untitled

03.01.2019 Views

înaintea ochilor mei în timp ce îmi purtam calul la pas fără astâmpăr în jurul micului luminiș, apărând deodată întunecate în lumina rozalie. Camuflate de zăpada grea, copitele care se apropiau ajunseseră deja lângă noi înainte ca eu să le pot auzi. Cei doi bărbați MacRannoch și-au tras pistoalele și și-au mânat caii sub copaci, așteptând, însă eu am prins cu urechea mugetul stins al vitelor și am țâșnit cu calul înainte, ieșind din dumbravă. Sir Marcus MacRannoch, ușor de deosebit datorită calului bălțat și mantiei din blană de urs, conducea convoiul în sus pe pantă, zăpada țâșnind în mici explozii de sub copitele calului său. Era urmat de alți câțiva bărbați, cu toții foarte veseli, după voci. Și mai mulți bărbați călăreau în spate, mânând cireada rotundă de vite din urmă, ducând nedumeritele animale în jurul dealului, spre bine meritatul adăpost din grajdurile lui MacRannoch. MacRannoch și-a adus calul lângă mine, râzând din toată inima. — Doamnă Fraser, trebuie să îți mulțumesc, a strigat el prin zăpadă, pentru o seară cât se poate de antrenantă. Suspiciunea lui de mai devreme se evaporase și m-a salutat vesel nevoie mare. Sprâncenele și mustața îi erau pudrate cu zăpadă și arăta precum Moș Crăciun la un zaiafet. Luându-mi calul de căpăstru, l-a condus în aerul mai liniștit al dumbrăvii. A făcut semn celor doi companioni ai mei să coboare dealul să îi ajute pe ceilalți cu vitele, apoi a descălecat și m-a dat jos din șa, încă râzând. • — Ar fi trebuit să vezi! a jubilat el mângâindu-și burta în extaz. Sir Fletcher s-a făcut roșu precum pieptul prihorului când am dat năvală peste el în timpul cinei, strigând că ascunde proprietate furată în închisoare. Și pe urmă, când am ajuns la scările de dedesubt și am auzit mugetul vitelor ca un tunet, am zis că a făcut pe el în pantaloni. Sir Fletcher… I-am scuturat brațul nerăbdătoare. — Nu mă interesează pantalonii lui Sir Fletcher. L-ai găsit pe soțul meu? MacRannoch s-a mai potolit nițel, ștergându-și ochii cu mâneca. — Ah, da. L-am găsit. — Este bine? am întrebat calm, deși aș fi vrut să urlu. MacRannoch a înclinat capul spre copacii din spatele meu și când m-am întors, am văzut un călăreț croindu-și drum cu băgare de seamă printre crengi, cu un corp acoperit cu pânză, așezat de-a curmezișul șeii în fața lui. M-am repezit înainte, urmată de MacRannoch, ajutându-mă cu explicații. — Nu este mort sau cel puțin nu era când l-am găsit. Dar a fost chinuit rău, săracul flăcău. 632

Am dat la o parte pânza de pe capul lui Jamie și l-am examinat repede cât de bine am putut, calul agitându-se din cauza drumului prin ger și a poverii suplimentare pe care o purta. Vedeam răni întunecate și simțeam porțiuni aspre de sânge uscat în părul ciufulit, însă nu îmi puteam da seama în ce stare era, în lumina palidă a nopții. Mi s-a părut că simt pulsul pe gâtul rece ca gheața, însă nu eram sigură. MacRannoch m-a prins de braț și m-a tras într-o parte. — Cred că cel mai bine ar fi să-l ducem înăuntru cât mai repede, fetițo. Hector îl va duce în casă. În salonul cel mare al conacului Eldridge, reședința lui MacRannoch, Hector și-a lăsat povara pe un covor din fața focului. Apucând un colț al păturii, a desfăcut-o cu mare băgare de seamă, și o siluetă nemișcată și goală pușcă s-a rostogolit pe florile galbene și roz ale covorului care era mândria Annabellei MacRannoch. Spre cinstea ei, Lady Annabelle a părut să ignore sângele care îi îmbiba covorul scump de Aubusson. O femeie mică și iute ca o păsărică trecută puțin de patruzeci de ani, gătită ca o cinteză aurie într-o rochie veselă din mătase galbenă, a împrăștiat servitorii în toate direcțiile cu o bătaie scurtă din palme și pături, cârpe, apă fierbinte și whisky au apărut lângă mine aproape înainte să apuc să-mi scot mantia. — Cel mai bine ar fi să îl întoarcem pe burtă, ne-a sfătuit Sir Marcus, umplând două cupe mari de whisky. A fost biciuit pe spate și trebuie să aibă dureri crunte când stă așa. Nu că ar părea să mai simtă ceva, a adăugat el, uitându-se mai îndeaproape la chipul cenușiu al lui Jamie și la pleoapele albăstrii închise. Ești sigură că e încă în viață? — Da, am răspuns scurt, sperând să am dreptate. M-am luptat să îl rostogolesc pe Jamie. Lipsit de cunoștință, părea să își fi triplat greutatea. MacRannoch mi-a dat o mână de ajutor și l-am așezat pe o pătură, cu spatele spre foc. După o scurtă inspecție în care am stabilit că era în viață, nu îi lipsea nicio parte a corpului și nu era în pericol imediat de a sângera de moarte, mi-am putut permite să fac o evaluare mai pe îndelete a dezastrului. — Pot să trimit după un doctor, a spus Lady Annabelle, privind cu neîncredere spre trupul inert din fața șemineului ei, însă nu cred că poate ajunge aici în mai puțin de o oră; ninge de zici că e sfârșitul lumii. Șovăiala din vocea ei se datora doar parțial zăpezii, mi-am spus. Un doctor ar fi fost încă un martor primejdios la prezența în casa ei a unui criminal evadat. — Nu vă deranjați, am răspuns absentă. Eu sunt doctor. 633

