manual-romana-clasa-9

Modulul 5
PERSONALITÃÞI, EXEMPLE, MODELE
coordonat fizic. Nu eram bun la jocurile cu mingea şi poate că din această
cauză nu mă preocupam de sport sau de activităţile fizice. Dar lucrurile
păreau că se schimbă atunci când am sosit la Oxford. Am început să vâslesc
şi să fac pe cârmaciul. Nu eram destul de bun pentru nivelul Regatei,
dar l-am atins pe acela al întrecerii dintre colegii.
În cel de-al treilea an la Oxford, am observat totuşi că devin
oarecum mai neîndemânatic şi am căzut o dată sau de două ori fără
un motiv aparent. Dar numai în anul următor, când am ajuns la
Cambridge, mama a observat faptul şi m-am dus la doctorul de familie.
El m-a trimis la un specialist şi, la scurt timp după împlinirea vârstei
de douăzeci şi unu de ani, am fost internat în spital pentru diagnostic.
Am rămas acolo două săptămâni, timp în care am făcut multe analize.
Mi-au luat o probă de muşchi din braţ, mi-au introdus nişte eletrozi,
mi-au injectat un lichid opac la radia ţii în măduva spinării şi l-au
observat cu raze X cum se deplasează în sus şi în jos când basculau
patul. După toate acestea, ei nu mi-au spus ce am, ci doar că nu e vorba
de scleroză multiplă şi că sunt un caz atipic. Am dedus că se aşteptau
să-mi meargă tot mai rău şi că nu era nimic de făcut, cu excepţia
tratamentului cu vitamine. Mi-am dat seama că nu se aşteptau ca
vitaminele să aibă mare efect. Nu eram dispus să cer şi alte detalii,
deoarece acestea îmi erau sigur nefavorabile.
A fost un şoc să înţeleg că am o boală incurabilă care mă putea
ucide în câţiva ani. Cum de mi s-a putut întâmpla aşa ceva tocmai
mie? De ce trebuia să fiu secerat astfel? Totuşi, în timp ce eram în
spital, am văzut un băiat pe care îl cunoşteam vag, murind de leucemie
în patul opus mie. Nu a fost un spectacol plăcut. Era evident că se
aflau aici şi oameni în situaţii mai grave decât mine. Cel puţin eu
nu mă simţeam bolnav. Ori de câte ori mă simt înclinat către
autocompătimire, îmi amintesc de băiatul acela.
Neştiind ce se va întâmpla cu mine, sau cât de repede va progresa
boala, nu ştiam ce să fac. Doctorii mi-au spus să mă întorc la Cam -
bridge şi să-mi continuu cercetările de abia începute în domeniul
relativităţii generale şi cosmologiei. Dar eu nu progresasem prea mult,
deoarece nu aveam destulă pregătire matematică şi, oricum, s-ar fi
putut să nu trăiesc destul până la obţinerea doctoratului. Mă simţeam
ca un personaj tragic. M-am apucat să ascult muzică de Wagner, dar
reportajele de prin reviste după care m-aş fi apucat să beau vârtos
sunt exagerate. Necazul este că, odată ce într-o revistă se spune ceva,
atunci şi alte articole copiază ştirea, deoarece astfel povestea e mai
rotundă, iar tot ce a apărut tipărit de mai multe ori trebuie să fie
adevărat.
Visurile mele erau puternic perturbate. Înainte de diagnosticarea
bolii, eram foarte plictisit de viaţă. Nimic nu părea să merite vreun
efort. Dar, curând după ieşirea din spital, am visat că urmează să fiu
executat. Am înţeles dintr-o dată că există o mulţime de lucruri care
merită să fie făcute şi pe care le-aş putea face dacă aş fi fost păsuit.
Într-un alt vis pe care l-am avut de câteva ori, se făcea că îmi sacrific
viaţa ca să-i salvez pe alţii. La urma urmei, dacă tot aveam să mor,
barem să fi făcut un bine.
Dar n-am murit. De fapt, deşi viitorul era sumbru, am descope -
rit cu surpriză că în acel moment mă bucuram de viaţă mai mult decât
înainte. Am început să fac progrese în cercetare, m-am logodit şi m-am
5193