untitled

— Eu aleg vinul, dacă nu vă e cu supărare. Am avut destule vise pentru o
singură noapte, a spus Jamie, răspunzând cu un zâmbet strâmb.
A băut vinul încet, în timp ce călugărul m-a ajutat să îi schimb bandajele
pătate, ungându-i rănile cu alifie de gălbenele. Abia când l-am așezat din nou
în pat pe Jamie să doarmă, cu spatele bine sprijinit și pătura trasă peste el, a
dat călugărul să plece. Trecând pe lângă pat, s-a aplecat spre Jamie și,
întinzând brațul, a făcut semnul crucii peste capul lui.
— Noapte bună, a spus el.
— Mulțumesc, părinte, a răspuns Jamie amețit, în mod evident pe
jumătate adormit deja.
Văzând că Jamie nu va avea probabil nevoie de mine până dimineață, l-am
atins ușor pe umăr de rămas-bun și l-am urmat pe călugăr în coridor.
— Îți mulțumesc, am spus. Sunt profund recunoscătoare pentru ajutorul
dumitale.
Călugărul a fluturat o mână modest, oprindu-mi mulțumirile.
— M-am bucurat că v-am putut ajuta, a spus el și am băgat de seamă că
vorbea engleza excelent, deși avea un ușor accent franțuzesc. Treceam prin
aripa oaspeților în drum spre capela St Giles când am auzit țipetele.
Am tresărit la amintirea acelui țipăt, răgușit și dezolat, sperând că nu îl
voi mai auzi niciodată. Aruncând o privire pe fereastra de la capătul
coridorului, nu am zărit niciun semn care să prevestească zorile prin
obloane.
— Spre capelă? am întrebat, surprinsă. Dar credeam că slujba de utrenie
se cântă în biserica principală. Și oricum e nițel cam devreme, cu siguranță.
Franciscanul a zâmbit. Era destul de tânăr, probabil abia trecut de treizeci
de ani, însă părul său castaniu mătăsos era înspicat cu argintiu. Era tuns
scurt și ordonat și avea o barbă castanie, tunsă atât de fin încât abia atingea
gulerul întors adânc al veșmântului său.
— Foarte devreme pentru utrenie, a încuviințat el. Mă îndreptam spre
capelă pentru că e rândul meu pentru perpetua adorare euharistică de la
această oră.
A aruncat o privire în camera lui Jamie unde o lumânare gradată arăta că
era ora două și jumătate.
— Am întârziat deja, a spus el. Fratele Bartolome mă așteaptă ca să se
poată duce la culcare.
Ridicându-și mâna, m-a binecuvântat repede, s-a întors pe călcâiele
încălțate în sandale și a s-a făcut nevăzut prin ușile batante de la capătul
coridorului înainte ca eu să îmi revin în fire să îl întreb cum se numește.
Am intrat în cameră și m-am aplecat să văd ce face Jamie. Adormise din
nou, respirând ușor, o încruntătură discretă încrețindu-i fruntea. Curioasă,
664