untitled
astfel de companie. Mi-am pus în gând să îl caut pe tânărul în chestiune în dimineața următoare, pentru a mă asigura că primea îngrijirea potrivită în condițiile date. Am refuzat budinca și m-am scuzat, invocând oboseala, motiv deloc neadevărat. Eram atât de epuizată, încât abia am fost atentă când Colum mia spus: — Noapte bună și dumitale, atunci, doamnă Beauchamp. Voi trimite pe cineva să te aducă la Judecată mâine-dimineață. Una dintre servitoare, văzându-mă bâjbâind să îmi găsesc drumul pe coridor, mi-a luminat cumsecade calea până la camera mea. Și-a atins lumânarea de lumânarea de pe masa mea și o lumină delicată s-a răspândit peste pietrele masive din ziduri, dându-mi senzația pentru o clipă că mă aflu într-o criptă. Îndată ce a ieșit pe ușă, însă, am tras draperia brodată de la fereastră și sentimentul a fost îndată alungat de o pală de aer rece. Am încercat să mă gândesc la tot ce se petrecuse, însă mintea mea refuza să înțeleagă orice altceva în afară de somn. Am alunecat sub pături, am suflat în lumânare și am adormit privind răsăritul lin al lunii. • Voinica doamnă FitzGibbons a fost cea care a venit din nou în camera mea a doua zi dimineață să mă trezească, aducând ceea ce părea a fi un arsenal întreg de articole de toaletă din dotarea unei doamne de familie nobilă scoțiană. Pieptene din plumb pentru a-mi întuneca nuanța sprâncenelor și a genelor, cutii cu pudră din rădăcină de iris și chiar și un fel de creion de cărbune pentru ochi, deși nu văzusem niciodată vreunul, și o cupă din porțelan delicat cu capac, ce conținea ruj franțuzesc, gravată cu o horă de lebede aurite. Doamna FitzGibbons avea de asemenea o fustă de prins peste rochie și un corsaj din mătase, cu ciorapi galbeni din bumbac, ca o schimbare față de toaleta de gospodină pe care mi-o adusese cu o zi înainte. Orice însemna „Judecată”, părea să fie o ocazie de o anumită importanță. Eram tentată să cer să îmbrac propriile haine doar ca să fiu altfel, însă amintirea reacției grăsanului Rupert la vederea rochiei mele a fost suficientă pentru a mă face să îmi țin gura. Oricum, îmi plăcea destul de mult Colum, în ciuda faptului că, după toate aparențele, intenționa să mă țină acolo în viitorul apropiat. „Păi, mai vedem noi dacă rămâne așa”, m-am gândit în timp ce mă străduiam să mă rujez. Dougal îmi povestise că tânărul pe care îl îngrijisem era la grajduri, nu-i așa? Iar grajdurile aveau cai, pe care cineva putea fugi călare. Mi-am zis să îl caut pe Jamie MacTavish îndată ce Judecata avea să ia sfârșit. 94
Judecata se dovedi a avea loc în Sala Mare, încăperea în care servisem cina în seara de dinainte. Acum însă, era transformată; mesele, băncile și scaunele fuseseră împinse în spate de-a lungul pereților, masa din capăt dispăruse și fusese înlocuită cu un jilț impresionant din lemn închis la culoare, acoperit cu un tartan care, bănuiam, avea culorile clanului MacKenzie, o stofă în carouri verde-închis și negru cu urme de roșu-deschis și alb. Ramuri de ilice decorau pereții și papură proaspătă fusese împrăștiată peste lespezile de piatră. Un tânăr sufla într-un cimpoi mic în spatele scaunului gol cu multe suspine și șuierături. Lângă el se aflau câteva persoane, despre care am presupus că trebuie să fi fost apropiații lui Colum: un bărbat cu obrajii supți, îmbrăcat în pantaloni cadrilați și cămașă cu pliseuri, care stătea tolănit lângă zid; un bărbat mărunțel și cu un început de chelie într-o haină din brocart fin, după toate aparențele un secretar de vreun fel, așezat la o măsuță scundă pe care erau o călimară, penițe de scris și hârtie; doi bărbați musculoși cu kilturi cu un aer de gardieni și, într-o parte, unul din cei mai solizi