untitled

M-a văzut crispându-mă în semn de protest și a așezat o mână pe brațul
meu, avertizându-mă.
— Acestea sunt ultimele rituri ale Bisericii. I se cuvin, la fel cum i se
cuvine și pacea pe care ele i-ar putea-o aduce.
Pregătirile se încheiaseră. Jamie zăcea pe spate, o bucată de pânză
acoperindu-i modest vintrele, cu lumânările aprinse la capul și la picioarele
patului, care îmi aminteau în chipul cel mai sumbru de lumânările de pe
morminte. Abatele Alexandru s-a așezat pe marginea patului, acompaniat de
un călugăr care ținea o tavă cu un ciborium acoperit, două flacoane mici din
argint conținând agheasmă și mir și o pânză așezată peste antebrațe.
Precum un ticălos de ospătar care servește vinul, m-am gândit furioasă.
Întregul ritual îmi dădea o stare de nervozitate.
Riturile se desfășurau în latină, murmurul moale, antifonal, mângâia
auzul, deși nu înțelegeam cuvintele. Anselm îmi tălmăcea în șoaptă la ureche
anumite părți ale ritualului; altele se înțelegeau de la sine. La un moment
dat, abatele i-a făcut un semn fratelui Polydore, care a făcut un pas în față și
a ținut un flacon mic sub nasul lui Jamie. Trebuie să fi conținut amoniac sau
un alt stimulent, căci Jamie s-a smuls, întorcându-și iute capul într-o parte,
cu ochii încă închiși.
— De ce încearcă să îl trezească? am șoptit.
— Dacă e posibil, persoana trebuie să fie conștientă pentru a spune că se
căiește pentru toate păcatele pe care le-a comis în timpul vieții. De
asemenea, dacă este capabil să o primească, abatele îi va da sfânta
împărtășanie.
Abatele a mângâiat delicat obrazul lui Jamie, întorcându-i capul înapoi
spre flacon, vorbindu-i în șoaptă. Renunțase la latină și trecuse la engleză, cu
accentul scoțian pronunțat al familiei lor, iar vocea îi era blândă.
— Jamie! Jamie, flăcăule! Sunt Alex, băiatule. Sunt aici, cu tine. Trebuie să
te trezești nițel, doar o clipă. Ca să îți iert păcatele și pe urmă să îți dau
sfânta împărtășanie. Ia o înghițitură mică, acum, ca să îmi poți răspunde
când îți vine rândul.
Călugărul pe care îl chema Polydore a ținut din nou cupa la buzele lui
Jamie, picurându-i cu mare grijă câte un strop, până când limba uscată și
gâtul înfierbântat au putut primi mai mult. Ochii îi erau deschiși, încă
încețoșați din cauza febrei, însă destul de alerți. Atunci abatele a continuat
ceremonia, punându-i întrebări în engleză, dar cu vocea atât de joasă, încât
abia le auzeam.
„Te lepezi de Satana și de lucrările lui?”, „Crezi în învierea Domnului
nostru Iisus Hristos?” și așa mai departe. La fiecare din ele, Jamie răspundea
cu „Da” într-o șoaptă răgușită.
685