untitled

— S-a întâmplat acum aproape patru ani. Au pus un bir pentru
gospodăriile din jurul Fortului William – hrană pentru garnizoană, cai
pentru transport și altele asemenea. N-aș putea spune că i-a convenit cuiva,
dar cei mai mulți s-au conformat. Grupe mici de soldați mergeau pe la
fiecare, împreună cu un ofițer și o căruță sau două, colectând mâncare și alte
lucruri. Și într-o zi de octombrie, căpitanul Randall a venit la L… – s-a oprit
brusc, aruncându-mi o privire – la conacul nostru.
Eu am încuviințat din cap, concentrată la ceea ce făceam.
— Noi nu ne închipuisem că vor ajunge atât de departe; moșia noastră e
la o distanță bună de fort, și drumul nu e chiar ușor. Dar au ajuns.
A făcut o pauză, închizând o clipă ochii.
— Tatăl meu era plecat… la o înmormântare la ferma vecină. Și eu eram la
câmp cu cei mai mulți dintre oameni, că se apropia vremea recoltatului și
aveam o mulțime de treabă. Sora mea era singură în casă, cu două sau trei
servitoare, și au fugit cu toatele sus să se ascundă sub paturi când au văzut
vestoanele roșii. Au crezut că soldații erau trimiși de diavol… și n-aș zice că
s-au înșelat.
Am pus jos cârpa. Terminasem cea mai neplăcută parte; acum aveam
nevoie doar de o cataplasmă – neavând iod sau penicilină, era cel mai bun
remediu împotriva infecției – și un bandaj bun și strâns. Cu ochii încă închiși,
tânărul nu părea să fie atent la mine.
— Am coborât spre casă din spate, vrând să iau un ham de cal din șopron,
când am auzit strigăte și pe sora mea țipând.
— Și?
Am încercat să folosesc o voce cât mai discretă și blândă. Voiam să aflu
cât mai multe despre acest căpitan Randall; până acum, povestea nu îmi
schimbase impresia inițială despre el.
— Am intrat prin bucătărie și am găsit pe doi dintre ei scormonind în
cămară, încărcându-și desagii cu făină și șuncă. Pe unul din ei l-am pocnit în
cap, iar pe celălalt l-am aruncat pe geam, cu desagă cu tot. Apoi am dat fuga
în salon, unde am găsit doi soldați cu sora mea, Jenny. Rochia îi fusese ruptă
într-o parte și unul din ei era zgâriat pe față. A deschis ochii și a zâmbit, ușor
trist. Nu m-am oprit să pun întrebări. Ne tot trimiteam pumni și eu mă
descurcam destul de bine, că nu erau decât ei, când a intrat Randall.
Randall pusese capăt încăierării fără prea multe complicații, îndreptând
țeava pistolului spre tâmpla lui Jenny. Obligat să se supună, Jamie fusese
capturat imediat și legat de cei doi soldați. Randall zâmbise fermecător spre
prizonierul său și rostise:
— Măi, măi. Ce avem noi aici? Două pisici care zgârie rău. O gură de
muncă silnică o să-ți mai domolească temperamentul, zic eu, și dacă nu, o să
80