manual-romana-clasa-9

Ficţiunea literară
Pe gura tambuchiului se iviră Haralamb, apoi Cristea Busuioc,
fiecare cu câte o pușcă în mâini.
– Lăsaţi armele jos și treceţi toţi la pupa! Haide! porunci Spânul.
Dacă nu vă supuneţi, îl arunc peste bord.
Toate acestea se petrecură în mai puţin timp decât ar fi fost
nevoie ca să le poţi judeca. Oamenii se priveau încremeniţi,
neînţelegând ce s-a întâmplat. Dar iată că deodată, o umbră neagră
ţâșni de după tambuchi, zbură prin aer și se opri în spinarea
piratului.
– Negrilă! strigă Mihu, zbătându-se să scape din strânsoarea
braţelor. Nu te lăsa, Negrilă, nu-l slăbi, așa!
Spânu se prăbuși pe punte, horcăind, se răsuci de câteva ori,
încercând să descleșteze colţii, care-l sugrumau, apoi rămase pe o
parte, încovrigat, bâţâind din picioare, ca un om care-și dă duhul.
Negrilă stătea deasupra piratului, fioros, ca o fiară venită din
păduri, cu ochii roșii, suflând aprig pe nări și mârâind înfundat;
amintirea strămoșului lup se trezise înspăimântător în sângele lui.
Mihu se ridică de jos tremurând.
– Hai, Negrilă, că l-ai răpus!
Piratul nu se mai mișca, ci numai câte un spasm făcea să-i tresară
genunchii, dar Negrilă nu-și descleșta colţii din grumazul lui.
– Bine, măi frati-miu! îl mustră Ieremia, aplecându-se și apu -
cându-se să-l lege zdravăn de mâini. Om în toată firea ești tu, să-ţi
faci păcat cu un copil neștiutor și plăpând? Ptiu!
Apoi se întoarse spre Anton Lupan:
– Domnule, cât îl leg eu burduf, poate îţi faci pomană și-aduci o
fașă de jos, să-l oblojim la gât. Altminteri, mi-e că dă ortul popii.
– Ai grijă de el, Ieremie! strigă Gherasim. Mai cu seamă dacă-i
vorba de gât. Nu de alta, da’ ca să am pe ce pune ștreangu’, că de
mult i l-am pregătit!
Căpitanul coborî în cabină, aduse o fașă, tinctură de iod și-l
pansă pe pirat. După aceea, Ieremia îl târî pe punte, ca pe un sac, șil
legă fedeleș la piciorul arborelui mic.
– Așa, frăţie, acu’ stai cuminte aici și așteaptă-ţi judecata!
De jur-împrejur, marea era pustie, nu se vedea niciun semn care
să arate apropierea pământului; numai spre sud, fumul unui vapor
înnegrea greoi orizontul.
– Gherasime, ești sigur că ai ţinut același drum tot timpul?
întrebă căpitanul apropiindu-se de cârmă și cercetând busola.
– Da, domnule, că doar nu-s cârmaci de ieri, de alaltăieri.
– Și vântul când s-a schimbat?
– Pe la ceasul unsprezece.
Anton Lupan se mai uită odată în jur, privi dâra lăsată în urmă
și păru nedumerit.
– Nu se poate; cu vântul ăsta ar fi trebuit să fim de mult la Skyros!
În clipa aceea, soarele răsărea din valuri în pupa „Speranţei”.
– Nu suntem pe drum! S-a întâmplat ceva cu busola! strigă
căpitanul, dându-și dintr-odată seama că, dacă ar fi mers într-ade -
văr spre sud-vest, soarele trebuia să răsară în stânga.
– Uite de unde-a pornit boclucul! strigă și Gherasim, uimit.
Cercetând busola, găsise după felinar o daltă de călăfătuit. Îndată
ce o trase afară, cadranul se răsuci cuminte două carturi spre sud.
146