Am dat la o parte pânza de pe capul lui Jamie și l-am examinat repede cât<br />

de bine am putut, calul agitându-se din cauza drumului prin ger și a poverii<br />

suplimentare pe care o purta. Vedeam răni întunecate și simțeam porțiuni<br />

aspre de sânge uscat în părul ciufulit, însă nu îmi puteam da seama în ce<br />

stare era, în lumina palidă a nopții. Mi s-a părut că simt pulsul pe gâtul rece<br />

ca gheața, însă nu eram sigură. MacRannoch m-a prins de braț și m-a tras<br />

într-o parte.<br />

— Cred că cel mai bine ar fi să-l ducem înăuntru cât mai repede, fetițo.<br />

Hector îl va duce în casă.<br />

În salonul cel mare al conacului Eldridge, reședința lui MacRannoch,<br />

Hector și-a lăsat povara pe un covor din fața focului. Apucând un colț al<br />

păturii, a desfăcut-o cu mare băgare de seamă, și o siluetă nemișcată și goală<br />

pușcă s-a rostogolit pe florile galbene și roz ale covorului care era mândria<br />

Annabellei MacRannoch.<br />

Spre cinstea ei, Lady Annabelle a părut să ignore sângele care îi îmbiba<br />

covorul scump de Aubusson. O femeie mică și iute ca o păsărică trecută<br />

puțin de patruzeci de ani, gătită ca o cinteză aurie într-o rochie veselă din<br />

mătase galbenă, a împrăștiat servitorii în toate direcțiile cu o bătaie scurtă<br />

din palme și pături, cârpe, apă fierbinte și whisky au apărut lângă mine<br />

aproape înainte să apuc să-mi scot mantia.<br />

— Cel mai bine ar fi să îl întoarcem pe burtă, ne-a sfătuit Sir Marcus,<br />

umplând două cupe mari de whisky. A fost biciuit pe spate și trebuie să aibă<br />

dureri crunte când stă așa. Nu că ar părea să mai simtă ceva, a adăugat el,<br />

uitându-se mai îndeaproape la chipul cenușiu al lui Jamie și la pleoapele<br />

albăstrii închise. Ești sigură că e încă în viață?<br />

— Da, am răspuns scurt, sperând să am dreptate.<br />

M-am luptat să îl rostogolesc pe Jamie. Lipsit de cunoștință, părea să își fi<br />

triplat greutatea. MacRannoch mi-a dat o mână de ajutor și l-am așezat pe o<br />

pătură, cu spatele spre foc.<br />

După o scurtă inspecție în care am stabilit că era în viață, nu îi lipsea nicio<br />

parte a corpului și nu era în pericol imediat de a sângera de moarte, mi-am<br />

putut permite să fac o evaluare mai pe îndelete a dezastrului.<br />

— Pot să trimit după un doctor, a spus Lady Annabelle, privind cu<br />

neîncredere spre trupul inert din fața șemineului ei, însă nu cred că poate<br />

ajunge aici în mai puțin de o oră; ninge de zici că e sfârșitul lumii.<br />

Șovăiala din vocea ei se datora doar parțial zăpezii, mi-am spus. Un<br />

doctor ar fi fost încă un martor primejdios la prezența în casa ei a unui<br />

criminal evadat.<br />

— Nu vă deranjați, am răspuns absentă. Eu sunt doctor.<br />

633

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!