untitled

pe un calapod, ceea ce îmi făceau mișcările grațioase dificile. În mulțime s-a
iscat un murmur de interes când Colum mi-a făcut onoarea de a se ridica în
picioare. Mi-a oferit mâna, pe care am luat-o pentru a nu cădea în nas.
Îndreptându-mă și blestemându-mi condurii, m-am trezit la pieptul lui
Dougal. El fiind cel care mă capturase, după toate aparențele cădea în
sarcina lui de a se ocupa de primirea sau captivitatea mea, depinde din ce
unghi voiai să privești. Am așteptat cu oarecare interes să văd cum
hotărâseră frații să mă prezinte.
— Domnule, a început Dougal, plecându-se ceremonios în fața lui Colum,
te rugăm să te milostivești de această doamnă care are nevoie de ajutor și
adăpost sigur. Doamna Claire Beauchamp, englezoaică din Oxford, fiind
atacată de tâlhari la drumul mare, iar servitorul ei ucis mișelește, a fugit în
pădurile de pe domeniul tău, unde a fost găsită și salvată de mine și de
oamenii mei. Te rugăm să binevoiești să-i oferi acestei doamne adăpost în
castelul Leoch până… a făcut o pauză, și un zâmbet cinic i-a strâmbat
buzele… până când rudele ei vor fi informate că se află aici și vor trimite o
escortă pentru a o însoți înapoi acasă în siguranță.
Nu mi-a scăpat sublinierea cuvântului „englezoaică”, după cum sunt
sigură că nu a scăpat nimănui din sală. Așadar, urma să fiu tolerată, însă
ținută sub observație. Dacă ar fi spus franțuzoaică, aș fi fost considerată o
intruziune prietenoasă ori, în cel mai rău caz, o intruziune neutră. Se
dovedea mai dificil decât mă așteptasem să scap din castel.
Colum a făcut o plecăciune politicoasă spre mine și mi-a oferit ospitalitate
nelimitată sub acoperișul lui umil și alte politețuri. Am făcut din nou o
reverență, de data aceasta ceva mai reușită, și m-am retras în mulțime,
urmărită de priviri curioase, dar mai mult sau mai puțin prietenoase.
Până în acest moment, cazurile păreau să-i intereseze doar pe cei direct
implicați. Spectatorii sporovăiau în șoaptă între ei, așteptându-și rândul.
Apariția mea fusese însă întâmpinată cu un murmur interesat de speculații
și, am crezut, de aprobare.
Însă acum întreaga audiență a fost străbătută de un fior. Un bărbat voinic
a pășit în față, în cercul liber, târând de mână o fată. Părea să aibă undeva la
șaisprezece ani, cu un chip drăguț, buze bosumflate și păr lung și blond prins
la spate cu o panglică albastră. A înaintat șovăind spre spațiul liber și a
rămas acolo singură, în timp ce bărbatul din spatele ei obiecta ceva în galică,
agitându-și brațele și arătând din când în când către ea într-un gest
acuzator. Murmure șoptite se auzeau prin mulțime în timp ce el vorbea.
Doamna FitzGibbons, cu trupul durduliu odihnindu-se pe un taburet
robust, își întinsese gâtul, foarte interesată. M-am aplecat spre ea și i-am
șoptit la ureche.
97