untitled

Cu toate acestea, din câte știam eu, urșii nu purtau broșe și nu aveau ochii
precum coacăzele; mici, rotunzi și de un albastru întunecat, strălucitor. Erau
adânciți în obrajii grași acoperiți în partea de jos cu o pădure de păr negru
înspicat cu argintiu. Un păr asemănător cădea în cascade peste umerii solizi
pentru a se amesteca apoi cu părul mantiei, care, în ciuda actualei sale
întrebuințări, păstra încă puternic mirosul fostului ei proprietar.
Ochii mici și ageri m-au măsurat iute, evaluând atât starea jalnică în care
se afla ținuta mea, cât și calitatea de odinioară a hainelor, precum și cele
două verighete pe care le purtam, una din aur și cealaltă din argint. Așadar,
ursul mi s-a adresat potrivit ținutei mele.
— Pari să fi trecut prin oarecari dificultăți, doamnă, a spus el politicos,
înclinându-și capul masiv smălțuit cu zăpadă topită. Îți pot fi de vreun
ajutor?
Am ezitat în formularea răspunsului. Aveam nevoie disperată de ajutorul
acelui bărbat; cu toate acestea, aș fi devenit imediat suspectă când accentul
meu m-ar fi dat de gol. Arcașul care mă adusese aici a răspuns în locul meu.
— Am găsit-o în apropiere de Wentworth, a răspuns el laconic. Luptânduse
cu lupii. E o fătucă englezoaică, a adăugat el, cu o emfază care a făcut ochii
de coacăze ai gazdei mele să se fixeze asupra mea cu o curiozitate destul de
neplăcută în adâncimile lor. M-am înțepenit pe picioare, încercând să mă
mai înalț și am încercat să adopt un aer cât mai impunător.
— Sunt englezoaică prin naștere și scoțiană prin căsătorie, am spus cu
fermitate. Numele meu e Claire Fraser. Soțul meu este prizonier în
Wentworth.
— Înțeleg, a spus ursul rar. Păi, numele meu este MacRannoch și în acest
moment te afli pe pământurile mele. Văd din rochia dumitale că ești o
femeie dintr-o familie respectabilă; cum se face că te afli singură în pădurea
Eldridge într-o noapte de iarnă?
Am prins oportunitatea; acum aveam șansa de a răspunde sincer și de a-i
găsi pe Murtagh și pe Rupert.
— Am venit la Wentworth cu câțiva bărbați din clanul soțului meu. Eu
fiind englezoaică, ne-am gândit să intrăm în pușcărie și poate să găsim o cale
săăă… îl scoatem de acolo. Cu toate acestea, am părăsit închisoarea prin altă
parte. Îi căutam pe tovarășii mei când am fost atacată de lupii de care m-a
salvat bunul domn aici de față.
Am încercat să zâmbesc recunoscător spre arcașul slăbănog, care mi-a
răspuns cu o tăcere de piatră.
— Din câte văd, ai avut parte de niște colți, a încuviințat MacRannoch,
privind găurile din materialul fustei mele.
Suspiciunile au lăsat momentan loc cerințelor ospitalității.
625