JURNAL DE ADOLESCENT

“Jurnal de Adolescent”
că muzeul din acea casă, este singurul închinat exclusiv
poetului. Aici sunt adunate si expuse multe fotografii,
documente, o mare parte din corespondența poetului,
ediții din opera și traducerile sale. Ghidul a fost surprins
atunci când a constat că noi ştiam multe dintre versuri.
”Soarele răsare roșu, și tot roșu el apune.
Omul bun în zile rele, e tot bun ca-n zile bune.”
(G. Coșbuc)
38
Ne-a informat că poetul s-a născut în această casă la 20 septembrie 1866, dintr-o
familie numeroasă, cu paisprezece copii, el fiind al şaptelea, în care atât tatăl, cât și bunicii,
au fost preoți. Părinții au vrut ca și fiul lor, George, să devină tot preot, dar el a rupt acest
lanț al tradiției și a studiat filozofia.
În camera dedicată bibliotecii personale a poetului, pe partea stângă, este o vitrină,
unde sunt adunate foarte multe volume apărute de-a lungul timpului, iar pe partea dreaptă
alte două vitrine, cu hainele poetului și alte ustensile pe care le-a utilizat acesta. Am văzut
creionul pe care îl purta tot timpul pentru a scrie în orice moment de inspiraţie, dar şi
periuţa pe care o folosea ca să-şi corecteze greşelile.
Mi-a atras atenția un portret în cărbune foarte bine realizat, al marelui Coșbuc la
maturitate. Văzându-l acolo, în casa sa, mii de fiori mi-au străbătut corpul și mi-ai umplut
sufletul de emoție.
Știind că marele “poet al țărănimii” a murit la vârsta de 51 de ani și pășind atunci în
primul său sanctuar al vieții sale, de copil, am avut o strângere de inimă și m-a cuprins o
mare tristețe.
Următoarea cameră, pe partea dreaptă,
am vizitat camera de primit oaspeți. Aici am
pătruns ca un musafir poftit de căldura și
intimitatea acestui locșor. Mobilierul este
frumos și simplu, din lemn sculptat în model
rotund, foarte bine întreținut. Pe mijlocul
camerei tronează o masă destul de mare,
înconjurată de patru scaune, în stil tradițional,
urmate pe un perete de un bufet și un jilț, tot
din lemn, dar acoperit cu o tapițerie albastră.
Cele trei ochiuri de fereastră erau decorate cu ștergare, pe fond alb cu model brodat, roșu.
În același fel am văzut atârnând pe pereți alte ștergare, ce înfrumusețau cele două tablouri
cu portretele celor din familie. De asemenea pe masa și pe bufet, se întindeau două feţe de
masă cu același model văzut la ștergare.
Am pătruns apoi, probabil, în “miezul” casei Coșbuc: o cameră micuță, cu pereții
îmbrăcați cu carpete țărănești, unde m-a făcut să zâmbesc imaginea unui pătuț din lemn,
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI