manual-romana-clasa-9

Ficţiune şi realitate
una din nostalgiile noastre era ,,vara la ţară“.
A trăi la Paris nu se confunda cu imaginea unei vacanţe
ideale?
Acolo aveam treabă, program. Frate-meu mai mare, Radu, făcea
Polithehnica; era o facultate serioasă, de renume, veneau acolo studenţi
din toată lumea. Unul din colegii săi, un chinez, a devenit mai târziu
premierul Ciu En Lai; frate-meu aşa zicea, dar cum în familia
Greceanu umorul era la mare preţ, eu am ceva dubii. E drept că erau
cam de-o vârstă şi unele amănunte ar cores punde adevărului: mai
ştii?
NEPREVĂZUTUL FIECĂREI ZILE
Dicþionar cultural
• …ne duceam un timp la mare, la
Carmen Sylva…– staţiune pe
litoralul Mării Negre, rebotezată de
comunişti în anii' 50 Vasile Roaită.
Astăzi se numeşte Eforie.
• …noi fetele învăţam acasă, mergeam
la şcoală numai să dăm examenele
– sistemul de învăţământ de până
la al doilea război mondial permitea
şi pregătirea elevilor în particular,
singura obligaţie a acestora fiind
susţinerea examenelor de sfârşit de
an la o şcoală de stat.
• profesorul Simion Mehedinţi (1868 –
1962) – geograf renumit.
• Dimitrie Pompei (1873 – 1954) – ma -
tematician.
• Titu Maiorescu (1840 – 1917) – critic
literar şi estetician, întemeietorul
societăţii Junimea.
• Ciu En Lai – conducător al Par ti du lui
Comunist Chinez, în anii '70. A
vizitat România şi a avut relaţii
cordiale cu Nicolae Ceauşescu.
• prinţul Nicolae – fiul regelui
Ferdinand I.
De ce ni se părea că adevăratele întâmplări pline de haz şi
de surpriză se pot petrece numai în vacanţă?
Cred că atuncea suntem foarte naturali şi asta ne face mai atenţi
la ce-i în jur. Altfel de ce ne-am aminti de nişte nimicuri, sau near
amuza chiar peripeţiile neplăcute? Înainte să mă căsătoresc
hotărâsem cu fratele meu cu Michi Cantacuzino şi cu toată
,,Golescăria“ tânără, să facem o excursie la Istambul. Vara, cald, de
ce să luăm noi cabine? Vacanţa înseamnă aventură. Aşa că am luat
şezlonguri pe punte. A fost o furtună mare de-a căzut şi coşul
vaporului; şezlongurile se închideau brusc, nouă ne era rău, cădeam
pe punte, bietul Michi, singurul care se ţinea mai bine, abia apuca
să ne adune şi să ne aşeze pe şezlonguri, că iar nimeream pe jos. Tot
drumul a fost un calvar. Întoarcerea însă a fost un vis; marea lină,
căpitanul adorabil, noi – cu amintiri din câteva zile ca dintr-un an
întreg. Asta o ţin minte, fiindcă-i o peripeţie. Dar îţi rămân în minte
şi fleacuri sau întâmplări care doar pentru tine par vesele. La Cioceni
aveam şi crescătorie de vaci de rasă şi de bivoliţe. Fiecare turmă ieşea
cu taurul respectiv, totul era să nu se nimerească amândoi deodată.
Pentru noi însă, o zi foarte norocoasă când auzeam urlete-n toată
curtea: ,,a scăpat tauriiii!“… Pasionant. Lumea se agita, alerga,
şi noi – adăpostiţi pe după gard, urmăream scena: ce fac? Se-ncaieră?
Care-i mai tare? Tot de-acolo îmi amintesc de-o vânătoare de dropii,
prima şi singura din viaţa mea. După multe rugăminţi, probabil,
fuse serăm luaţi şi noi, frate-meu Bibi şi cu mine. Vânătorii au început
să înainteze târâş prin mirişte; o vreme ne-am chinuit şi noi, urmând
regu la. Dar cred că eram foarte curioşi să vedem misterioasele păsări,
de care auzisem atâtea, sau ne-om fi plictisit, aşa că ne-am ridicat
amândoi deodată. Şi când i-am văzut pe toţi cei mari pe burtă,
înaintând caraghios, ne-a bufnit râsul de nu ne mai puteam opri.
Am fost foarte certaţi acasă, fiindcă din cauza noastră s-a ratat
vânătoarea.
Cunoşteam mai bine pe cei din jur când suntem în vacanţă?
Sigur. Când ne duceam la ţară, ne făceam acolo o mulţime de prie -
teni noi. Duminica mergeam la biserică, după amiaza ne întâlneam
la horă. Îmbrăcam costum naţional şi dansam cu copiii din sat,
petreceam de minune. De altfel, în vacanţă îţi şi creezi prilejuri de
petrecere, inventând evenimente. Într-un an eram în Moldova, la
Maxut, o proprietate de-a mamei, moştenirea ei din moşia Ghica-
104