manual-romana-clasa-9

Ficţiune şi realitate
Noi… eu… nu recunosc, nu voi să recunosc epitropia bucureştenilor, capitaliştilor,
asupra noastră. (I.L. Caragiale, O scrisoare pierdută)
4. În general, exprimarea negaţiei se face prin mişcări orizontale din cap.
Excepţia o reprezintă popoarele din zona balcanică (bulgarii, turcii eu -
ropeni, grecii din Macedonia). Imaginează-ţi şi povesteşte o situaţie comică
deter minată de o asemenea confuzie.
Canal – Indiferent de distanţa fizică dintre emiţător şi receptor, mesajul se
transmite printr-un mediu.
Comunicarea directă (faţă în faţă), pe cale orală, poate fi împiedicată de
zgomote diferite (gălăgia din clasă, tumultul mulţimii pe stadion, vuietul
furtunii, muzica dată prea tare, tusea intenţionată, fâşâitul aparatului telefonic)
sau, dimpotrivă, de linişte (vorbirea în şoaptă, căciula trasă pe urechi, surzenia).
Comunicarea indirectă (la distanţă), în scris, este îngreunată de pete, ştersături,
scris ilizibil, greşeli de tipar, de scriere sau de exprimare. În comunicarea
indirectă, canalele de comunicare cu suport tehnic (calculator, mijloace audiovideo,
internet) asigură rapiditatea transmiterii informaţiei, dar au de za -
vantajul că în cazul unei pene de curent comunicarea se întrerupe.
Context – Intervenţiile oricărei persoane într-o conversaţie trebuie să fie
adecvate datelor specifice fiecărei situaţii de comunicare. Un rol important
îl deţine contextul prin componentele: participanţi, loc şi moment.
160
Aplicaþii
1. Stratagema utilizată de Ulise, eroul din epopeea Odiseea de Homer,
pentru ca tovarăşii săi să nu cadă pradă cântecului sirenelor este bruiajul
canalului: marinarii îşi pun ceară în urechi, ca să nu audă. Ulise se lasă
legat de catargul corăbiei, încât, chiar dacă ascultă cântecul minunat, nu
se poate arunca în valuri (nu ,,bruiază” canalul, dar împiedică ,,răspunsul”
la mesaj).
Apoi când noi trecurăm mai departe de n-auzeam nici cântecul, nici viersul
Sirenelor, iubiţii mei tovarăşi şi-au destupat urechile de ceară
Cu care le-astupasem, iar pe mine mă desfăcură şi mă sloboziră.
(Homer, Odiseea, Cântul XII)
2. Citeşte textul următor. Identifică şi explică rolul din text al unuia dintre factorii
sau funcţiile comunicării.
Începu să se plimbe prin cameră, încet, tacticos, aşa cum obişnuia întotdeauna,
punând mâna pe toate lucrurile mele de pe birou sau de pe scrin şi uitându-se
la ele. Întotdeauna făcea aşa. Mamă, ce mă călca pe nervi.
– Cum a fost la scrimă? m-a întrebat.
Voia cu tot dinadinsul să mă împiedice să citesc şi să-mi strice tot cheful. De
scrimă nici nu-i păsa!
– Cine a câştigat, noi sau ceilalţi?
– Nimeni! i-am răspuns fără să ridic capul.
– Ce?
Întotdeauna te silea să repeţi lucrurile.
– N-a câştigat nimeni, i-am spus, aruncându-i o privire pe furiş, ca să văd tot
ce făcea în dreptul scrinului.
(J. D. Sallinger, De veghe în lanul de secară)