untitled

habar nu aveam, însă era destul de evident din comportamentul bărbaților
din casa din pădure că pregăteau ceva care nu avea să le convină deloc
englezilor.
Poate că cel mai bine era să evit ambele tabere în acest conflict. La urma
urmei, acum, că știam unde sunt, aveam o oarecare șansă de a mă întoarce
într-un oraș sau sat pe care îl cunoșteam, chiar dacă trebuia să parcurg pe
jos întreaga distanță. M-am îndreptat cu hotărâre spre drum, împiedicândumă
de puzderia de bolovani de granit, vlăstarii nelegitimi ai stâncii
Cocknammon.
Lumina lunii făcea calea înșelătoare; deși puteam vedea fiecare detaliu al
solului, nu aveam niciun fel de percepție a adâncimii; plantele plate și
pietrele ascuțite păreau de aceeași înălțime, făcându-mă să îmi ridic
picioarele absurd de mult peste obstacole inexistente și pe urmă să îmi
lovesc degetele de bolovanii care ieșeau din pământ. Mergeam cât de repede
puteam, cu urechile ciulite la zgomotele din spatele meu, în cazul în care
cineva ar fi venit pe urmele mele.
Sunetele bătăliei se stinseseră când am ajuns la drum. Mi-am dat seama
că acolo eram prea vizibilă, însă eram nevoită să-l urmez, dacă voiam să
ajung la vreun oraș. Nu aveam niciun simț al direcției în întuneric și
niciodată nu învățasem de la Frank scamatoria lui cu orientarea după stele.
Amintindu-mi de Frank mi-a venit să plâng, așadar am căutat să îmi mut
gândurile, încercând să deslușesc sensul evenimentelor după-amiezii.
Părea de neconceput, însă toate aparențele mă îndreptățeau să cred că
mă aflam într-o regiune unde obiceiurile și politica ultimelor decenii ale
secolului al optsprezecelea erau încă valabile. Aș fi putut crede că nimerisem
în mijlocul unui spectacol de epocă de vreun fel, dacă nu ar fi fost rănile
tânărului Jamie. Acea rană fusese într-adevăr făcută de un glonț foarte
asemănător celui de muschetă, judecând după urmele lăsate. Nici
comportamentul bărbaților din casa din pădure nu părea a fi cumva actorie.
Erau bărbați serioși, iar pumnalele și săbiile erau reale.
Ar putea fi vreo enclavă izolată, poate, unde locuitorii reconstituiau din
când în când o perioadă din istoria lor? Auzisem de astfel de povești în
Germania, dar niciodată în Scoția. Nu ai auzit niciodată de actori
împușcându-se unii pe alții cu muschete, nu-i așa? a glumit partea
inconfortabil de rațională a minții mele. Am aruncat o privire înapoi spre
stâncă pentru a-mi verifica poziția, apoi în față spre cer și sângele mi-a
înghețat în vine. În fața mea nu se afla nimic, doar acele zburlite ale pinilor,
întunecate ca smoala pe cerul înstelat. Unde erau luminile din Inverness?
Dacă aceea era stânca Cocknammon în spatele meu, precum știam că e,
atunci orașul trebuia să fie la mai puțin de cinci kilometri spre sud-vest. De
66