manual-romana-clasa-9

Texte auxiliare
mecanica cuantică – teorie
dezvoltată pe baza principiului cuantic
al lui Planck şi principiului de
incertitudine al lui Heisenberg.
gaură neagră – o regiune a
spaţiului-timp de unde nimic, nici chiar
lumina nu poate ieşi, deoarece
gravitaţia este prea puternică.
căsătorit şi am obţinut o bursă de cercetare la Colegiul Caius de la
Cambridge.
Bursa de la Caius mi-a rezolvat imediat problema locului de muncă.
Am avut noroc să-mi aleg fizica teoretică drept domeniu, deoarece
era unul din cele câteva în care condiţia mea nu constituia un handicap
serios. Am fost totodată norocos că reputaţia mea ştiinţifică era în
creştere, pe măsură ce condiţia mea fizică se înrăutăţea. Aceasta
însemna că oamenii erau pregătiţi să-mi ofere o serie de posturi în
care aveam de îndeplinit numai o activitate de cercetare, fără să ţin
lecţii.
Am avut noroc şi cu locuinţa. Când ne-am căsătorit, Jane era încă
studentă la Colegiul Westfield de la Londra, astfel că trebuia să meargă
acolo în timpul săptămânii. Aceasta însemna că trebuia găsită o
locuinţă în care să mă pot descurca singur, aşezată central, deoarece
nu puteam merge mult. Am cerut sprijin la colegiu, dar economul
mi-a spus că ajutorul în problema caselor nu figura printre
obligaţiile instituţiei. Ne-am înscris deci pe lista de închirieri pentru
un grup de apartamente care se construiau în piaţă. (Dupa mai mulţi
ani, am descoperit că apartamentele erau proprie tatea colegiului, dar
nu mi s-a spus acest lucru.) La întoarcerea la Cambridge, după vara
petrecută în America, am descoperit că apartamentul nu era gata.
Ca o mare favoare, economul ne-a ofe rit o cameră în căminul pentru
absolvenţii primului ciclu. El ne-a spus: ,,În mod normal, noi cerem
doisprezece şilingi şi şase pence pe noapte pentru această cameră.
Totuşi, deoarece veţi fi doi, vă vom taxa cu douăzeci şi cinci de silingi."
Am rămas acolo numai trei nopţi. Am găsit apoi o căsuţă la circa
o sută de paşi de facultate. Ea aparţinea unui alt colegiu, care o
închiriase unuia dintre membri săi. Acesta se mutase recent într-o
casă din suburbie şi ne-a subînchiriat-o pentru cele trei luni rămase
pe contractul lui. În aceste trei luni, am găsit o altă casă neocupată,
pe aceeaşi stradă. Un vecin a chemat-o pe proprietă reasă din Dorset
şi i-a spus că este un scandal să rămână casa libe ră, când nişte oameni
tineri caută locuinţă, aşa că ne-a închiria t-o. După ce am locuit acolo
câţiva ani, am vrut s-o cumpărăm, aşa că am apelat la colegiu pentru
o garanţie. Colegiul a făcut o expertiză şi a decis că nu merită să rişte.
Aşă că, la sfârşit, am obţinut o garanţie de la o societate de construcţii,
iar părinţii mei ne-au dat bani să facem aranjamentul.
Am mai locuit acolo patru ani, până când mi-a fost prea greu cu
scările. Între timp, la colegiu eram apreciat mai mult şi venise un alt
econom. Mi-a oferit deci un apartament la parter, într-o casă a colegiului.
Îmi convenea casa, deoarece avea camere mari şi uşi largi. Era şi destul
de centrală ca să pot ajunge la facultate sau la colegiu cu căruciorul
meu electric. Era bine şi pentru cei trei copii ai noştri, deoarece casa
era înconjurată de o grădină îngrijită de grădinarii colegiului.
Până în anul 1974 eram capabil să mă hrănesc singur, să mă culc
şi să mă scol din pat. Jane reuşea să mă ajute şi să crească primii doi
copii fără ajutor din afară. Apoi lucrurile au început să devină mai
dificile, astfel că am primit la noi în casă unul sau doi studenţi deai
mei. În schimbul cazării şi mesei gratuite, ca şi al atenţiei mele,
ei mă ajutau să mă culc şi să mă ridic din pat. În 1980 am apelat la
un sistem de infirmiere publice şi private, care veneau acasă pentru
o oră sau două dimineaţa şi seara. Lucrurile au rămas aşa până în
194