Vitalitatea Culturală a Orașelor din România – ediția 2018

6 Introducere
Între toate sferele instituționale menționate anterior există
o interacțiune și o interdependență constantă. Vitalitatea
culturală, în sens general, implică decizii și efecte la nivelul
fiecărei instituții sociale – ex. politici publice în sfera sectorului
cultural, adaptarea curriculei școlare, modul de organizare
a vieții de familie etc. Această interacțiune se regăsește și în
maniera de definire și segmentare a diferitelor dimensiuni ale
vitalității culturale.
Definiția vitalității culturale pe care se bazează acest
raport este cea folosită în studiul Cultural Vitality in
Communities: Interpretation and Indicators. Autorii studiului
conceptualizează vitalitatea culturală ca „dovada creării,
diseminării, validării și sprijinirii artelor și culturii ca dimensiune
a vieții de zi cu zi în comunități” 12 . Prin prisma acestei definiții,
vitalitatea culturală este împărțită în trei dimensiuni: prezență,
participare și suport.
Prima dimensiune face referire la „prezența oportunităților
pentru participare culturală” 13 . Din acest punct de vedere,
vitalitatea culturală a unui oraș are, în mod evident, nevoie de
o bază care să o faciliteze. Iar acest lucru este necesar atât
pentru consumul cultural, cât și pentru producția culturală.
Organizațiile de cultură, standard – muzee, teatre, biblioteci
etc. – și alternative, pun la dispoziția oamenilor spații unde pot
consuma anumite produse culturale și simultan prezența lor
impulsionează acțiunile creative ale oamenilor (profesioniști
și amatori deopotrivă). Mai mult, autorii utilizează termenul
de „oportunitate” într-o manieră generală, ce nu este limitat
doar la organizațiile culturale. În opinia autorilor, inclusiv
evenimente precum festivaluri sau târguri pot reprezenta
oportunități pentru consum și producție culturală.
A doua dimensiune este reprezentată de „suportul pentru
participare culturală” 14 . Este o dimensiune ce se află la
12 M. R. Jackson, F. Kabwasa-Green și J. Herranz, Cultural Vitality in
Communities: Interpretation and Indicators, Washington DC, Urban
Institute, 2006, p. 4.
13 Id., p. 14.
14 Id., p. 18.
intersecția dintre sfera economică și sfera politică. În acest
sens, sprijinul pentru consum și producție culturală poate
veni atât din partea politicienilor, cât și din partea actorilor
privați sau a cetățenilor. Politici publice care încurajează
producția culturală, anumite procente oferite din bugetele
publice și administrative pentru evenimente artistice, acțiuni de
voluntariat, donații, punerea la dispoziție a unor spații pentru
a crea huburi culturale – toate acestea reprezintă acțiuni de
sprijin care sporesc vitalitatea culturală a unui spațiu urban.
Cea de-a treia dimensiune utilizată de autorii studiului
Cultural Vitality in Communities: Interpretation and Indicators
este „participarea culturală în sine” 15 ; concluzia logică a
primelor două dimensiuni care creează fundația vitalității
culturale. Similar primei dimensiuni, referitoare la oportunități,
participarea culturală nu trebuie înțeleasă în sens restrâns, de
consum / cumpărare a unor produse artistice și culturale, ci
înglobează atât partea de producție, cât și partea de consum;
atât profesioniștii, cât și amatorii. De asemenea, trebuie
menționat că accepțiunea generală pe care autorii o folosesc
pentru „participare” este una ce se referă inclusiv la procesul
educațional.
În cadrul studiului nostru, multidimensionalitatea
conceptului de vitalitate culturală a fost surprinsă prin
referire la: a) infrastructura culturală; b) cheltuieli bugetare
pentru cultură; c) resurse umane specializate; d) participarea
culturală; e) industriile creative și f) așezămintele culturale.
Figura 1 rezumă cele trei mari dimensiuni ale vitalității
culturale și felul în care datele analizate de noi se încadrează
de-a lungul lor. După cum poate fi observat, cele trei dimensiuni
ale vitalității culturale nu sunt mutual exclusive. Subindicele
de „resurse umane specializate” poate fi încadrat atât ca
o prezență a oportunităților de participare, întrucât orice
element de infrastructură este inutil în lipsa oamenilor care îl
populează, dar și ca o formă de participare culturală în cazul
elevilor și studenților care participă la procesul educațional. Ar
15 Id., p. 17.