bărbați pe care îi văzusem vreodată. Am rămas cu gura căscată privindu-l pe uriaș. Părul negru și aspru îi acoperea aproape toată fruntea, crescându-i până deasupra sprâncenelor stufoase. La fel de păros era și pe antebrațele imense care îi ieșeau de sub mânecile suflecate ale cămășii. Spre deosebire de majoritatea bărbaților pe care îi văzusem, uriașul nu părea să fie înarmat, cu excepția unui cuțitaș pe care îl ținea în ciorap; abia îi puteam zări mânerul scurt și gros în desimea buclelor negre care îi acopereau picioarele deasupra ciorapilor ecosez. O centură groasă din piele îi înconjura talia care trebuie să fi avut o sută de centimetri, dar nu avea nici sabie, nici pumnal. În ciuda mărimii sale, uriașul arbora o expresie prietenoasă și părea să glumească cu bărbatul cu obrajii supți, care arăta ca o marionetă în comparație cu imensul său interlocutor. Cimpoierul a început deodată să cânte, cu o erupție preliminară, urmată imediat de un fluierat asurzitor, care în cele din urmă s-a transformat în ceva care aducea cu o melodie. Erau cam treizeci sau patruzeci de oameni, cu toții părând cumva mai bine îmbrăcați și îngrijiți decât cei prezenți aici la cină cu o seară înainte. Toate capetele s-au întors spre intrarea în sală, unde, după o pauză în care muzica s-a mai întețit, a pășit Colum, urmat de fratele său Dougal. Cei doi MacKenzie erau îmbrăcați în mod evident pentru ceremonie, cu kilturi verde-închis și vestoane bine croite, al lui Colum de un verde palid, al lui Dougal ruginiu, ambii cu tartane atârnate de-a curmezișul pieptului și prinse pe un umăr cu o broșă mare, împodobită cu pietre prețioase. Părul negru al lui Colum era astăzi lăsat liber, uleiat cu grijă și buclat peste umeri. 95
- Page 44 and 45: și dansuri vikinge în cerc, a spu
- Page 46 and 47: — Și pe urmă urcușul de aproap
- Page 48 and 49: 48 acestea, tonul de violență neo
- Page 50 and 51: Străinul și-a ridicat sprâncenel
- Page 52 and 53: puțin adâncă. S-a postat în fa
- Page 54 and 55: Abia mai târziu, când ne strecura
- Page 56 and 57: acești bărbați cu înfățișare
- Page 58 and 59: — Hmmm, a bombănit Dougal. E să
- Page 60 and 61: — Va fi mai sensibil câteva zile
- Page 62 and 63: — Bravo, flăcăule. Ia asta, a r
- Page 64 and 65: După o vreme am ajuns la o răscru
- Page 66 and 67: habar nu aveam, însă era destul d
- Page 68 and 69: Mi-a luat brațul, nu neapărat cu
- Page 70 and 71: — Respiră, a spus unul dintre ei
- Page 72 and 73: — Nici tu nu l-ai mai lua dacă a
- Page 74 and 75: treacă la trap pe lângă ei, căs
- Page 76 and 77: — Dar e rănit. A fost împușcat
- Page 78 and 79: argintii, acolo unde loviturile de
- Page 80 and 81: — S-a întâmplat acum aproape pa
- Page 82 and 83: — Puteam vedea pumnalul chiar sub
- Page 84 and 85: sănătos și a stat legănându-m
- Page 86 and 87: A continuat, netezind ici și colo,
- Page 88 and 89: Cu sprâncenele încă ridicate, Co
- Page 90 and 91: — Dar cum se face, Doamnă Beauch
- Page 92 and 93: 92 privirea de pe farfuria care îl
- Page 96 and 97: Al lui Dougal era încă prins la s
- Page 98 and 99: — Ce-a făcut fata? Voinica doamn
- Page 100 and 101: — Angus cel mic o să se opreasc
- Page 102 and 103: — Vai de mine, întotdeauna e câ
- Page 104 and 105: — Cred că cineva vrea să îți
- Page 106 and 107: Padocul la care m-a condus era ceva
- Page 108 and 109: 108 Dinții albi și pătrați mest
- Page 110 and 111: — Nu ai auzit de ei? Vindecători
- Page 112 and 113: Pe raftul de jos era o carte, un vo
- Page 114 and 115: această epocă pentru că îmi ofe
- Page 116 and 117: nu știu ei este că Jamie MacTavis
- Page 118 and 119: conversații implicând linia genea
- Page 120 and 121: De data aceasta, Alec cel Bătrân
