16.11.2019 Views

manual-romana-clasa-9

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

Texte auxiliare

Texte auxiliare

O SAMĂ DE CUVINTE

(fragmente)

de Ion Neculce

Legenda III

Ştefan-vodă cel Bun, când s-au apucat să facă mănăstirea Putna,

au tras cu arcul Ştefan-vodă dintr-un vârvu de munte ce iaste lângă

mănăstire. Şi unde au agiunsu săgiata, acolo au făcut prestolul, în

oltariu. Şi iaste mult locu de unde au tras până la mănăstire. Pusau

şi pre trii boernaşi de au tras, pre vătavul de copii din casă şi pre

doi copii de casă. Decii unde au căzut săgiata vătavului de copii au

făcut poarta, iar unde au căzut săgiata unui copil din casă au făcut

clopotniţa. Iar un copil din casă zicu să fie întrecut pe Ştefan-vodă

şi să-i fie căzut săgiata într-un deluşel ce se chiamă Sion, ce iaste lângă

mănăstire. Şi iaste sămnu un stâlp de piiatră. Şi zic să-i fie tăiat capul

acolo. Dar întru adevăr nu se ştie, numai oamenii aşia povestescu.

Ioan Neculce (c. 1672 – 1745),

cronicar moldovean. Hatman în timpul

scurtei domnii a lui Dimitrie Cantemir,

se refugiază alături de acesta în Rusia,

apoi în Polonia. Revine în ţară după

nouă ani. Opera sa capitală, Letopiseţul

Ţării Moldovei de la Dabija Vodă până

la a doua domnie a lui Constantin

Mavrocordat, precedată de 42 de

legende istorice cunoscute sub numele

de O samă de cuvinte, începe să o scrie

după 1733.

Legenda IV

Ştefan-vodă cel Bun, când s-au bătut cu Hroit ungurul, precum

zicu unii la Caşen, iar letopiseţul scrie că s-au bătut la Scheia pe

Siretiu, au fost căzut calul cu Ştefan-vodă în războiu. Iară un Purice

aprodul i-au dat calul lui. Şi nu putea în grabă încăleca Ştefan-vodă,

fiind om micu. Şi au zis Purice aprodul: ,,Doamne, eu mă voi face

o moviliţă, şi vino de te sui pe mine şi încalecă“. Şi s-au suit pe

dânsul Ştefan-vodă şi au încălecat pre cal. Şi atuncea au zis Ştefanvodă:

,,Sărace Purece, de oi scăpa eu şi tu, atuncea ţi-i schimba numeli

din Purece, Movilă“. Şi au dat Dumnezeu şi au scăpat amândoi. Şi

l-au şi făcut boiar, armaş mare, pre Purece. Şi dintru acel Pureci

aprodul s-au tras niamul Movileştilor, de au agiunsu de au fost şi

domni dintru acel niam. Dar şi aprozii atuncea nu era din oameni

proşti, cum sînt acum, ce era tot ficiori de boiari. Şi portul lor: era

îmbrăcaţi cu şarvanale, cu cabaniţe. Aşea trebuia şi acum să să afle

slugi, să slujască stăpânului, şi stăpânul să miluiască pre sluga aşea.

LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI

de Grigore Ureche

Într-acesta an venit-au Hroit cu oaste de la unguri asupra lui

Ştefan vodă, căruia i-au ieşitu Ştefan vodă înainte cu oaste pre Siretiu

la Şchei şi dându războiu vitejeşte despre amândouă părţile, într-o

luni, martie 6 zile, pierdu Hroit războiul şi oastea, mai apoi şi capul,

însă cu mare primejdie lui Ştefan vodă, că s-au pomenit cu calul jos,

puţin de n-au încăput în mîinile vrăjmaşului său. Mai apoi Hroit

fiindu prins viu de Ştefan vodă, i-au tăiat capul.

190

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!