untitled

— Hm, nițel cam extravagant. Sir Marcus ți-a trimis ție o blană de lup,
englezoaico și mie o brățară cu perle. Poate le-a încurcat?
Brățara era foarte frumoasă, un singur șir de perle baroce, montate între
verigi din aur răsucite.
— Nu, am spus admirând-o. Darurile sunt așa cum trebuie. Brățara se
potrivește cu șiragul de perle pe care mi l-ai dăruit când ne-am căsătorit.
Mama ta îl primise în dar de la el; știai?
— Nu, nu știam, a răspuns el în șoaptă, mângâind perlele. Tata mi le-a dat,
să le dau soției mele, indiferent cine avea să fie.
Un zâmbet fugar i s-a strecurat pe buze.
— Dar nu mi-a spus de la cine erau.
Îmi aminteam ajutorul lui Sir Marcus în noaptea în care dădusem buzna
atât de lipsit de ceremonie în casa lui și expresia de pe chipul său când
plecasem a doua zi. După expresia pe care o citeam pe chipul lui Jamie, își
amintea și el de baronetul care i-ar fi putut fi tată. A întins brațul și mi-a
apucat mâna, prinzând brățara în jurul încheieturii mele.
— Dar nu e pentru mine! am protestat.
— Ba este, a răspuns el cu fermitate. Nu e potrivit pentru un bărbat să
trimită bijuterii unei doamne respectabile, așa încât mi-a trimis-o mie. Dar e
evident pentru tine.
M-a privit și a zâmbit cu gura până la urechi.
— În primul rând nici nu îmi cuprinde încheietura, oricât de slab aș fi.
S-a întors spre blana de lup strânsă și a scuturat-o.
— Dar de ce Dumnezeu ți-a trimis MacRannoch asta?
Și-a învăluit blana zburlită în jurul umerilor și m-am dat îndărăt speriată
cu un țipăt ascuțit. Capul fusese jupuit și tăbăcit și mă privea fioros cu o
pereche de ochi galbeni sticloși de pe umărul stâng al lui Jamie.
— Îh! Arată exact ca atunci când era viu!
Jamie, urmând direcția privirii mele, și-a întors capul și s-a trezit deodată
față în față cu o căutătură fioroasă. Cu o exclamație speriată, a înșfăcat blana
și a azvârlit-o în celălalt capăt al camerei.
— Iisuse Hristoase, a spus el, făcându-și cruce.
Pielea zăcea pe podea, privindu-ne amenințător în lumina lumânării.
— Ce vrei să spui „când era viu”, englezoaico? E un prieten personal de-al
tău? a întrebat el, măsurându-mă cu ochii mijiți.
Atunci i-am povestit lucrurile pe care nu avusesem ocazia să i le
povestesc; despre acel lup, despre ceilalți lupi, și Hector și zăpada și despre
cabana cu ursul și discuția cu Sir Marcus și apariția lui Murtagh, și lunga
așteptare de pe deal în ceața rozalie a nopții înzăpezite, așteptând să văd
dacă era viu sau mort.
720