- Page 122 and 123: Investigațiile următoare au doved
- Page 124 and 125: Cu carnea caldă și păroși, cu i
- Page 126 and 127: Am deschis gura să-i răspund și
- Page 128 and 129: — Ah! Ă-ă, da… a răspuns ea
- Page 130 and 131: era sărac și pleacă pe mare să
- Page 132 and 133: Și alții din sală aveau povești
- Page 134 and 135: — Ești modest, ha? am întrebat
- Page 136 and 137: A doua zi, după o dimineață lung
- Page 138 and 139: 138 — Poate crezi că eu am trăi
- Page 140 and 141: tabăra pe un câmp lăsat nelucrat
- Page 142 and 143: M-am arătat de acord și ne-am pli
Judecata se dovedi a avea loc în Sala Mare, încăperea în care servisem<br />
cina în seara de dinainte. Acum însă, era transformată; mesele, băncile și<br />
scaunele fuseseră împinse în spate de-a lungul pereților, masa din capăt<br />
dispăruse și fusese înlocuită cu un jilț impresionant din lemn închis la<br />
culoare, acoperit cu un tartan care, bănuiam, avea culorile clanului<br />
MacKenzie, o stofă în carouri verde-închis și negru cu urme de roșu-deschis<br />
și alb. Ramuri de ilice decorau pereții și papură proaspătă fusese împrăștiată<br />
peste lespezile de piatră.<br />
Un tânăr sufla într-un cimpoi mic în spatele scaunului gol cu multe<br />
suspine și șuierături. Lângă el se aflau câteva persoane, despre care am<br />
presupus că trebuie să fi fost apropiații lui Colum: un bărbat cu obrajii supți,<br />
îmbrăcat în pantaloni cadrilați și cămașă cu pliseuri, care stătea tolănit lângă<br />
zid; un bărbat mărunțel și cu un început de chelie într-o haină din brocart<br />
fin, după toate aparențele un secretar de vreun fel, așezat la o măsuță<br />
scundă pe care erau o călimară, penițe de scris și hârtie; doi bărbați<br />
musculoși cu kilturi cu un aer de gardieni și, într-o parte, unul din cei mai<br />
solizi bărbați pe care îi văzusem vreodată.<br />
Am rămas cu gura căscată privindu-l pe uriaș. Părul negru și aspru îi<br />
acoperea aproape toată fruntea, crescându-i până deasupra sprâncenelor<br />
stufoase. La fel de păros era și pe antebrațele imense care îi ieșeau de sub<br />
mânecile suflecate ale cămășii. Spre deosebire de majoritatea bărbaților pe<br />
care îi văzusem, uriașul nu părea să fie înarmat, cu excepția unui cuțitaș pe<br />
care îl ținea în ciorap; abia îi puteam zări mânerul scurt și gros în desimea<br />
buclelor negre care îi acopereau picioarele deasupra ciorapilor ecosez. O<br />
centură groasă din piele îi înconjura talia care trebuie să fi avut o sută de<br />
centimetri, dar nu avea nici sabie, nici pumnal. În ciuda mărimii sale, uriașul<br />
arbora o expresie prietenoasă și părea să glumească cu bărbatul cu obrajii<br />
supți, care arăta ca o marionetă în comparație cu imensul său interlocutor.<br />
Cimpoierul a început deodată să cânte, cu o erupție preliminară, urmată<br />
imediat de un fluierat asurzitor, care în cele din urmă s-a transformat în<br />
ceva care aducea cu o melodie.<br />
Erau cam treizeci sau patruzeci de oameni, cu toții părând cumva mai<br />
bine îmbrăcați și îngrijiți decât cei prezenți aici la cină cu o seară înainte.<br />
Toate capetele s-au întors spre intrarea în sală, unde, după o pauză în care<br />
muzica s-a mai întețit, a pășit Colum, urmat de fratele său Dougal.<br />
Cei doi MacKenzie erau îmbrăcați în mod evident pentru ceremonie, cu<br />
kilturi verde-închis și vestoane bine croite, al lui Colum de un verde palid, al<br />
lui Dougal ruginiu, ambii cu tartane atârnate de-a curmezișul pieptului și<br />
prinse pe un umăr cu o broșă mare, împodobită cu pietre prețioase. Părul<br />
negru al lui Colum era astăzi lăsat liber, uleiat cu grijă și buclat peste umeri.<br />
95