untitled

Asta ar cere mai multă forță decât am eu. Avea dreptate; cerea o anumită
tărie; speram că fiecare dintre noi avea suficientă.
Chipul lui Jamie era întors într-o parte, însă îi puteam vedea mușchii
fălcilor tresărind când și-a încleștat mai tare dinții pe călușul din piele. Am
strâns și eu din dinți și am continuat; capătul ascuțit al osului a dispărut
încet prin piele și degetul s-a îndreptat cu o încetineală agonizantă, lăsândune
pe amândoi tremurând.
Pe măsură ce lucram, am început să pierd legătura cu ce se petrecea în
afara muncii pe care o făceam. Jamie gemea din când în când și am fost
nevoiți să ne oprim de două ori pentru câteva clipe cât să vomite, eliminând
numai whisky, căci în închisoare mâncase foarte puțin. În cea mai mare
parte a timpului însă, a mârâit constant în galică, cu fruntea apăsată cu
putere în genunchii lui Sir Marcus. Nu înțelegeam prin călușul de piele dacă
blestema sau se ruga.
În cele din urmă, toate cele cinci degete erau drepte ca niște ace noi,
țepene ca niște bețe în atelele bandajate. Îmi era teamă de infecție, mai ales
la degetul din mijloc care fusese sfărâmat, însă altfel eram aproape sigură că
se va vindeca bine. Din fericire, doar o singură articulație fusese grav
afectată, care probabil îl va lăsa cu un inelar țeapăn, însă celelalte aveau
șanse să funcționeze normal… în timp. Tot ce puteam face în privința oaselor
metacarpiene zdrobite și a rănii prin care pătrunsese cuiul era să le
dezinfectez cu o soluție antiseptică, să le aplic o cataplasmă și să ne rugăm
să nu facă tetanus. M-am dat în spate, tremurând din toate încheieturile de
la încordarea din timpul nopții, cu corsajul îmbibat de transpirație de la
căldura focului.
Lady Annabelle a apărut imediat lângă mine, conducându-mă spre un
scaun și împingând o cană cu ceai, îmbogățită cu whisky, în mâinile mele
tremurânde. Sir Marcus, un asistent de operație la fel de bun ca oricare alt
asistent calificat, îi desfăcea lui Jamie brațul captiv, masându-i urmele acolo
unde legătura intrase adânc în carne. Mâna bărbatului mai în vârstă era
roșie, am băgat de seamă, acolo unde Jamie o ținuse strâns. Nu mi-am dat
seama că ațipisem, dar deodată am tresărit, capul țâșnindu-mi în sus. Lady
Annabelle mă îndemna să mă ridic, susținându-mă ușor de cot.
— Hai, draga mea. Gata, acum trebuie să ne ocupăm de rănile tale și să te
odihnești nițel.
M-am tras din mâinile ei cât mai politicos cu putință.
— Nu, nu pot. Trebuie să termin…
Cuvintele mi s-au pierdut în ceața gândurilor când Sir Marcus mi-a luat
ușor din mână sticla cu oțet și bucata de pânză.
642