untitled

716
41. DIN PÂNTECUL PĂMÂNTULUI
Pe parcursul următoarelor două săptămâni, Jamie a continuat să se
vindece și eu am continuat să mă gândesc la viitor. În unele zile simțeam că
ar trebui să mergem la Roma, unde se afla curtea pretendentului, să… facem
ce? Alteori, tot ce îmi doream din toată inima era să găsim un refugiu sigur și
izolat, să ne trăim viețile în liniște.
Era o zi caldă și luminoasă, iar țurțurii care atârnau de nasurile garguielor
picurau neîncetat, făcând bălți adânci și neregulate în zăpada de sub streșini.
Ușa de la camera lui Jamie fusese lăsată întredeschisă și fereastra
descoperită, pentru a risipi vaporii de fum și de boală care mai pluteau prin
cameră.
Mi-am strecurat capul precaut înăuntru, căci nu voiam să îl deranjez dacă
dormea, însă patul îngust era gol. Jamie era așezat în fața ferestrei deschise,
întors pe jumătate, astfel încât chipul îi era aproape în întregime ascuns.
Încă era îngrijorător de slab, însă umerii îi erau lați și drepți pe sub pânza
aspră a veșmântului de novice, iar grația forței sale începea să revină; stătea
fără să tremure, cu spatele drept și picioarele încovrigate sub scaunul scund,
liniile trupului său fiind ferme și armonioase. Își apucase încheietura mâinii
drepte cu mâna stângă, întorcând-o încet în lumina soarelui.
O grămăjoară de bandaje de pânză zăcea pe masă. Își scosese
pansamentele de pe mâna rănită și acum o examina îndeaproape. Am rămas
în pragul ușii, nemișcată. De acolo puteam vedea bine mâna în timp ce o
întorcea pe o parte și pe cealaltă, pipăind-o precaut.
Stigmatul rănii de cui din podul palmei era destul de mic și bine vindecat,
am remarcat cu bucurie; doar un punct mic și roz de țesut cicatrizat care cu
timpul se va estompa. Pe dosul palmei, situația nu era la fel de bună. Erodată
de infecție, rana de acolo era cam cât o monedă de șase penny, aproape trei
centimetri în diametru, încă acoperită cu crustele și roșeața unei cicatrice
proaspete.
Degetul mijlociu, de asemenea, avea o crestătură neregulată de țesut
cicatrizat, întinzându-se de la prima articulație până aproape de montul
degetului. Eliberate de atele, degetul mare și arătătorul erau drepte, însă
degetul mic era sucit rău; acesta avusese trei fracturi, îmi aminteam, și după
toate aparențele nu i le putusem îndrepta cum trebuia. Inelarul se vindecase
strâmb, astfel încât era ușor ridicat atunci când își așeza palma pe masă, așa
cum făcea acum.