untitled

în măcelul pe care îl vor dezlănțui englezii. Însă el nu va muri atunci, căci
murise câteva ore mai târziu, strivit sub copitele răzbunării mele.
Murise burlac, fără copii. Sau cel puțin așa credeam eu. Arborele acela
genealogic blestemat fixase data căsătoriei sale undeva în 1744. Și nașterea
fiului său, bunicul de la a cincea generație al lui Frank, curând după
căsătorie. Dacă Jack Randall era mort și fără copii, cum avea să se nască
Frank? Cu toate acestea, inelul era încă pe degetul meu. El existase, va exista.
Mă consolam cu acest gând, mângâind verigheta în întuneric de parcă ar fi
conținut un duh care mă putea sfătui.
M-am trezit dintr-un somn profund cândva mai târziu, dând să țip.
— Șșș. Sunt doar eu.
Mâna mare s-a ridicat de pe gura mea. Cu lumânarea stinsă, camera era
învăluită în beznă. Am bâjbâit până când mâna mea a dat de ceva solid.
— Ar trebui să fii în patul tău! am exclamat, încă năucită de somn.
Degetele mele au alunecat peste pielea catifelată și rece.
— Ai înghețat!
— Bineînțeles, a răspuns el nițel arțăgos. Nu am nimic pe mine și pe
coridor e prăpăd. Mă lași în pat?
M-am înghesuit cât de mult am putut în patul îngust și s-a strecurat gol
lângă mine, strângându-mă în brațe să se încălzească. Respira sacadat și m-
am gândit că tremură deopotrivă de oboseală și de frig.
— Doamne, ce caldă ești, a oftat el, cuibărindu-se mai bine. Ce bine e când
te țin în brațe, englezoaico.
Nu m-am mai obosit să îl întreb ce făcea aici, căci era clar. Nici nu l-am
întrebat dacă e convins. Aveam propriile mele îndoieli, însă nu voiam să le
dau glas, de teama unor profeții care se adevereau. M-am întors cu fața spre
el, grijulie cu mâna rănită.
A fost un moment brusc al împreunării, acea stinghereală alunecoasă iute
care devine îndată familiară. Jamie a oftat adânc, de satisfacție și, poate, de
ușurare. Am rămas nemișcați o clipă, de parcă ne era teamă să nu tulburăm
legătura fragilă. Mâna sănătoasă a lui Jamie m-a mângâiat ușor, strecurânduse
prin întuneric, cu degetele răsfirate precum mustățile unei pisici,
sensibile la vibrații. S-a mișcat în mine, o dată, parcă întrebându-mă, și i-am
răspuns cu același limbaj. Am început un joc delicat de mișcări încete, o
echilibristică între dorința și slăbiciunea lui, între durerea și plăcerea
crescândă a trupului. Undeva în întuneric mi-am spus că trebuie să îi spun
lui Anselm că mai era o cale de a opri timpul, dar pe urmă m-am răzgândit,
căci asta nu era ceva ce să îi mărturisești unui preot.
L-am sprijinit pe Jamie cu palma ușor pe spatele plin de cicatrici. El
imprima ritmul, dar mă lăsa pe mine să susțin forța mișcării. În cameră nu s-
714