manual-romana-clasa-9

Modulul 4
Ernest Hemingway (1898-1961),
prozator american, persona litate
majoră a literaturii interbelice. Într-o
proză energică, dură, susţinu tă de un
stil de o mare simplitate, personajele,
oameni obişnuiţi îşi relevă dimensiunea
eroică, gustul riscului, curajul.
Romane: Adio arme!, Pentru cine
bat clopotele, Fiesta. Nuvele şi
povestiri: Bătrânul şi marea, Zăpezile
de pe Kilimanjaro, Câştigătorul nu ia
nimic.
Premiul Nobel (1954).
Herman Melville (1819-1891),
prozator şi poet american.
Creator al unor tipuri umane de
puternică vitalitate, într-o proză de
aventură şi călătorie, înfăţişând peisajul
marin şi exotic, în care faptul de viaţă
atinge dimensiuni simbolice sau
alegorice.
Romane: Redburn, Prima lui
călătorie, Mardi şi o călătorie până
acolo, Moby Dick.
AVENTURÃ, CÃLÃTORIE
cendenţă, le numim exotice. Literatura lumii este plină de ele. Pe mare
şi sub ea se întâmplă toate extraordinarele păţanii cu marinari, cu
piraţi, cu submarine (Dox e cel mai faimos, iar Nautilus al căpitanului
Nemo cel mai adânc scufundat în fantezia noastră), care ne-au
încântat copilăria. […]
Imitând pe Jules Verne, am scris şi eu în adolescenţă câteva
povestiri de acest fel, folosind un atlas geografic – pe care bunicul
meu mi l-a cumpărat prin 1953 cu imensa, pe atunci, sumă de 40
de lei – şi un vocabular de împrumut, care mi se părea că ţine loc de
orice imaginaţie, căci era suficient să aud cuvinte precum provă, nord,
catarg sau bastingaj ca să cad în cea mai voluptoasă euforie din câte
mi-a procurat vreodată scrisul. Marea a reprezentat pentru mine, la
început, o pură realitate lingvistică. Înainte de a o vedea, am stăbătuto
în lung şi-n lat, măsurând distanţele şi fixându-mi reperele de care
aveam nevoie cu ajutorul paralelelor şi meridianelor. Ca fenicienii,
mă orientam după steaua polară: ieşeam seara în grădina casei
bunicilor mei de pe strada Ştefan Gheorghiu (fostă Carol, viitoare
Argeş), din Râmnicu Vâlcea şi mă uitam pe cer în căutarea ei. Cu
vârsta, pasiunea aceasta m-a părăsit şi nu m-am mai întors niciodată
la ea. Am încuiat într-un sertar manuscrisele şi am renunţat să mai
răsfoiesc 20.000 de leghe sub mări, Insula misterioasă şi celelalte
adorabile ficţiuni legate de exotica mare.
Dar literatura mării nu se limitează la acestea. Nuvela lui
Hemingway a fost cea dintâi carte citită de mine în care marea avea
altă înfăţişare şi alte rosturi decât cele ştiute înainte. Nu mi-am dat
seama dintr-o dată de acest fapt. Să reamintesc subiectul? Un pescar
bătrân prinde un peşte colosal, cu care se luptă ore şi zile în şir, fără
a reuşi să-l captureze, dar de care nici nu se lasă învins. Se întoarce
la ţărm cu scheletul preţios al peştelui, preţios nu pentru că i-ar mai
putea sluji drept hrană, în sensul propriu, ci fiindcă reprezintă dovada
luptei lui pe viaţă şi pe moarte cu fabuloasa fiinţă a apei. Ce concluzie
putem desprinde de aici? Una singură: că Hemingway a interpretat
întâlnirea dintre om şi peşte ca pe o înfruntare dintre om şi natură.
Peştele este simbolul naturii care nu poate fi biruită, dar merită să
fie înfruntată, iar pescarul simbolizează condiţia omului care dă
bărbăteşte piept cu ea.
Ce simplu! Şi, totodată, ce profundă este această intuiţie a
scriitorului american! El a simţit, ca şi Melville scriindu-şi capodo -
pera, că, pe treapta de sus, dincolo de exotismul superficial, marea
apare în literatură ca unul dintre cele mai uriaşe şi profunde simboluri
ale extra-umanului. Am vorbit până acum de natură. Dar natură sunt
şi munţii, şi pădurile, şi câmpiile, şi florile, şi animalele. Omul trăieşte
în mijlocul lor, încearcă să le smulgă secretele, să le pună la treabă;
se teme de unele, le admiră pe altele; se războieşte cu ele sau le
domesticeşte prin inteligenţă. În toate, el vede extra-umanul sau
inumanul: se apropie de ele ca de ceva din afara lui, fermecător,
neliniştitor sau pur şi simplu groaznic. Cu unele, ca să zic aşa, îi
merge mai lesne decât cu altele. Imaginaţia lui ştie să le privească
diferenţiat. Singurul dintre aceste elemente care nu se lasă biruit,
cunoscut, domesticit, este marea. Cu ea, omul se luptă permanent şi
fără sorţi de izbândă. După fiecare bătălie, urmează alta ; orice victorie
4165