manual-romana-clasa-9

Modulul 3
SCENE DIN VIAÞA DE IERI ªI DE AZI
Plăcerea de a „pune grătarul“ nu ţine însă cont de vârstă. Ajunge
să treci o singură dată, vara, pe drumul spre Cabana Gura-Diham
din Buşteni sau spre Poiana Ţapului ca să te convingi de acest „adevăr
fundamental“. Acolo este fieful mic-burghezimii grobiene şi agresive,
unde bărbatul în slip răcoreşte caltaboşii de pe grătar cu Naţionalu',
iar nevastă-sa, pe care abia o mai încape şezlongul, stă la soare, după
ce s-a uns cu ulei de plajă care o face să semene cu o focă sastisită.
Radioului din maşina familiei, dat la maxim, îi pocneşte difuzorul
de atâtea Andre sau L.A., spre încântarea copiilor care se zbenguie
într-o Prahovă murdară-murdară, în care după-masă urmează ritualul
spălării cu detergent a farfuriilor de plastic de unică folosinţă.
Există totuşi în lumea asta şi oameni pe care perspectiva unei
asemenea distracţii domestice îi lasă indiferenţi. Aşa sunt, de exemplu,
cei care frecventează Skate Park-ul din Herăstrău. Pe o tablă aşezată
în faţa dughenei din lemn unde se vând snaks-uri, floricele şi suc
cineva a lipit un afiş cu „Şcoala de role“, organizată de ASAR –
Aggressive Skating Association Romania. La cursurile acestea înveţi
primii paşi pe role, mersul cu faţa, apoi mersul cu spatele, opririle,
iar dacă ai chef de ceva mai complicat, n-ai decât să te înscrii la
„Aggressive Street“ – curburi, sărituri, grab – sau „Half Pipe“ –
înălţime, rotaţii, flipuri, grind etc.
Dinu (14), un băiat cu ochi mari, albaştri, a învăţat rolele de la
tatăl său, acum trei ani, iar de un an şi jumătate practică roll-ul
agresiv. Spre regretul lui, „în România nu se poate face performanţă,
şi oricum sportul ăsta există de puţin timp la noi“. Băiatul poate să
se dea peste cap, să facă grind-uri – „adică sar şi cobor“, sau o grămadă
de alte chestii care i-ar îngălbeni probabil de invidie pe toţi puştii care
ies cu rolele în faţa blocului. De ce preferă să vină aici în loc să meargă
la film, la Internet sau cu grătăritul? „Pentru că asta mă reprezintă,
ceva din mine spune că asta trebuie să fac“, îmi răspunde zâmbind,
cu o frază desprinsă parcă dintr-un film american unde odrasla
încearcă să-şi convingă părinţii bine situaţi, dar obtuzi, de ce preferă
să intre în marină, în loc să devi nă avocat, aşa cum ar dori aceştia.
Dinu se declară fan al acestui „stil de viaţă“, aşa cum plin de
importanţă îl numeşte. Îi place muzica pe care o ascultă practicanţii
„roll“-ului – el e mort după Eminem, Fugees, Dr. Dre, dar şi Limp
Bizkit. Îi plac hainele breslei, deşi se plânge că e cam greu să găseşti
la noi ţoale adevărate, el a văzut doar la „Castel“ nişte chestii mai
interesante, dar cel mai bine este să ţi le cumperi de la cineva care lea
adus „de-afară“. Dinu poartă un swetwr negru şi nişte blugi largi
şi prăfuiţi, ai căror genunchi sunt rupţi, semn al nenumăratelor căzături
pe care le-o fi luat proprietarul lor. Dacă totuşi la Skate Park apare vreun
roller cu haine made in Turkey, acesta nu este ironizat, cu condiţia
să fie de gaşcă şi să n-aibă tupeu.
Puştiul din faţa mea are şi un model în viaţă. Fireşte, nu poate fi vorba
despre vreun român, ci despre John Elliot. „Se scrie J o h n“, îmi explică
Dinu competent. „Mama lui a fost negresă, iar taică-su american, băga
Biblii clandestin în Austria, ştiţi, le punea sub scaunul autobuzului
cu care intrau în ţară“. Nu ştiu ce mutră oi fi făcut în momentul în
care admiratorul lui Elliot îmi povestea despre contrabanda asta originală,
dar cert e că puştiul a încercat să-şi întărească afirmaţiile: „Dacă vă
spun, am citit eu într-o revistă străină!“.
3113