untitled
habar nu aveam, însă era destul de evident din comportamentul bărbaților din casa din pădure că pregăteau ceva care nu avea să le convină deloc englezilor. Poate că cel mai bine era să evit ambele tabere în acest conflict. La urma urmei, acum, că știam unde sunt, aveam o oarecare șansă de a mă întoarce într-un oraș sau sat pe care îl cunoșteam, chiar dacă trebuia să parcurg pe jos întreaga distanță. M-am îndreptat cu hotărâre spre drum, împiedicândumă de puzderia de bolovani de granit, vlăstarii nelegitimi ai stâncii Cocknammon. Lumina lunii făcea calea înșelătoare; deși puteam vedea fiecare detaliu al solului, nu aveam niciun fel de percepție a adâncimii; plantele plate și pietrele ascuțite păreau de aceeași înălțime, făcându-mă să îmi ridic picioarele absurd de mult peste obstacole inexistente și pe urmă să îmi lovesc degetele de bolovanii care ieșeau din pământ. Mergeam cât de repede puteam, cu urechile ciulite la zgomotele din spatele meu, în cazul în care cineva ar fi venit pe urmele mele. Sunetele bătăliei se stinseseră când am ajuns la drum. Mi-am dat seama că acolo eram prea vizibilă, însă eram nevoită să-l urmez, dacă voiam să ajung la vreun oraș. Nu aveam niciun simț al direcției în întuneric și niciodată nu învățasem de la Frank scamatoria lui cu orientarea după stele. Amintindu-mi de Frank mi-a venit să plâng, așadar am căutat să îmi mut gândurile, încercând să deslușesc sensul evenimentelor după-amiezii. Părea de neconceput, însă toate aparențele mă îndreptățeau să cred că mă aflam într-o regiune unde obiceiurile și politica ultimelor decenii ale secolului al optsprezecelea erau încă valabile. Aș fi putut crede că nimerisem în mijlocul unui spectacol de epocă de vreun fel, dacă nu ar fi fost rănile tânărului Jamie. Acea rană fusese într-adevăr făcută de un glonț foarte asemănător celui de muschetă, judecând după urmele lăsate. Nici comportamentul bărbaților din casa din pădure nu părea a fi cumva actorie. Erau bărbați serioși, iar pumnalele și săbiile erau reale. Ar putea fi vreo enclavă izolată, poate, unde locuitorii reconstituiau din când în când o perioadă din istoria lor? Auzisem de astfel de povești în Germania, dar niciodată în Scoția. Nu ai auzit niciodată de actori împușcându-se unii pe alții cu muschete, nu-i așa? a glumit partea inconfortabil de rațională a minții mele. Am aruncat o privire înapoi spre stâncă pentru a-mi verifica poziția, apoi în față spre cer și sângele mi-a înghețat în vine. În fața mea nu se afla nimic, doar acele zburlite ale pinilor, întunecate ca smoala pe cerul înstelat. Unde erau luminile din Inverness? Dacă aceea era stânca Cocknammon în spatele meu, precum știam că e, atunci orașul trebuia să fie la mai puțin de cinci kilometri spre sud-vest. De 66
la această distanță, ar trebui să pot vedea strălucirea orașului pe cer. Dacă era acolo. M-am scuturat neliniștită, strângându-mi mâinile peste piept în răcoarea nopții. Chiar admițând pentru o clipă ideea complet absurdă că mă aflam într-o altă epocă, Inverness dăinuise în acea zonă vreme de aproximativ șase sute de ani. Era acolo. Însă, după toate aparențele, nu avea nicio lumină. Având în vedere împrejurările, această beznă sugera neîndoios că nu exista iluminat electric. Încă o dovadă, dacă mai era nevoie. Dar dovada a ce, mai exact? O siluetă a ieșit din întuneric atât de aproape în