manual-romana-clasa-9

Modulul 5
Puncte de reper
Cele trei texte scot în evidenţă
câteva trăsături ale personalităţii lui
Ştefan cel Mare.
Legenda III aduce în prim-plan
firea violent-orgolioasă a voievodului,
supărat că a fost întrecut la tragerea cu
arcul de unul dintre supuşi şi
confirmând astfel afirmaţia din
portretul lui Ureche (mânios şi degrabu
vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe
ori la ospeţe omorâia fără judeţu) forma
verbală zic (să-i fie tăiat capul acolo)
transferând totuşi responsabilitatea
pentru veridicitatea informaţiei asupra
sursei populare de la care cronicarul a
preluat-o.
Legenda V şi fragmentul din
Letopiseţul Ţării Moldovei relatează
acelaşi eveniment. Pe Grigore Ureche îl
interesează însă doar întâmplarea ca
atare, singurul detaliu care iese din
„ramă“ fiind căderea de pe cal a
domnului, peste care trece totuşi
repede, câtă vreme lupta se va fi
terminat cu bine. La Ion Neculce în
schimb, evenimentul central este
tocmai pierderea calului, întâmplare
agravată de statura măruntă a
voievodului, care nu-i permite să
încalece uşor în iureşul luptei. Pentru
povestitor amănuntul devine esenţial,
deoarece îi permite să construiască un
portret „în mişcare“, în care fiecare gest
şi fiecare cuvânt al celor două personaje
contribuie la conturarea caracterelor. Nu
mai este doar o efigie, ci imaginea vie
a unui om energic şi nestăpânit, capabil
să ia hotărâri rapide în situaţii-limită,
gata să răsplătească pe măsură curajul.
Se poate observa în acest caz cum
povestitorul prelucrează realitatea
transformând-o în ficţiune şi conferindui
astfel atributele operei de artă.
Dicţionar
prestol, s.n. – masă din mijlocul altarului unei biserici, pe care
se ţin obiectele necesare oficierii liturghiei
oltariu, s.n. – altar
vătav, s.m. – conducător al unui anumit grup de curteni, de
slujbaşi sau de oşteni ai domniei
copil de casă – tânăr slujitor domnesc
aprod, s.m. – slujbaş mărunt de curte, însărcinat cu transmiterea
unor porunci
armaş, s.m. – dregător însărcinat cu aplicarea pedepselor,
inclusiv a celor capitale
(om) prost, adj. – (om) de rând, fără rang
şarvana, s.f. – haină de paradă purtată de slujbaşii domneşti
cabaniţă, s.f. – mantie de ceremonie a domnilor români
îmblănită cu samur şi cusută cu fireturi
Explorarea textului
PERSONALITÃÞI, EXEMPLE, MODELE
1. Remarcă modul abrupt în care încep şi se termină textele.
Cei doi cronicari ignoră tehnicile de captare a atenţiei
cititorului, deşi, intuitiv, folosesc câteva dintre procedeele
specifice ale povestirii. Identifică asemenea procedee.
2. Fii atent la schimbarea formulei de referire, Ştefan-vodă –
la Grigore Ureche, Ştefan-vodă cel Bun – la Ion Neculce,
semn al felului în care se modifică, în timp, viziunea asupra
domnului.
3. Grigore Ureche îl descrie pe Ştefan ca fiind om nu mare de
stat; Neculce îl numeşte om micu. Fără îndoială că felul diferit
de a-i descrie statura nu este întâmplător; încearcă să găseşti
o explicaţie pentru această diferenţă.
4. ...ţi-i schimba numeli din Purece, Movilă nu reprezintă doar
o problemă de onomastică; schimbarea numelui implică
totodată o schimbare a statutului social, în cazul de faţă o
înălţare spectaculoasă în rang.
5. Ce trăsături ale lui Ştefan, evidenţiate de Ureche în portretul-rezumat,
se regăsesc în legenda lui Neculce despre
aprodul Purece?
6. Dar în relatarea lui Ureche despre aceeaşi bătălie?
Evaluare curentă. Aplicaţii
1. Rezumă legenda despre aprodul Purece, în maximum trei
rânduri.
2. Scrie o caracterizare a lui Ştefan, de douăzeci – treizeci de
rânduri, valorificând doar informaţiile oferite de textul
reprodus mai sus.
3. Compară informaţiile cronicarilor despre Ştefan cel Mare
cu ceea ce ai aflat din manualul tău de istorie.
5191