untitled

înaintea ochilor mei în timp ce îmi purtam calul la pas fără astâmpăr în jurul
micului luminiș, apărând deodată întunecate în lumina rozalie.
Camuflate de zăpada grea, copitele care se apropiau ajunseseră deja lângă
noi înainte ca eu să le pot auzi. Cei doi bărbați MacRannoch și-au tras
pistoalele și și-au mânat caii sub copaci, așteptând, însă eu am prins cu
urechea mugetul stins al vitelor și am țâșnit cu calul înainte, ieșind din
dumbravă.
Sir Marcus MacRannoch, ușor de deosebit datorită calului bălțat și
mantiei din blană de urs, conducea convoiul în sus pe pantă, zăpada țâșnind
în mici explozii de sub copitele calului său. Era urmat de alți câțiva bărbați,
cu toții foarte veseli, după voci. Și mai mulți bărbați călăreau în spate,
mânând cireada rotundă de vite din urmă, ducând nedumeritele animale în
jurul dealului, spre bine meritatul adăpost din grajdurile lui MacRannoch.
MacRannoch și-a adus calul lângă mine, râzând din toată inima.
— Doamnă Fraser, trebuie să îți mulțumesc, a strigat el prin zăpadă,
pentru o seară cât se poate de antrenantă.
Suspiciunea lui de mai devreme se evaporase și m-a salutat vesel nevoie
mare. Sprâncenele și mustața îi erau pudrate cu zăpadă și arăta precum Moș
Crăciun la un zaiafet. Luându-mi calul de căpăstru, l-a condus în aerul mai
liniștit al dumbrăvii. A făcut semn celor doi companioni ai mei să coboare
dealul să îi ajute pe ceilalți cu vitele, apoi a descălecat și m-a dat jos din șa,
încă râzând.
•
— Ar fi trebuit să vezi! a jubilat el mângâindu-și burta în extaz. Sir
Fletcher s-a făcut roșu precum pieptul prihorului când am dat năvală peste
el în timpul cinei, strigând că ascunde proprietate furată în închisoare. Și pe
urmă, când am ajuns la scările de dedesubt și am auzit mugetul vitelor ca un
tunet, am zis că a făcut pe el în pantaloni. Sir Fletcher…
I-am scuturat brațul nerăbdătoare.
— Nu mă interesează pantalonii lui Sir Fletcher. L-ai găsit pe soțul meu?
MacRannoch s-a mai potolit nițel, ștergându-și ochii cu mâneca.
— Ah, da. L-am găsit.
— Este bine? am întrebat calm, deși aș fi vrut să urlu.
MacRannoch a înclinat capul spre copacii din spatele meu și când m-am
întors, am văzut un călăreț croindu-și drum cu băgare de seamă printre
crengi, cu un corp acoperit cu pânză, așezat de-a curmezișul șeii în fața lui.
M-am repezit înainte, urmată de MacRannoch, ajutându-mă cu explicații.
— Nu este mort sau cel puțin nu era când l-am găsit. Dar a fost chinuit
rău, săracul flăcău.
632