untitled
— Hm, nițel cam extravagant. Sir Marcus ți-a trimis ție o blană de lup, englezoaico și mie o brățară cu perle. Poate le-a încurcat? Brățara era foarte frumoasă, un singur șir de perle baroce, montate între verigi din aur răsucite. — Nu, am spus admirând-o. Darurile sunt așa cum trebuie. Brățara se potrivește cu șiragul de perle pe care mi l-ai dăruit când ne-am căsătorit. Mama ta îl primise în dar de la el; știai? — Nu, nu știam, a răspuns el în șoaptă, mângâind perlele. Tata mi le-a dat, să le dau soției mele, indiferent cine avea să fie. Un zâmbet fugar i s-a strecurat pe buze. — Dar nu mi-a spus de la cine erau. Îmi aminteam ajutorul lui Sir Marcus în noaptea în care dădusem buzna atât de lipsit de ceremonie în casa lui și expresia de pe chipul său când plecasem a doua zi. După expresia pe care o citeam pe chipul lui Jamie, își amintea și el de baronetul care i-ar fi putut fi tată. A întins brațul și mi-a apucat mâna, prinzând brățara în jurul încheieturii mele. — Dar nu e pentru mine! am protestat. — Ba este, a răspuns el cu fermitate. Nu e potrivit pentru un bărbat să trimită bijuterii unei doamne respectabile, așa încât mi-a trimis-o mie. Dar e evident pentru tine. M-a privit și a zâmbit cu gura până la urechi. — În primul rând nici nu îmi cuprinde încheietura, oricât de slab aș fi. S-a întors spre blana de lup strânsă și a scuturat-o. — Dar de ce Dumnezeu ți-a trimis MacRannoch asta? Și-a învăluit blana zburlită în jurul umerilor și m-am dat îndărăt speriată cu un țipăt ascuțit. Capul fusese jupuit și tăbăcit și mă privea fioros cu o pereche de ochi galbeni sticloși de pe umărul stâng al lui Jamie. — Îh! Arată exact ca atunci când era viu! Jamie, urmând direcția privirii mele, și-a întors capul și s-a trezit deodată față în față cu o căutătură fioroasă. Cu o exclamație speriată, a înșfăcat blana și a azvârlit-o în celălalt capăt al camerei. — Iisuse Hristoase, a spus el, făcându-și cruce. Pielea zăcea pe podea, privindu-ne amenințător în lumina lumânării. — Ce vrei să spui „când era viu”, englezoaico? E un prieten personal de-al tău? a întrebat el, măsurându-mă cu ochii mijiți. Atunci i-am povestit lucrurile pe care nu avusesem ocazia să i le povestesc; despre acel lup, despre ceilalți lupi, și Hector și zăpada și despre cabana cu ursul și discuția cu Sir Marcus și apariția lui Murtagh, și lunga așteptare de pe deal în ceața rozalie a nopții înzăpezite, așteptând să văd dacă era viu sau mort. 720
Slab sau nu, pieptul său era lat și brațele calde și puternice. Mi-a apăsat obrazul de umărul lui și m-a legănat în timp ce plângeam în hohote. Am încercat câteva clipe să mă stăpânesc, însă Jamie m-a strâns și mai tare la piept, șoptindu-mi alinturi liniștitoare în părul zburlit. În cele din urmă m- am dat bătută și am plâns cu abandonul total al unui copil, până când am rămas în brațele lui sughițând. — Dacă stau bine și mă gândesc, am și eu un mic cadou pentru tine, englezoaico, a spus el, netezindu-mi părul. M-am smiorcăit, ștergându-mi nasul cu fusta, căci nu aveam altceva la îndemână. — Îmi pare rău, dar eu nu am nimic să îți dăruiesc, am spus, urmărindu-l cu privirea în timp ce s-a ridicat și a început să răscolească prin așternuturile mototolite. Probabil căuta o batistă, m-am gândit, trăgându-mi din nou nasul. — Lăsând deoparte darurile neînsemnate cum ar fi viața mea, bărbăția mea și mâna mea dreaptă? a întrebat el sec. Nu îmi mai trebuie altceva, mo duinne. S-a îndreptat de spate ținând într-o mână o robă de novice. — Dezbracă-te. — Poftim? am spus cu gura căscată. — Dezbracă-te, englezoaico, și pune-ți asta. Mi-a întins roba, zâmbind cu gura până la urechi. — Sau vrei mai întâi să mă întorc cu spatele? Strângând pânza aspră în jurul meu, l-am urmat pe Jamie de-a lungul altor șiruri de trepte întunecate. Acesta era al treilea rând și cel mai îngust; lampa pe care o ținea lumina lespezile de piatră ale zidurilor aflate la mai puțin de patruzeci și cinci de centimetri unul de celălalt. Mă simțeam ca și cum aș fi fost suptă în pământ și am coborât mai adânc în puțul îngust și întunecat. — Ești sigur că știi unde mergem? am întrebat. Glasul îmi răsuna pe scări, însă cu un ecou straniu de înăbușit, ca și cum am fi vorbit sub apă. — Păi, nu prea ai cum să greșești drumul, nu-i așa? Am ajuns la o altă platformă, însă, așa cum spusese, scările nu duceau decât într-o singură direcție, în jos. Însă la capătul acestui șir de trepte se afla o ușă. Era o platformă îngustă, săpată în stâncă, după cum arăta, și o ușă lată și scundă făcută din scânduri de stejar și balamale din alamă. Scândurile erau cenușii de vechime, dar încă solide, și culoarul măturat. Fără îndoială această parte a mănăstirii era încă folosită. Poate o pivniță cu vinuri? 721
