Vitalitatea Culturală a Orașelor din România – ediția 2018

48 Industriile creative
argumentează faptul că „activitățile creative au o contribuție
semnificativă în ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor,
iar carierele în astfel de sectoare reprezintă genul de activități
profesionale în care se pot implica o diversitate mai mare de
oameni, indiferent de profilul lor socio-demografic” 74 . Autorii
menționează că în cadrul sectoarelor culturale și creative există
o tendință mai mare de favorizare a femeilor comparativ cu
alte sectoare – „statisticile elaborate de guvernul britanic
au arătat că femeile au reprezentat mai mult de 50% dintre
persoanele angajate în industria muzicală în 2014 (față de 47%
din populația totală activă)” 75 . De asemenea, componentei de
gen i se adaugă și componenta care ține de vârstă, întrucât
economia creativă încurajează crearea unor întreprinderi mici,
conduse de persoane tinere, întrucât „în Europa, sectoarele
culturale și creative au o rată de angajare mai mare în rândul
persoanelor cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani comparativ
cu alte industrii” 76 . Totodată, trebuie ținut cont și de atributul de
independență asociat organizațiilor din industria creativă. De
exemplu, ne este argumentat faptul că peste jumătate dintre
canadienii dezvoltatori de aplicații de tip jocuri sunt operatori
independenți, iar în Statele Unite, artiștii au de 3,5 ori mai multe
șanse să fie independenți decât restul lucrătorilor în general 77 .
Rezultatul este că „ia naștere un profil de angajatori și liberi
profesioniști mai agili și care pot avea înclinații inovatoare” 78 .
Economia creativă este o dimensiune ce înglobează
activitatea SCC-urilor, urmărind să descrie activitatea
acestora din perspectiva serviciilor bazate pe comercializarea
și diseminarea proprietății intelectuale. Reamintim teoria
socio-economistului Richard Florida, care susține că orașele
Cultural times: the first global map of cultural and creative industries,
2015, p. 8, https://unesdoc.unesco.org/ark:/48223/pf0000235710,
(accesat la 9 aprilie 2018).
74 Ibid.
75 Ibid.
76 Ibid.
77 Ibid.
78 Ibid.
postindustriale trec de la un sistem economic tradițional
industrializat, ce presupune munca în fabrici și clădiri de
birouri uriașe, un sistem centrat pe economii de scală și pe
muncă fizică, la un sistem inovativ bazat pe cunoaștere, muncă
intelectuală și creativitate. Astfel, ia naștere clasa creativă, care
reprezintă un element cheie pentru dezvoltarea economică a
orașelor postindustriale. 79 În continuarea ideilor enunțate de R.
Florida, Andy C. Pratt dezvoltă o critică a relației dintre clasa
creativă și creșterea economică. Pratt sugerează că factorii de
decizie politici pot obține rezultate mai bune în ceea ce privește
regenerarea dacă aceștia se raportează la sectoarele culturale
și creative ca la un obiect care leagă producția și consumul 80 .
O altă perspectivă ne este adusă la cunoștință de John
Hartley, care dezvoltă un sistem evolutiv al economiei creative 81
ce trece prin patru faze secvențiale, dar care, totodată, pot fi și
complementare, acesta elaborând patru modele ale industriilor
creative:
• Grupuri creative (eng. Creative clusters)
Prima fază este definirea industriei. În acest context sunt
încadrate diferitele industrii creative – arte vizuale, carte
și presă, arhitectură, agenții de publicitate, audiovizual și
multimedia, IT etc. –, acestea generând servicii și resurse
cultural creative. Urmărind acest punct de vedere, sectoarele
culturale și creative sunt reprezentate de „întreprinderi
ale căror mijloace de trai depind de crearea proprietății
intelectuale și de protejarea ei prin drepturi de autor” 82 .
• Servicii creative
În a doua fază sunt definite serviciile, ocupațiile creative,
pe care autorul le numește „servicii creative”. Prin acestea,
79 R. Florida, ‘Cities and the Creative Class’, City and Community, vol. 2, no. 1,
2003, p. 16.
80 A. C. Pratt, ‘The Cultural Industries and the Creative Class’, Geografiska
Annaler: Series B, Human Geography, vol. 90, no. 2, 2008, pp. 107-117.
81 J. Hartley, Digital Futures for Cultural and Media Studies, Oxford UK, Wiley-
Blackwell, 2012, p. 49.
82 Id., p. 50.