untitled

zid, însă nu suficient de puternic încât s-o amețesc. Oboseam cu fiecare clipă;
dacă lupul ar fi fost într-o formă mai bună, nu aș fi avut nicio șansă. Nici
acum nu aveam prea multe, însă luam ce prindeam. M-am trântit peste
animal, imobilizându-l sub mine și simțind un miros de hoit. Și-a revenit
aproape imediat și a început să se zbată, însă clipele în care s-a relaxat mi-au
permis să îmi eliberez brațul, cu o mână fixată sub nasul umed.
Fixându-mi degetele în colțurile gurii, am reușit să le țin departe de colții
ascuțiți și tăioși. Saliva mi se scurgea pe braț în jos. Stăteam culcată peste
trupul lupului. Colțul zidului închisorii se afla la aproximativ cincizeci de
centimetri de mine. Cumva trebuia să ajung acolo fără a da drumul furiei
care se zvârcolea respirând greu sub mine.
Înfigându-mă pe picioare, apăsând în jos cu toată forța, m-am împins în
față centimetru după centimetru, luptându-mă constant să țin colții departe
de gâtul meu. Probabil nu au trecut mai mult de câteva minute în care am
parcurs acei cincizeci de centimetri, însă mi s-a părut că am zăcut acolo o
veșnicie, prinsă în luptă cu bestia ale cărei gheare subțiri îmi zgâriau
picioarele, încercând să prindă o porțiune din burtă pe care să o poată
sfâșia.
În cele din urmă am putut vedea după colț. Unghiul de piatră era chiar în
fața ochilor mei. Acum venea partea delicată. Trebuia să manevrez trupul
lupului astfel încât să îmi pot strecura ambele mâini sub bot; cu o singură
mână nu aveam forța necesară.
M-am întors rapid într-o parte și lupul s-a târât imediat în spațiul mic
lăsat liber între corpul meu și zid. Înainte să apuce să se ridice în picioare,
mi-am înălțat genunchiul cu toată forța de care eram capabilă. Lupul a
gemut când genunchiul meu l-a lovit în coaste, lipindu-l de zid pentru o
clipă.
Acum aveam ambele mâini sub falca lupului. De fapt, degetele unei mâini
se aflau în gura lui. Simțeam o durere zdrobitoare în degetele înmănușate,
dar am ignorat-o și am forțat capul păros în spate și iarăși în spate și din nou
în spate, folosindu-mă de unghiul zidului ca un punct de sprijin pentru a
țintui trupul fiarei. Aveam senzația că brațele mi se vor rupe, însă aceasta
era unica mea șansă.
Lupul nu a scos niciun sunet, însă am simțit reverberațiile prin corpul lui
când gâtul s-a rupt. Membrele încordate – și vezica – i s-au relaxat imediat.
Presiunea insuportabilă pe brațele mele s-a relaxat acum și am căzut fără
vlagă lângă lupul în agonie. Simțeam inima bestiei fibrilând sub obraz,
singura parte capabilă încă să se lupte cu moartea. Blana țepoasă mirosea a
amoniac și a păr ud. Voiam să mă dau într-o parte, dar nu puteam.
622