manual-romana-clasa-9

Modulul 3
Afişul filmului Face/ Off
SCENE DIN VIAÞA DE IERI ªI DE AZI
performanţă n-a mai reuşit decât Brian de Palma cu al său Mission:
Impossibile, în care neverosimilul scenariului era în permanenţă
compensat de formalismul estetizant al scenelor de acţiune.
Dar ceea ce izbutea de Palma printr-o rigoare elegantă şi pe alocuri
impersonală, Woo reuşeşte prin teatralism voit. Cele mai bune
momente ale filmului sunt acelea în care imaginaţia sa flamboaiantă
pare să uite de orice convenţii, dând naştere unor îngemănări delirante
de situaţii. O confruntare sângeroasă are loc într-o biserică plină de
porumbei, o şalupă în flăcări plonjează vertical în apă, iar Cage/ Troy
e ,,supt” într-un tunel metalic de paletele unui uriaş ventilator. Ceva
mai târziu acelaşi Cage, devenit între timp Sean Archer, protejează
un băieţel de infernul unui violent schimb de focuri, punându-i pe
urechi căştile unui casetofon; copilul se plimbă printre gloanţe şi
cadavre mutilate, ascultând Somewhere over the Rainbow, iar
melodia se substituie treptat zgomotului asurzitor al pistoalelor.
Woo mizează de altfel foarte mult pe teatralismul voit al situaţiilor,
dar reuşeşte mereu să se menţină pe acea linie greu sesizabilă care
desparte drama de melodramă şi arta de clişeu. Ritmul este şi ei riguros
controlat. Filmul este construit dintr-o serie de acumulări progresive
de tensiune rezolvate prin reprize de acţiune explozivă (la propriu şi
la figurat!), desfăşurate de fiecare dată, cu excepţia confruntării finale,
în spaţii închise şi labirintice. Iar rezultatul este absolut remarcabil.
Supravegherea riguroasă a mişcărilor camerei şi montajul devin astfel
esenţiale.
Marele merit al lui Woo rămâne totuşi alegerea actorilor (dintr-un
interviu al său aflăm că producătorii se gândiseră iniţial la …Alec
Baldwin, ideea de a-l folosi pe Cage aparţinându-i). Scăpaţi, unul din
dramoletele subţirele şi comedioarele insipide gen Phenomenon şi
Michael, celălalt din uniforma ,,maieu-mulat-pe-muşchi-de-oţel”,
obligatorie în închisorile lui Jerry Bruckenheimer, Travolta şi Cage
fac aici două dintre cele mai bune roluri ale lor. În unul dintre cele
mai frumoase momente, Cage/ Archer repetă obsedan(n)t sintagmatitlu;
privirea lui halucinată şi teatralitatea elegantă a mâinii cu care
încearcă parcă să-şi scoată o mască de pe faţă concentrează într-o scenă
de câteva secunde întregul spirit al filmului. Prin contrast, Travolta/
Troy preferă regis trul ironiei fine, pe linia Pulp Fiction şi Get
Shorty. Pandant al suferinţei înnăbuşite a lui Cage, Răul n-a fost
niciodată atât de fermecător (vezi scena dezamorsării bombei în pas
de dans); cu atât mai mult cu cât Travolta îşi deconstruieşte permanent
propria imagine de star (căci marile dezavantaje ale lui Troy sunt…
bărbia insuportabilă şi vocea!).
În fond, filmul mizează nu atât pe simpla schimbare a regis trelor,
eroul pozitiv care devine negativ şi viceversa , ci mai ales pe amestecul
lor. Căci Archer/ Cage descoperă cruzimea lui Castor Troy, dar şi
ataşamentul acestuia pentru fratele retardat, în vreme ce Travolta/
Troy are prilejul să experimenteze dragostea paternă. Astfel, Face/
Off ar putea fi modelul ideal al unei pelicule à tiroirs: un film care
să vină în întâmpinarea ,,orizonturilor de aşteptare” ale fiecărui
spectator, fie că ele cuprind acţiunea pură sau analiza de caracter cu
accente metafizice. (M. I., Cotidianul, 6 martie, 1998)
3123
3