manual-romana-clasa-9

Ficţiunea literară
Înainte de text
1. Pe grupe de trei-patru, discutaţi şi exprimaţi-vă opinia
despre cugetarea lui Pittacus, reprodusă mai sus.
2. Numiţi câte două – trei personalităţi ale vieţii culturale,
respectiv, politice, militare şi sportive româneşti.
3. Ce criterii au stat la baza opţiunilor voastre?
4. Povestiţi fiecare colegilor câteva dintre realizările uneia
dintre personalităţile numite.
Grigore Ureche (c. 1590 – 1647),
cronicar moldovean. Descendent al unei
vechi familii boiereşti, este fiul marelui
logofăt Nestor Ureche. Studiază în
Polonia artele liberale. latina, gramatica,
retorica şi poetica. În ţară este succesiv
logofăt, spătar, mare spătar şi, în timpul
domniei lui Vasile Lupu, al cărui
apropiat a fost, mare vornic al Ţării de
Jos. În ultimii ani ai vieţii scrie
Letopiseţul Ţării Moldovei, singura sa
lucrare, rămasă neterminată.
Puncte de reper
De obicei, portretele voievozilor –
singurele existente în cronica lui Grigore
Ureche – sunt realizate indirect, din
acumulări de informaţii. În cazul lui Ştefan
cel Mare însă, acestea culminează cu o
imagine-efigie (Fost-au acestu Ştefan-
Vodă om nu mare de statu…) care fixează,
în doar câteva linii, informaţia anterioară.
Paginile cronicii narează în principal
necontenitele lupte ale acestui om
războinic şi de-a pururea trăgându-l inima
spre vărsare de sânge: Cându au prădat
Ştefan vodă Ţara Săcuiască; Războiul ce au
făcut Ştefan vodă cu Mateiaş crai ungurescu
la Bac; Războiul de la Soci, cându s-au bătut
Ştefan vodă cu Radul vodă domnul
muntenescu, 6979 martie 7 dni; Al doilea
LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI
de Grigore Ureche
Letopiseţul lui Grigore Ureche, rămas în manuscris până
spre jumătatea secolului al XIX-lea, povesteşte cronologic eveni -
mente din viaţa Moldovei de la descălecat până la domnia lui
Aron Vodă (1594). Scopul scrierii, mărturisit de autor chiar din
debutul cărţii, este în principal educativ: Mulţi scriitori au nevoit
de au scris rândul şi povestea ţărâlor, de au lăsat pă urmă, şi bune şi
rele, să rămâie feciorilor şi nepoţilor, să le fie de învăţătură, despre
cele rele să să fe reas că şi să să socotească, iar dupre cele bune să urmeze
şi să să înveţe şi să să îndirepteze. Puţinătatea surselor a făcut însă
ca primul secol de istorie al 5tânărului principat să fie tratat fugar.
Abia odată cu domnia lui Ştefan cel Mare naraţiunea se
amplifică şi capătă cu adevărat relief. Rămas neterminat,
Letopiseţul va fi continuat de Miron Costin care îl duce până
la Dabija Vodă (1661), şi terminat de Ion Neculce.
1. Deciia Ştefan vodă strâns-au boierii ţărâi şi mari şi mici şi altă
curte măruntă dimpreună cu mitropolitul Teoctist şi cu mulţi
călugări, la locul ce să chiamă Direptatea şi i-au întrebat pre toţi:
ieste-le voie tuturor să le fie domnu? Ei cu toţii au strigat întrun
glas: ,,Întru mulţi ani de la Dumnezeu să domneşti“. Şi decii
cu toţii l-au rădicat domnu şi l-au pomăzuit spre domnie
mitropolitul Teoctist. Şi de acolea luo Ştefan vodă steagul ţărâi
Moldovei şi să duse la scaunul Sucevii. Decii Ştefan vodă gătindusă
de mai mari lucruri să facă, nu cerca să aşeze ţara, ci de război
să gătiia, că au împărţit oştii sale steaguri şi au pus hotnogi şi
căpitani, carile toate cu noroc i-au venit.
2. Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare de statu, mânios şi degrabu
vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospeţe omorâia fără
judeţu. Amintrilea era om întreg la fire, neleneşu şi lucrul său îl
ştiia a-l acoperi şi unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de
5171