manual-romana-clasa-9

Modulul 3
Dicþionar literar
Interviul (media) – este o convorbire
între două persoane, având drept scop
obţinerea de informaţie în beneficiul
unei audienţe nevăzute; p. ext. text al
acestei convorbiri, apărut în presă sau
difuzat prin radio sau televiziune.
...o casă cu grădină mare...
SCENE DIN VIAÞA DE IERI ªI DE AZI
Zoe Cantacuzino: Acasă-i obişnuinţa, rutina, lucrurile ştiute.
Vacanţa începe când schimbi peisajul. Ieşi din ,,cunoscut“, faci ce-ţi
trece prin cap, ce-ţi place, vezi altă lume. Pentru noi în copilărie şi
în tinereţe vacanţa era la Cioceni, în Prahova, o moşie pe unde trecea
Cricovul. Când ne-am făcut mai mari, nu prea înţelegeam de ce
puteam să ne placă atâta ,,plaja“ de-acolo. Mai ales că înainte să
ajungem la Cioceni, ne duceam un timp la mare, la Carmen Sylva,
la pensiunea Movilă. Nu mai ştiu cât stăteam acolo. Pe urmă mergeam
la munte, la Sinaia, natural, unde-n toate vilele erau oameni cunoscuţi.
Pentru noi copiii, cea mai mare distracţie era să mergem la cofetăria
Kalimtzachis, care făcea o îngheţată teribil de bună. După ce stam
cât stam la Sinaia, plecam la Cioceni, în adevărata vacanţă. Acolo
eram de capul nostru, eram fericiţi.
În sfârşit în natură, scăpaţi de zidurile oraşului, de şcoală…
Nu, că noi, fetele, soră-mea şi cu mine, învăţam acasă, mergeam
la şcoală numai când dam examene; fraţii mei, da, ei se duceau zi de
zi la liceu. Locuiam pe atunci în str. Aurel Vlaicu, într-o casă cu
grădină mare, teren de tenis, piscină, aşa că oraşul nu-l simţeam prea
apăsător. În familia Greceanu eram cinci copii, aveam rude şi prieteni,
casa era veselă, mereu plină de lume. La un momet dat tata organiza
la noi nişte conferinţe ţinute de copii mai mari, prilej să-nveţe băieţii,
mai ales, dar şi fetele să vorbească-n public: venea Miti Gerota, venea
Georges Cantacuzino, viitorul meu soţ, venea şi Mica Mehedinţi, fiica
profesorului Simion Mehedinţi, pe care fraţii mei o găseau foarte
frumoasă. El ne plăcea, ea mai puţin. Când veneau la tata, Simion
Mehedinţi şi Dimitrie Pompei ne chemau şi ne pisau cu întrebări:
unul la geografie, ălălalt cu matematică. Şi atunci când auzeam că
o să sosească, fugeam din vreme, ne ascundeam, ne suiam prin pomi,
era o întregă poveste până ne prindea şi ne aducea în faţa lor. La
matema tică eram bună, dar la geografie nu mă descurcam deloc. Cine
ne plăcea când venea la tata era Titu Maiorescu, foarte drăguţ ca om.
Şi mai era cineva pe care-l simpatizam: Miron Cristea. Viitorul
Patriarh a fost mult timp secretarul bunicului meu, genealogistul
Ştefan Greceanu, şi rămăse se prietenul casei. Într-o zi mama a avut
buna idee să-i arate o poezie de-a soră-mii (ea se ascunsese de emoţie)
,,Floricica vieţii mele/ Am venit să mor cu tine“, sau aşa ceva.
Miron Cristea îi spunea de atunci ,,mica poetă“; – Didi cred c-avea
6 ani – dar asta a rămas singura ,,operă“ a ei, n-a perseverat. Cum
îţi spui, la Cioceni scăpam de program fix, de lecţii, de profesori, de
regulile pe care le făceau cei mari, părinţii în primul rând.
Dar acolo tot cu ei mergeaţi.
Acolo şi ei mi se păreau mai destinşi, mai altfel. Tata adora caii şi
aveam foarte mulţi: de călărie, de trăsură. Îi plăcea să mâne 4 cai
înaintaşi, uneori 6. Ne lua şi pe noi să ne-nveţe să conducem, dar numai
doi cai înhămaţi la o cabrioletă. Grozav! Dar mult mai palpitante erau
exerciţiile de călărie. Parcă văd şi-acum tabloul: tata în şa, noi pe alt cal
şi o curea agăţată de căpăstrul calului nostru, pe care tata o ţinea cu mână
sigură, să n-o luăm razna. Pân'ce-am învăţat că pe urmă… Una două
porneam călări la Cornu, la ve cini: la Mircea (la Michi) Cantacuzino,
căsătorit cu Ştefana Golescu unde ne întâlneam cu rude sau prieteni,
care pe urmă, veneau şi ei la noi, şi era o mare distracţie pentru toţi.
După ce-a murit tata şi-am plecat cu mama la Paris, pot spune că
3103