untitled

destul de bine înfășurat încât, speram, să țină dinții bestiei departe de pielea
mea.
Lupul era slab, însă nu era emaciat. Cântărindu-l din priviri, trebuie să fi
avut undeva la patruzeci sau patruzeci și cinci de kilograme; mai puțin decât
mine, însă nu suficient încât să îmi ofere un mare avantaj. Balanța înclina
fără îndoială în favoarea animalului; patru picioare în loc de două îi
confereau un mai bun echilibru pe crusta alunecoasă de zăpadă. Speram că
zidul de piatră de care mă sprijineam îmi va fi de ajutor.
Un anumit sentiment de spațiu gol în spatele meu m-a avertizat că
ajunsesem la colț. Lupul era undeva la șapte metri depărtare. Acela era
momentul. Am dat la o parte destulă zăpadă de sub picioare pentru a mă
înțepeni pe picioare și am așteptat.
Nici măcar nu am văzut lupul atacând. Puteam jura că îi urmărisem ochii,
însă dacă hotărârea de a sări apăruse în ei, fusese prea repede urmată de
acțiune pentru a îmi da răgazul să o înțeleg. Instinctul, nu gândul logic, mi-a
ridicat brațul când pata alb-cenușie s-a repezit spre mine.
Colții i s-au înfipt în catifea cu o forță care mi-a zgâriat pielea brațului. Era
mai greu decât crezusem eu; nu eram pregătită pentru greutate și brațul mi
s-a lăsat în jos. Plănuisem să încerc să lovesc fiara de zid, ca s-o amețesc. Dar
planul s-a schimbat. M-am repezit cu toată forța în zid, zdrobind lupul între
blocurile de piatră și coapsă. M-am luptat să înfășor restul materialului în
jurul lui. Ghearele îmi sfâșiau fusta și îmi zgâriau pielea piciorului. I-am
înfipt cu putere un genunchi în piept, făcându-l să scoată un scheunat gâtuit.
Abia atunci mi-am dat seama că acele scâncete mârâite veneau de la mine,
nu de la lup.
În mod straniu, teama îmi pierise cu totul, deși fusesem îngrozită
urmărindu-l pe lup cum se pregătea să mă atace. În mintea mea nu mai era
loc acum decât pentru un singur gând: dacă nu ucid acest animal, mă va
ucide el pe mine. Așadar, eram hotărâtă să îl omor.
În orice luptă fizică intensă vine un moment de cumpănă în care te
abandonezi cu totul unei risipe de forță și de resurse fizice, ignorând
repercusiunile până când lupta ia sfârșit. Femeile ating acest moment la
naștere; bărbații, în război. Dincolo de acel punct, pierzi orice frică de durere
sau teama că vei fi rănit. Viața devine deodată foarte simplă; vei face ceea ce
încerci să faci sau vei muri încercând și nu mai contează foarte mult care va
fi finalul.
Văzusem acest soi de luptă în timpul practicii mele în saloanele de spital,
însă niciodată nu o trăisem pe pielea mea. Acum întreaga mea atenție era
concentrată pe fălcile încleștate în jurul antebrațului meu și pe demonul
care se zvârcolea zgâriindu-mi trupul. Am reușit să lovesc bestia cu capul de
621