Vitalitatea Culturală a Orașelor din România – ediția 2018
Vitalitatea culturală a orașelor este un studiu ce are în vedere gradul de dezvoltare a orașelor din România prin prisma cererii și a ofertei culturale. Societățile prezentului sunt într-o continuă dinamică pe toate palierele – economic, social, politic, moral și, nu în ultimul rând, cultural. Motiv pentru care este important să vedem cum putem caracteriza orașele României din perspectiva vitalității culturale, într-un context în care economia creativă are o pondere din ce în ce mai mare pentru modul în care mediul urban se dezvoltă. Ca punct de plecare, ediția 2018 a studiului Vitalitatea culturală a orașelor s-a bazat pe ediția din 2016 a aceluiași studiu (la care au fost aduse anumite modificări), precum și pe studiul Cultural Vitality in Communities: Interpretation and Indicators, publicat în 2006 de către cercetători de la The Urban Institute. Conform acestora, vitalitatea culturală poate fi descrisă prin prezență, participare și suport. Astfel, am încercat, pe cât de bine s-a putut din perspectiva datelor existente, să avem indicatori ce acoperă aceste trei caracteristici.
Vitalitatea culturală a orașelor este un studiu ce are în vedere gradul de dezvoltare a orașelor din România prin prisma cererii și a ofertei culturale. Societățile prezentului sunt într-o continuă dinamică pe toate palierele – economic, social, politic, moral și, nu în ultimul rând, cultural. Motiv pentru care este important să vedem cum putem caracteriza orașele României din perspectiva vitalității culturale, într-un context în care economia creativă are o pondere din ce în ce mai mare pentru modul în care mediul urban se dezvoltă.
Ca punct de plecare, ediția 2018 a studiului Vitalitatea culturală a orașelor s-a bazat pe ediția din 2016 a aceluiași studiu (la care au fost aduse anumite modificări), precum și pe studiul Cultural Vitality in Communities: Interpretation and Indicators, publicat în 2006 de către cercetători de la The Urban Institute. Conform acestora, vitalitatea culturală poate fi descrisă prin prezență, participare și suport. Astfel, am încercat, pe cât de bine s-a putut din perspectiva datelor existente, să avem indicatori ce acoperă aceste trei caracteristici.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
Infrastructura culturală 23<br />
Deși pare un concept cu o definiție intuitivă, o scurtă<br />
parcurgere a literaturii de specialitate (provenită în special<br />
<strong>din</strong> spațiul nord-american) sugerează o serie de clarificări<br />
importante pentru delimitarea conceptuală a infrastructurii<br />
culturale. Sharon Jeannotte 32 menționează distincția <strong>din</strong>tre<br />
infrastructura culturală tangibilă (engl. hard) și infrastructura<br />
culturală intangibilă (engl. soft). În prima categorie sunt<br />
incluse, de exemplu, clădiri, spații pentru evenimente<br />
culturale, monumente, centre de producție artistice și culturale<br />
etc., în timp ce infrastructura culturală soft se referă la<br />
activitățile culturale și administrative ce asigură funcționarea<br />
infrastructurii culturale tangibile.<br />
În tipologia infrastructurii culturale realizată pentru orașul<br />
Quebec, Bernier și Marcotte 33 folosesc și ei o serie de delimitări<br />
pentru a clarifica propria definiție a conceptului. În primul rând,<br />
autorii diferențiază între infrastructură culturală (de exemplu,<br />
o sală de spectacole), produse culturale (o piesă de teatru, un<br />
concert, un spectacol etc.) și instituții culturale (companii de<br />
teatru, ansambluri artistice, case de producție etc.). 34 În al doilea<br />
rând, autorii delimitează între elementele de infrastructură<br />
culturală cu acces public și cele cu acces privat (de exemplu,<br />
un studio privat de înregistrare). Ei exclud <strong>din</strong> analiza lor<br />
infrastructurile culturale cu un acces exclusiv privat, dar le<br />
includ pe cele private, care sunt deschise publicului (de exemplu,<br />
o casă de patrimoniu deținută în mod privat, dar care poate<br />
fi vizitată de către public, reprezintă un tip de infrastructură<br />
culturală) 35 . Un al treilea criteriu de clasificare propus de cei doi<br />
autori distinge între elementele de infrastructură ce au ca scop<br />
principal oferirea de servicii culturale (muzee, săli de teatru etc.)<br />
și elemente de infrastructură care pot oferi ocazional anumite<br />
32 M. S. Jeannotte, ‘Shared spaces: Social and economic returns on investment<br />
in cultural infrastructure’, în N. Duxbury (ed.), Under Construction: The<br />
State of Cultural Infrastructure in Canada. Volume 2, Vancouver, Centre of<br />
Expertise on Culture and Communities, 2008.<br />
33 S. Bernier și P. Marcotte, Rapport final. Les infrastructures culturelles dans<br />
la municipalité. Nomenclature, recensement et état des lieux.<br />
34 Id., p. 5.<br />
35 Id., p. 7.<br />
servicii culturale (de exemplu, un bar în care se pot organiza<br />
expoziții sau juca piese de teatru). În tipologia propusă, Bernier<br />
și Marcotte includ în categoria infrastructurii culturale doar<br />
acele elemente de infrastructură care au ca obiectiv principal<br />
oferirea de servicii culturale 36 .<br />
Cele trei delimitări conceptuale discutate de Bernier și<br />
Marcotte 37 sunt deosebit de utile în contextul de față, întrucât<br />
scopul final al tipologiei propuse de cei doi autori este foarte<br />
similar cu scopul studiului <strong>Vitalitatea</strong> <strong>Culturală</strong> a <strong>Orașelor</strong> <strong>din</strong><br />
<strong>România</strong>, și anume de a oferi informații relevante, comparabile<br />
și ușor de utilizat pentru decidenții <strong>din</strong> domeniul culturii.<br />
În încercarea de a construi o definiție comprehensivă a<br />
infrastructurii culturale, autorii volumului Under Construction:<br />
The State of Cultural Infrastructure in Canada aduc în discuție<br />
faptul că infrastructura culturală ar trebui să includă atât<br />
elementele de infrastructură foarte vizibile, cât și elementele<br />
de infrastructură mai puțin vizibile. Astfel, autorii propun<br />
distincția între facilități culturale pentru interacțiuni publice<br />
(de exemplu, spectacole, expoziții, dezbateri etc.) și facilități<br />
de sprijinire a activităților culturale (de exemplu, spații pentru<br />
repetiții / producție muzicală, depozitare / arhivare a obiectelor<br />
sau colecțiilor de artă etc.). 38 Pe lângă extinderea infrastructurii<br />
culturale pentru a include și aceste spații de suport, „<strong>din</strong> spatele<br />
scenei”, autorii raportului consideră că o evaluare completă a<br />
infrastructurii culturale a unui oraș ar trebui să ia în calcul nu<br />
doar spațiile culturale administrate de instituțiile publice, ci și<br />
spațiile în care sunt desfășurate activități culturale derulate de<br />
către organizații non-guvernamentale și, în anumite situații,<br />
chiar de către firme private 39 .<br />
Deși o astfel de abordare extensivă ar permite o<br />
inventariere mult mai comprehensivă a infrastructurii culturale<br />
36 Id., p. 6.<br />
37 Ibid.<br />
38 N. Duxbury (ed.), Under Construction: The State of Cultural Infrastructure<br />
in Canada. Volume 2, p. 17.<br />
39 Id., p. 24.
Change language