untitled

Niciun semn de transpirație care să îi ușureze febra; doar pielea uscată,
întinzându-se dogoritor, aprinsă de febră. Era treaz, însă amețit și cu
pleoapele grele. Sursa febrei era evidentă. Mâna dreaptă zdrobită era
umflată, bandajele fiind îmbibate de un puroi urât mirositor. Dungile roșii
rău prevestitoare brăzdau încheietura mâinii. O blestemată de infecție, miam
spus. O infecție urâtă, purulentă, care putea cauza septicemie și îi punea
viața în pericol.
— Așa l-am găsit când am venit după utrenie să văd cum se simte, a
răspuns fratele servitor care venise să mă trezească. I-am dat apă, însă a
început să vomite imediat după ivirea zorilor.
— Trebuia să mă fi chemat chiar atunci, am spus. Dar nu mai are
importanță. Adu-mi apă, frunze de zmeur și pe fratele Polydore, cât mai
repede.
A plecat asigurându-mă că va trimite și micul dejun pentru mine, însă am
refuzat un asemenea lux cu un gest al mâinii, întinzând brațul după cana de
cositor în care era apă. Până a apărut fratele Polydore, încercasem să îi dau
să bea niște apă, pe care o vărsase violent și acum o aplicam extern, înmuind
cearșafurile și înfășurându-le lejer peste pielea fierbinte.
Simultan, i-am scufundat mâna infectată în apă proaspăt fiartă, cât de
fierbinte putea suporta fără a-i arde pielea. În lipsa sulfamidelor sau a
antibioticelor moderne, căldura era singura metodă de apărare împotriva
unei infecții bacteriene. Trupul pacientului se apăra cum putea, furnizând
căldură prin intermediul temperaturii ridicate, însă febra în sine constituia o
primejdie serioasă, afectând masa musculară și deteriorând celulele
nervoase. Trucul era să aplici suficientă căldură locală pentru a distruge
infecția, păstrând restul corpului suficient de rece pentru a preveni
sechelele și suficient de hidratat pentru a-i menține funcțiile normale.
Aveam de jonglat cu trei blestemate de portocale, m-am gândit amărâtă.
Nici starea de spirit a lui Jamie, nici disconfortul lui fizic nu mai erau
relevante. Era o luptă fără ocolișuri de a-l menține în viață în timp ce infecția
și febra își urmau cursul; nimic altceva nu mai conta.
În după-amiaza celei de a doua zile, a început să aiureze. L-am legat de
pat cu cârpe vechi moi, pentru a-l împiedica să cadă. În cele din urmă, ca o
măsură disperată de a opri febra, l-am trimis pe unul dintre frații mireni să
aducă un coș cu zăpadă, pe care am îndesat-o în jurul lui. Asta i-a provocat
frisoane care l-au lăsat fără vlagă și secătuit de puteri, însă i-a coborât
temperatura pentru scurtă vreme.
Din păcate, tratamentul trebuia repetat la interval de un ceas. Până la
apus, camera arăta ca o mlaștină, cu băltoace de zăpadă topită pe podea, cu
fâșii de cârpe îmbibate cu apă mototolite printre ele și un fum precum ceața
683