untitled

argintii, acolo unde loviturile de bici se încrucișaseră și porțiuni neregulate
acolo unde loviturile atinseseră același punct, smulgându-i pielea și
expunându-i mușchiul de dedesubt.
Văzusem, desigur, numeroase plăgi și leziuni, când fusesem pe front, însă
aceste cicatrici aveau o cruzime șocantă în ele. Probabil că mi-am ținut
respirația la vederea lor, căci Jamie și-a întors capul și a văzut unde priveam
uimită. A ridicat din umărul bun.
— Englezoii au făcut asta. M-au biciuit de două ori într-o săptămână. M-ar
fi biciuit și de două ori într-o singură zi, presupun, dacă nu le-ar fi fost teamă
că mă omoară. N-ai nicio plăcere să snopești în bătaie un mort.
Am încercat să îmi stăpânesc vocea în vreme ce îl spălam.
— Eu nu cred că cineva ar putea face un asemenea lucru de plăcere.
— Nu? Trebuia să-l fi văzut pe el.
— Pe cine?
— Pe căpitanul vestoanelor roșii care mi-a jupuit spatele. Dacă nu era
chiar fericit, cel puțin era foarte mulțumit cu el însuși. Mai mult decât mine,
a adăugat el, făcând o grimasă. Randall îl cheamă.
— Randall!
Nu mi-am putut stăpâni stupoarea din voce. Ochii lui albaștri m-au fixat
cu o privire rece.
— Ți-e cunoscut bărbatul ăsta?
Glasul lui devenise brusc bănuitor.
— Nu, nu! Cunoșteam o familie cu numele ăsta, acum, ah, mult timp.
Tulburată, am scăpat cârpa cu care îl ștergeam.
— La naiba, acum va trebui să o fierb din nou.
Am ridicat-o de pe podea și am dus-o la foc, încercând să îmi ascund
confuzia, prefăcându-mă ocupată. Ar putea fi acest căpitan Randall
strămoșul lui Frank, soldatul viteaz, galant pe câmpul de bătălie, lăudat de
unii aristocrați? Și dacă da, putea fi cineva înrudit cu blajinul meu Frank
capabil să lase asemenea urme înfiorătoare pe spatele acestui băiat?
Mi-am făcut de lucru pe lângă foc, aruncând în ceaun câteva mâini de
hamamelis și usturoi, punând la înmuiat mai multe fâșii de pânză. Când am
considerat că îmi puteam stăpâni glasul și expresia, m-am întors spre Jamie,
cu cârpa în mână.
— De ce ai fost biciuit? am întrebat abrupt.
Era lipsit de tact din partea mea, însă voiam neapărat să aflu și eram prea
istovită pentru a formula întrebarea mai diplomat.
El a oftat, mișcându-și neliniștit umărul sub apăsarea mea. Era și el la fel
de obosit și eu fără îndoială îl răneam, oricât de blând încercam să mă port.
78