manual-romana-clasa-9

Literatură şi alte arte
• O descoperire majoră a cinematografului se va dovedi şi culoarea, care
va oferi noi posibilităţi de expresie imaginii filmate.
34
Mic dicţionar pentru uzul cinefililor
Scenariu – text scris special ori adaptare a unei opere literare, care este
punctul de plecare în realizarea unui film. Autorul unui scenariu se numeşte
scenarist.
Regie – concepţia interpretării scenice a unui text dramatic, a unui scenariu
sau libret destinat să devi nă spectacol; îndrumarea jocului actorilor şi a
montării unui spectacol de teatru, de cinema, de operă etc. Diferenţa esenţială
între regia de teatru şi cea de film constă în aceea că în primul caz regizorul
coordonează jocul actorilor, în timp ce în cel de-al doilea, dirijează aparatul
de filmat.
Imagine – diferenţa dintre imaginea picturală şi cea de film se datorează
în primul rând mişcării. Compoziţia în pictură apelează în primul rând la
elemente geometrice, în timp ce în film trebuie să aibă în vedere mişcarea
subiectului, amplasarea şi mişcarea camerei în raport cu subiectul şi, de
asemenea, variaţiile luminii în raport cu acelaşi subiect. Planurile de filmare
au în vedere distanţa camerei în raport cu ceea ce se filmează şi pot fi de
ansamblu, îndepărtate, apropiate etc. Mai există planul întreg (în care actorul este
văzut în întregime), planul american (în care actorul se vede de la genunchi
în sus), prim-planul (în care este surprinsă numai figura şi linia umerilor
actorului), gros-planul (se vede faţa sau doar o parte a ei). Combinarea acestor
planuri poate crea un efect puternic asupra spectatorului care nu mai este un
simplu martor al acţiunii ce se derulează sub ochii săi, ci percepe şi reacţiile
emoţionale ale personajelor reflectate în mimica actorilor. Lumina este şi ea
un element important.Regizorii au constatat destul de repede că lumina
naturală poate fi un handicap în arta filmului, în timp ce alternarea intensităţii
şi a direcţiei fascicolului luminos produs artificial are efecte expresive. De
exemplu, chipul uman capătă un aspect sinistru când este luminat de jos în
sus, fapt speculat mai cu seamă în filmele de groază. Şi culoarea poate avea
o funcţie estetică, dar filmele color nu sunt neapărat superioare celor alb-negru.
Persoana care manevrează camera de filmare se numeşte cameraman.
Coloană sonoră – muzica de film nu are o valoare în sine, ci trebuie să
însoţească imaginea şi să fie în concordanţă cu acţiunea dramatică. Altfel spus,
ritmul muzical trebuie să se sincronizeze cu ritmul vizual.
Interpretare actoricească – este, fără îndoială, un element important, dar
nu cel mai important. Succesul de casă al unui film este în mod cert influenţat
de prezenţa starurilor, dar încasările nu reflectă totdeauna valoarea artistică
a unei pelicule. În istoria cinematografiei există destule exemple de filme
valoroase în care au jucat neprofesionişti ori actori obscuri, care abia ulterior
s-au transformat în vedete. Este suficient să amintim capodopere precum Hoţii
de biciclete de Vittorio de Sica, din 1948 şi Decameronul lui Pier-Paolo Passolini
din 1970, unde interpreţii sunt numai oameni ,,de pe stradă” sau Romeo şi
Julieta, regizat de Franco Zefirelli în 1968, interpretat de doi adolescenţi chiar
de vârsta personajelor shakespeariene. Alegerea interpreţilor este însă esen -
ţială, căci fizicul şi personalitatea lor trebuie să coincidă cu personalitatea
eroilor întruchipaţi. Şi nu totdeauna un interpret de teatru de mare valoare