- Page 670 and 671: nu ar trebui să crească în aceas
- Page 672 and 673: — De ce? — De ce nu? a răspuns
- Page 674 and 675: 674 o plecăciune adâncă în faț
- Page 676 and 677: — Când m-ai lăsat acolo la Went
- Page 678 and 679: folosind durerea ca pe o armă, dis
- Page 680 and 681: — Claire, te doresc atât de mult
- Page 682 and 683: margini pronunțând numele lui Jam
- Page 684 and 685: de pe mlaștini ridicându-se din m
- Page 686 and 687: Îndată ce a primit împărtășan
- Page 688 and 689: mulțumindu-i. Era surprinzător de
- Page 690 and 691: murmurau întruna ceva care suna pr
- Page 692 and 693: din nou, de-a bușilea, în jurul m
- Page 694 and 695: Cu o precizie extraordinară, și-a
- Page 696 and 697: din gură. Mi-am coborât picioarel
- Page 698 and 699: S-a legănat în scăunel, căzut p
- Page 700 and 701: de ceva mai mult timp pentru a se v
- Page 702 and 703: — Când văd oameni, cred că pri
- Page 704 and 705: fost ca băiatul să i se alăture
- Page 706 and 707: — Ma chère, eu slujesc un bărba
- Page 708 and 709: — A mâncat pâinea și carnea? a
- Page 710 and 711: — Nasul ți-e vânăt, am remarca
- Page 712 and 713: din plâns și m-a sărutat și m-a
- Page 714 and 715: în măcelul pe care îl vor dezlă
- Page 716 and 717: 716 41. DIN PÂNTECUL PĂMÂNTULUI
- Page 718 and 719: Mi-am ridicat mâinile, prinzându-
- Page 722 and 723: În apropierea ușii era un suport
- Page 724 and 725: — Spiritul izvorului? am spus, am
- Page 726 and 727: Mâinile lui m-au prins cu putere d
- Page 728 and 729: 728 MULȚUMIRI Autoarea vrea să le
Slab sau nu, pieptul său era lat și brațele calde și puternice. Mi-a apăsat<br />
obrazul de umărul lui și m-a legănat în timp ce plângeam în hohote. Am<br />
încercat câteva clipe să mă stăpânesc, însă Jamie m-a strâns și mai tare la<br />
piept, șoptindu-mi alinturi liniștitoare în părul zburlit. În cele din urmă m-<br />
am dat bătută și am plâns cu abandonul total al unui copil, până când am<br />
rămas în brațele lui sughițând.<br />
— Dacă stau bine și mă gândesc, am și eu un mic cadou pentru tine,<br />
englezoaico, a spus el, netezindu-mi părul.<br />
M-am smiorcăit, ștergându-mi nasul cu fusta, căci nu aveam altceva la<br />
îndemână.<br />
— Îmi pare rău, dar eu nu am nimic să îți dăruiesc, am spus, urmărindu-l<br />
cu privirea în timp ce s-a ridicat și a început să răscolească prin<br />
așternuturile mototolite. Probabil căuta o batistă, m-am gândit, trăgându-mi<br />
din nou nasul.<br />
— Lăsând deoparte darurile neînsemnate cum ar fi viața mea, bărbăția<br />
mea și mâna mea dreaptă? a întrebat el sec. Nu îmi mai trebuie altceva, mo<br />
duinne.<br />
S-a îndreptat de spate ținând într-o mână o robă de novice.<br />
— Dezbracă-te.<br />
— Poftim? am spus cu gura căscată.<br />
— Dezbracă-te, englezoaico, și pune-ți asta.<br />
Mi-a întins roba, zâmbind cu gura până la urechi.<br />
— Sau vrei mai întâi să mă întorc cu spatele?<br />
Strângând pânza aspră în jurul meu, l-am urmat pe Jamie de-a lungul<br />
altor șiruri de trepte întunecate. Acesta era al treilea rând și cel mai îngust;<br />
lampa pe care o ținea lumina lespezile de piatră ale zidurilor aflate la mai<br />
puțin de patruzeci și cinci de centimetri unul de celălalt. Mă simțeam ca și<br />
cum aș fi fost suptă în pământ și am coborât mai adânc în puțul îngust și<br />
întunecat.<br />
— Ești sigur că știi unde mergem? am întrebat.<br />
Glasul îmi răsuna pe scări, însă cu un ecou straniu de înăbușit, ca și cum<br />
am fi vorbit sub apă.<br />
— Păi, nu prea ai cum să greșești drumul, nu-i așa?<br />
Am ajuns la o altă platformă, însă, așa cum spusese, scările nu duceau<br />
decât într-o singură direcție, în jos.<br />
Însă la capătul acestui șir de trepte se afla o ușă. Era o platformă îngustă,<br />
săpată în stâncă, după cum arăta, și o ușă lată și scundă făcută din scânduri<br />
de stejar și balamale din alamă. Scândurile erau cenușii de vechime, dar încă<br />
solide, și culoarul măturat. Fără îndoială această parte a mănăstirii era încă<br />
folosită. Poate o pivniță cu vinuri?<br />
721
Change language