fața mea, încât mai că ne-am ciocnit. Înăbușindu-mi un țipăt, m-am întors ca să o iau la fugă, însă o mână mare m-a prins de braț, împiedicându-mă să scap. — Nu te speria, domniță. Îs eu. — De asta mă și temeam, am răspuns iritată, deși de fapt eram ușurată că era Jamie. Nu mă temeam la fel de mult de el ca de ceilalți bărbați, deși arăta la fel de amenințător. Cu toate acestea, era tânăr, poate chiar mai tânăr decât mine. Și era dificil pentru mine să mă sperii de cineva pe care îl tratasem atât de curând. — Sper că nu ți-ai forțat umărul, am spus cu glasul dojenitor al unei asistente-șefe. Dacă reușeam să adopt un ton suficient de autoritar, poate reușeam să îl conving să mă lase să plec. — Mica busculadă de acolo nu i-a prins foarte bine, a recunoscut el, masându-și umărul cu brațul liber. În acea clipă, a pășit într-un petic luminat de lună și am văzut o pată mare de sânge pe cămașă. Sângerare arterială, mi-a venit în minte, întrebându-mă imediat cum de mai stătea în picioare? — Ești rănit! am exclamat. Ți s-a redeschis rana de umăr sau e una proaspătă? Așază-te și lasă-mă să văd! L-am împins spre o movilă de bolovani, revizuind rapid în gând procedurile tratamentului de urgență pe teren. Fără provizii la îndemână, în afară de hainele de pe mine. Am coborât brațul pentru a rupe noi fâșii din ce mai rămăsese din furoul meu, intenționând să le folosesc pentru a opri hemoragia, când Jamie a început să râdă. — Nu te obosi, domniță. Ăsta nu-i sângele meu. Nu tot, oricum, a adăugat el, dezlipindu-și precaut pânza de pe piele. Am înghițit, simțindu-mă ușor amețită. — Ah, am răspuns slab. — Dougal și ceilalți așteaptă la marginea drumului. Să mergem. 67
- Page 16 and 17: — Încearcă să te întorci îna
- Page 18 and 19: epeziciune înainte ca parfumul să
- Page 20 and 21: Frank a dat din cap zâmbind și pl
- Page 22 and 23: — Ar fi greu să citești în pat
- Page 24 and 25: 24 Bubuitul tunetului s-a repezit
- Page 26 and 27: Singura obiecție pe care o aveam
- Page 28 and 29: ciuf de păr negru lucios, stătea
- Page 30 and 31: — Mmm, am spus, așezând ceașca
- Page 32 and 33: A zâmbit deodată, un surâs neobi
- Page 34 and 35: — De ce nu veniți în birou să
- Page 36 and 37: el, dând din cap întristat de lip
- Page 38 and 39: 38 Era o zi frumoasă, cu frunzișu
- Page 40 and 41: vrăjitoare în sensul modern al cu
- Page 42 and 43: Conducătoarea s-a oprit deodată,
- Page 44 and 45: și dansuri vikinge în cerc, a spu
- Page 46 and 47: — Și pe urmă urcușul de aproap
- Page 48 and 49: 48 acestea, tonul de violență neo
- Page 50 and 51: Străinul și-a ridicat sprâncenel
- Page 52 and 53: puțin adâncă. S-a postat în fa
- Page 54 and 55: Abia mai târziu, când ne strecura
- Page 56 and 57: acești bărbați cu înfățișare
- Page 58 and 59: — Hmmm, a bombănit Dougal. E să
- Page 60 and 61: — Va fi mai sensibil câteva zile
- Page 62 and 63: — Bravo, flăcăule. Ia asta, a r
- Page 64 and 65: După o vreme am ajuns la o răscru
- Page 68 and 69: Mi-a luat brațul, nu neapărat cu
- Page 70 and 71: — Respiră, a spus unul dintre ei
- Page 72 and 73: — Nici tu nu l-ai mai lua dacă a
- Page 74 and 75: treacă la trap pe lângă ei, căs
- Page 76 and 77: — Dar e rănit. A fost împușcat
- Page 78 and 79: argintii, acolo unde loviturile de
- Page 80 and 81: — S-a întâmplat acum aproape pa
- Page 82 and 83: — Puteam vedea pumnalul chiar sub
