manual-romana-clasa-9

Modulul 3
• prinţesa Ileana (maica Alexandra)
(1909 – 1991) – fiica cea mică a
regelui Ferdinand I al României și a
reginei Maria, Alteță Imperială și
Regală, Arhiducesă a Austriei (prin
căsătorie), Principesă de Habsburg-
Toscana, Principesă a României,
Principesă de Hohenzollern, a
devenit călugăriță, sub numele de
„Maica Alexandra”.
• Dinu Lipatti – pianist de renume
european, elev al lui George
Enescu.
• Şefa de cadre care ne-a dat afară… –
în perioada comunista „serviciul
de cadre“ se ocupa cu supraveghe -
rea salariaţilor, lucrând mână în
mână cu securitatea şi cu partidul.
• …în Primăverii… – zonă rezidenţială
a Bucureştiului unde, după 1948, a
locuit elita de partid.
• …vânzătoare de ciorapi la „Sora“… –
cunoscut magazin „universal“/ vad
comercial renumit în zona Gării de
Nord din Bucureşti, în perioada
comunistă.
SCENE DIN VIAÞA DE IERI ªI DE AZI
Deleni. Fratele mai mare al bunicului meu primise casa impunătoare,
palat de piatră maiestuos, dar cam sumbru. Cea a bunicului era o
casă de cu totul alt gen: veselă, plină de flori. La Maxut pasiunea
celor mari era vânătoarea. Într-o vară a venit şi prinţul Nicolae,
de care eu şi sora mea eram amorezate, îl găseam foarte bine, rasat.
Eram cam de-o vârstă cu sora lui, prinţesa Ileana (maica Alexandra),
pe care-am mai apucat s-o văd, când a venit în Bucureşti, după '89,
şi am fost s-o întâmpi n la avion, ca ,,ultima prietenă din copilărie“,
de la Bucureşti. Ei, şi la Maxut, în fiecare dimineaţă se făcea o masă
lungă, unde toată lumea lua micul dejun. Prinţul Nicolae mânca
totdeauna mămăliguţă cu lapte. Şi noi găseam că e bună, dar chiar
în fiecare dimineaţă?… Într-o zi vede el că noi fetele eram cam agitate
şi se interesează ce-i: ,,avem treabă că azi Didi îşi botează
păpuşa“. ,,A, şi nu pot să asist şi eu?“. L-am poftit şi-a participat
la botez cu toată seriozitatea. Nu mai ţin minte cum se chema păpuşa,
dar noi ne-am distrat foarte bine cu ocazia aia.
În vacanţă uităm deosebirile de vârstă, legăm prietenii
neaşteptate. Ţineţi minte vreun asemenea episod?
Da, întâlnirea cu un băieţel palid, timid, care se juca la mare,
la Carmen Sylva, în preajma noastră. Dar puţin, fiindcă mereu îl
chema taică-su în casă, să exerseze la pian. Nouă ne era milă: înveţi
în cursul anului, da'n vacanţă? Să te lase-n pace! Şi-ntr-o zi am
găsit undeva un pian şi l-am chemat pe copil să vină cu noi. I-am
pus pe scaun nişte cărţi, să stea mai bine, fiindcă arăta foarte mic.
Eram curioşi să-l auzim: ,,nu vrei să ne cânţi şi nouă ceva?“ ,,A,
de ce nu?“. Ş-a-nceput repede şi vesel acompaniindu-se vocal: ,,La
Bacău, la Bacău/ într-o mahala…“ Scăpase, pentru moment de
exerciţiile clasice, cânta ca-n joacă, îşi ,,dădea drumul“. Ştii cine
era băieţelul? Dinu Lipatti.
,,NICIODATĂ N-AM AVUT CONCEDIU“
Aparţineţi unei categorii despre care se spunea, pe vremuri,
că nu făcea nimic: de ce ar mai fi avut nevoie de vacanţă?
Nu era deloc aşa. Asta se credea în anii '50, când m-au dat afară
pe mine de la cooperativa ,,Drum nou“. Mă angajaseră fiindcă aveam
maşină de cusut. Făceam cămăşi bărbăteşti. Ştefana Cantacuzino
(Golescu) cosea nasturi, ea nu adusese de acasă decât scaunul de lucru.
Cum să nu fi făcut nimic pe vremea noastră? Copiii învăţau, tata
continua lucrările de genealogie ale bunicului, mama se ocupa de opere
de binefacere, a creat ,,micile maternităţi“, în diferite cartiere ale
Bucureştilor, unde se puteau duce femeile să nască gratuit. La una
era şef dr. Ascupiewschi, la alta dr. Bogdanovici, medici cu renume.
Şefa de cadre care ne-a dat afară pe mine şi pe Ştefana, habar n-aveam
de astea – şi să-i fi spus nu credea – şi a zis că ,,destul am supt
sângele poporului“, de mâine să nu ne mai vadă. Lucru de aşteptat
pe vremurile acelea. De aia nici nu plecasem de trei ani în concediu,
că mi-era teamă să nu vie vreo dispoziţie de dare afară în lipsa mea
şi să pierd maşina de cusut, s-o confişte acolo. A doua zi, m-am dus
de cu noaptea la cooperativă cu un taxi şi am luat-o. Noroc că şi
3105