untitled

astfel de companie. Mi-am pus în gând să îl caut pe tânărul în chestiune în
dimineața următoare, pentru a mă asigura că primea îngrijirea potrivită în
condițiile date.
Am refuzat budinca și m-am scuzat, invocând oboseala, motiv deloc
neadevărat. Eram atât de epuizată, încât abia am fost atentă când Colum mia
spus:
— Noapte bună și dumitale, atunci, doamnă Beauchamp. Voi trimite pe
cineva să te aducă la Judecată mâine-dimineață.
Una dintre servitoare, văzându-mă bâjbâind să îmi găsesc drumul pe
coridor, mi-a luminat cumsecade calea până la camera mea. Și-a atins
lumânarea de lumânarea de pe masa mea și o lumină delicată s-a răspândit
peste pietrele masive din ziduri, dându-mi senzația pentru o clipă că mă aflu
într-o criptă. Îndată ce a ieșit pe ușă, însă, am tras draperia brodată de la
fereastră și sentimentul a fost îndată alungat de o pală de aer rece. Am
încercat să mă gândesc la tot ce se petrecuse, însă mintea mea refuza să
înțeleagă orice altceva în afară de somn. Am alunecat sub pături, am suflat în
lumânare și am adormit privind răsăritul lin al lunii.
•
Voinica doamnă FitzGibbons a fost cea care a venit din nou în camera mea
a doua zi dimineață să mă trezească, aducând ceea ce părea a fi un arsenal
întreg de articole de toaletă din dotarea unei doamne de familie nobilă
scoțiană. Pieptene din plumb pentru a-mi întuneca nuanța sprâncenelor și a
genelor, cutii cu pudră din rădăcină de iris și chiar și un fel de creion de
cărbune pentru ochi, deși nu văzusem niciodată vreunul, și o cupă din
porțelan delicat cu capac, ce conținea ruj franțuzesc, gravată cu o horă de
lebede aurite.
Doamna FitzGibbons avea de asemenea o fustă de prins peste rochie și un
corsaj din mătase, cu ciorapi galbeni din bumbac, ca o schimbare față de
toaleta de gospodină pe care mi-o adusese cu o zi înainte. Orice însemna
„Judecată”, părea să fie o ocazie de o anumită importanță. Eram tentată să
cer să îmbrac propriile haine doar ca să fiu altfel, însă amintirea reacției
grăsanului Rupert la vederea rochiei mele a fost suficientă pentru a mă face
să îmi țin gura.
Oricum, îmi plăcea destul de mult Colum, în ciuda faptului că, după toate
aparențele, intenționa să mă țină acolo în viitorul apropiat. „Păi, mai vedem
noi dacă rămâne așa”, m-am gândit în timp ce mă străduiam să mă rujez.
Dougal îmi povestise că tânărul pe care îl îngrijisem era la grajduri, nu-i așa?
Iar grajdurile aveau cai, pe care cineva putea fugi călare. Mi-am zis să îl caut
pe Jamie MacTavish îndată ce Judecata avea să ia sfârșit.
94