manual-romana-clasa-9

Modulul 3
SCENE DIN VIAÞA DE IERI ªI DE AZI
Literatură şi alte arte
LITERATURĂ ŞI CINEMATOGRAFIE
Puncte de reper
Nae Girimea, frizer şi subfirurg, este
amantul Miţei Baston care, la rândul ei
este amanta lui Mache Razachescu, cei
mai zice şi Crăcănel. În prăvălia lui Nae,
Miţa îl întâlneşte întâmplător pe Iancu
Pampon, venit să dea de urma unui
oarecare Bibicul pe care îl bănuieşte a
fi amantul amantei sale, Didina Razu.
Discuţia cu Pampon şi un bilet de
amor găsit de acesta (Bibicule,
Mangafaua pleacă mâine la Ploieşti,
remâi singură şi ambetată; sunt foarte
rău bolnavă: vino negreşit, am poftă săi
tragem un chef… A ta adorată, Miţa...)
o determină pe Miţa să-l bănuiască pe
Nae, căreia chiar ea îi scrisese biletul, că
o traduce cu Didina. Vor urma o serie de
încurcături, urmăriri şi confuzii petrecute
la un bal mascat de mahala, în care mai
sunt implicaţi Iordache, calfă la Girimea
şi un Catindat de la percepţie, totul
sfârşindu-se cu o împăcare generală şi o
petrecere la frizeria lui Nae.
Două probleme trebuie avute în vedere cu prioritate
atunci când este vorba despre raportul dintre literatură şi cine -
matografie.
Prima este aceea a fidelităţii scenariului de film faţă de
textul literar ce se vrea a fi ecranizat. Fidelitatea adaptării cine -
matografice, chiar şi a unei capodopere, nu poate constitui o
garanţie a valorii artistice a filmului rezultat. Există suficiente
exemple de cărţi valoroase care, prin ecranizare, au generat
filme mediocre, dar şi de texte ,,anonime" care au stat la baza
unor filme celebre. Iar cauza nu este legată numai de talentul
regizorului sau al actorilor, ci mai cu seamă de tipul diferit de
comunicare al celor două creaţii. Căci nu este vorba de o simplă
transpunere a textului într-un alt sistem de semne (cuvântul
care devine imagine), ci, mai întâi, de o decodare a mesajului
şi, apoi, de o recodare, ceea ce implică, în fond, o recreare a
operei literare. Filmul poate propune astfel un cu totul alt mesaj
decât cel al cărţii.
Cea de a doua problemă este legată de alegerea şi de jocul
actorilor. Mai ales în cazul creaţiilor dramatice cunoscute, cum
este şi cazul celei de care ne vom ocupa în conti nuare, poate
exista adeseori un model mental al spectatorului, legat de
interpreţii personajelor, care să acţioneze oprimant chiar şi
asupra regizorului. De exemplu, în cazul comediilor lui
Caragiale, putem vorbi de adevăraţi actori-cult precum Radu
Beligan, Grigore Vasiliu-Birlic, Alexandru Giugaru, Niki
Atanasiu, Ştefan Bănică sau Toma Caragiu, care, în timp, au ajuns
să se confunde în imaginaţia spectatorilor cu persona jele pe care
le-au încarnat, dar şi de regizori celebri ca Jean Georgescu, Liviu
Ciulei sau Lucian Pintilie care vor rămâne multă vreme
etaloane în aprecierea valorică a noilor spectacole, fie ele de
teatru, fie cinematografice.
D-ALE CARNAVALULUI
(fragment)
de I.L. Caragiale
ACTUL II
SCENA IX
PAMPON, CRĂCĂNEL
CRĂCĂNEL (din fund, dreapta): Nu pot să dau de nenea Iancu,
şi l-am pierdut şi pe frate-său…(văzând pe Pampon) Pe ăsta nu
l-am cercetat… Acuma îl văz întâi. (Pampon bate iar în masă;
Crăcănel coboară doi paşi, tare şi cu ton de sfidare melo -
dramatică) Eu sunt Bi-bi-cul… 3115