manual-romana-clasa-9

Ficţiunea literară
I. L. Caragiale (1852, Hai ma nale,
Ploieşti – 1912, Berlin) se naşte într-o
familie în care interesul pentru teatru
este prezent prin unchii lui, Costache şi
Iorgu Caragiale. Urmează şcoala pri -
mară şi gimnaziul la Ploieşti şi cursuri
pentru declamaţie la Bucureşti.
Debutul se realizează în revista
satirică Ghimpele. O vreme des fă şoară
activităţi jurnalistice, exersându-şi spi -
ritul de obser vaţie, printr-un stil direct
şi viu, specific articolului de ziar. În
această perioadă va scrie şi versuri.
Caragiale este apoi autor de piese de
teatru, de proză: nuvele fantastice şi
psihologice, schiţe, momente, intens
dra matizate. În perioada 1888 – 1889
este director la Teatrul Naţional din Bu -
cu reşti. Prima piesă scrisă, O noapte
furtu noasă, este citită, în 1879, la
Junimea (societate şi cenaclu literar al
intelectualilor ieşeni, conduse de Titu
Maiorescu). Scrie în acelaşi an Conu
Leonida faţă cu reacţiunea, amândouă
comediile fiind jucate pe scena Teatrului
Naţional. Vor urma O scrisoare pier -
dută (1884) şi D-ale carnava lu l ui.
După 1889 scrie nuvele, dintre care cele
mai cunoscute sunt: În vreme de
război, O făclie de Paşte, La hanul lui
Mânjoală. Este şi autorul unei drame
intitulate Năpasta.
– La gară, gaspadin!
De douăzeci şi cinci minute, familia Georgescu stă în salon de
clasa-ntâi, şi gramamà nu mai soseşte. Ceasornicul arată două şi
jumătate... Madam Georgescu începe să devie impacientă. Trei fără
douăzeci şi cinci... Mai sunt douăzeci de minute; la casă se dau bilete,
şi cocoana Anica nu mai vine. D. Georgescu începe a bănui că n-are
să trebuiască a mai lua patru bilete, poate că trei or s-ajungă, şi por -
neşte din salonul de aşteptare să meargă la ghişet. Dar în uşă-ntâlneşte
piept în piept pe gramamà, care nu mai poate de gâfâială.
– Uf! nu mai poci! zice cocoana Anica.
Dar d. Georgescu îi numără parale potrivite pentru un bilet de
dus şi-ntors clasa III, şi-i arată ghişetul respectiv.
Peste câteva minute, trenul zboară-nspre Carpaţi.
– Biletele, vă rog, domnilor, zice politicos conductorul, intrând
în primul vagon de clasa-ntâia.
D. Georgescu arată două bilete.
– …Mititelul… al dv.? întrebă conductorul arătând pe ofiţeraşul
de vânători, care s-a suit cu picioarele pe bancheta de catifea.
– Da! dar n-a-mplinit patru ani… Nu trebuie să ne-nveţi
dumneata regula, zice madam Georgescu.
Conductorul salută politicos şi trece mai departe.
– I-ai spus mamiţii (întrebă discret madam Georgescu pe
consoartele dumneaei) să bage de seamă să nu-i fure cineva coşul?
D. Georgescu dă din cap şi se mulţumeşte să zică numai:
– Hâhâ!
Mai discret încă, întreabă d. Georgescu pe consoarta d-sale:
– I-ai dat parale?
Madam Georgescu răspunde consoartelui tot aşa de laconic cum
i-a răspuns şi dânsul.
– Cât?
Madam Georgescu arată mâna cu cinci degete răsfirate: cinci –
adică, o băncuţă.
Treizeci de bani, tramvaiul de la Zece Mese până la gară: care va
să zică gramamà are încă douăzeci de bani pentru ca să cumpere două
legături de vişine la Comarnic. Şi-n adevăr, le şi cumpără, şi le
mănâncă pe jumătate până la Valea Largă, cu sâmburi cu tot. Trenul
soseşte la Sinaia regulat. Lume – destulă. Dar cu toată-mbulzeala,
cine ştie să-şi facă un plan bine hotărât nu se rătăceşte niciodată.
Familia Georgescu ştie perfect ce are să facă pas cu pas şi minută cu
minută. Astfel, madam Georgescu, cu d. Georgescu şi cu puiul se
urcă-n birjă şi merg drept la parc, unde muzica militară cântă cadrilul
Les petits cochons, să se asigure de o odaie cu două paturi la Regal;
iar gramamà cu coşul merge la Mazăre, să se asigure de o odaie cu
un pat; e atât de aproape Mazăre de gară, că nu face ca să mai dai
parale la birjă. D. Georgescu însă dă unui băiat un ban, să ducă după
gramamà coşul.
S-a întunecat… Lămpile electrice încep a sclipi. Puiului i-e foame.
D. Georgescu lasă pe madam Georgescu pe o bancă în aleea principală,
unde e toiul promenadei de lume bună, şi pleacă cu puiul la gramamà.
Fatalitate! La otel Mazăre i se spune că n-a fost odaie goală şi că a
trimis-o pe jupâneasă la otel Manolescu, devale. D. Georgescu coboară
cu bravul ofiţeraş de vânători, care este foarte obosit şi flămând. La
56