- Page 84 and 85: sănătos și a stat legănându-m
- Page 86 and 87: A continuat, netezind ici și colo,
- Page 88 and 89: Cu sprâncenele încă ridicate, Co
- Page 90 and 91: — Dar cum se face, Doamnă Beauch
- Page 92 and 93: 92 privirea de pe farfuria care îl
- Page 94 and 95: astfel de companie. Mi-am pus în g
- Page 96 and 97: Al lui Dougal era încă prins la s
- Page 98 and 99: — Ce-a făcut fata? Voinica doamn
- Page 100 and 101: — Angus cel mic o să se opreasc
- Page 102 and 103: — Vai de mine, întotdeauna e câ
- Page 104 and 105: — Cred că cineva vrea să îți
- Page 106 and 107: Padocul la care m-a condus era ceva
- Page 108 and 109: 108 Dinții albi și pătrați mest
- Page 110 and 111: — Nu ai auzit de ei? Vindecători
- Page 112 and 113: Pe raftul de jos era o carte, un vo
- Page 114 and 115: această epocă pentru că îmi ofe
la această distanță, ar trebui să pot vedea strălucirea orașului pe cer. Dacă<br />
era acolo.<br />
M-am scuturat neliniștită, strângându-mi mâinile peste piept în răcoarea<br />
nopții. Chiar admițând pentru o clipă ideea complet absurdă că mă aflam<br />
într-o altă epocă, Inverness dăinuise în acea zonă vreme de aproximativ șase<br />
sute de ani. Era acolo. Însă, după toate aparențele, nu avea nicio lumină.<br />
Având în vedere împrejurările, această beznă sugera neîndoios că nu exista<br />
iluminat electric. Încă o dovadă, dacă mai era nevoie. Dar dovada a ce, mai<br />
exact? O siluetă a ieșit din întuneric atât de aproape în fața mea, încât mai că<br />
ne-am ciocnit. Înăbușindu-mi un țipăt, m-am întors ca să o iau la fugă, însă o<br />
mână mare m-a prins de braț, împiedicându-mă să scap.<br />
— Nu te speria, domniță. Îs eu.<br />
— De asta mă și temeam, am răspuns iritată, deși de fapt eram ușurată că<br />
era Jamie.<br />
Nu mă temeam la fel de mult de el ca de ceilalți bărbați, deși arăta la fel de<br />
amenințător. Cu toate acestea, era tânăr, poate chiar mai tânăr decât mine.<br />
Și era dificil pentru mine să mă sperii de cineva pe care îl tratasem atât de<br />
curând.<br />
— Sper că nu ți-ai forțat umărul, am spus cu glasul dojenitor al unei<br />
asistente-șefe.<br />
Dacă reușeam să adopt un ton suficient de autoritar, poate reușeam să îl<br />
conving să mă lase să plec.<br />
— Mica busculadă de acolo nu i-a prins foarte bine, a recunoscut el,<br />
masându-și umărul cu brațul liber.<br />
În acea clipă, a pășit într-un petic luminat de lună și am văzut o pată mare<br />
de sânge pe cămașă. Sângerare arterială, mi-a venit în minte, întrebându-mă<br />
imediat cum de mai stătea în picioare?<br />
— Ești rănit! am exclamat. Ți s-a redeschis rana de umăr sau e una<br />
proaspătă? Așază-te și lasă-mă să văd!<br />
L-am împins spre o movilă de bolovani, revizuind rapid în gând<br />
procedurile tratamentului de urgență pe teren. Fără provizii la îndemână, în<br />
afară de hainele de pe mine. Am coborât brațul pentru a rupe noi fâșii din ce<br />
mai rămăsese din furoul meu, intenționând să le folosesc pentru a opri<br />
hemoragia, când Jamie a început să râdă.<br />
— Nu te obosi, domniță. Ăsta nu-i sângele meu. Nu tot, oricum, a adăugat<br />
el, dezlipindu-și precaut pânza de pe piele.<br />
Am înghițit, simțindu-mă ușor amețită.<br />
— Ah, am răspuns slab.<br />
— Dougal și ceilalți așteaptă la marginea drumului. Să mergem.<br />
67
Change language