untitled

ștergându-mi convulsiv palmele de fuste. Nu știu ce m-a făcut să îl privesc
din nou, dacă era din milă, curiozitate sau simplu șoc. Văzut fără bruschețea
surprizei, nu era nimic înspăimântător în înfățișarea bărbatului mort;
niciodată nu este. Indiferent cât de urâtă este moartea cuiva, doar suferința
unui suflet este îngrozitoare; îndată ce ea dispare, în urma sa rămâne doar
un înveliș gol.
Străinul cu ochi albaștri fusese spânzurat. Și nu era singurul ocupant al
gropii. Nu m-am obosit să sap printre mormane, acum că știam ce conțineau,
puteam vedea limpede contururile membrelor înghețate și capetele ușor
rotunjite sub zăpadă. Cel puțin o duzină de bărbați zăceau acolo, așteptând
un dezgheț care să le facă îngropăciunea mai ușoară sau pentru o mai crudă
rezolvare cu ajutorul fiarelor sălbatice din pădurea apropiată.
Gândul m-a trezit din imobilitatea meditativă. Nu aveam timp de pierdut
în reflecții lângă morminte, sau încă o pereche de ochi albaștri aveau să
privească fără să vadă zăpada care se așternea.
Trebuia să dau de Murtagh și de Rupert. Această ușă dosnică ascunsă
putea fi folosită, probabil. Clar nu era fortificată sau păzită precum porțile
principale și celelalte intrări ale închisorii. Însă aveam nevoie de ajutor și
aveam nevoie de el repede. Am ridicat privirea spre buza gropii. Soarele era
destul de jos, arzând prin ceața unui nor chiar deasupra vârfurilor copacilor.
Aerul părea greu, încărcat de umezeală. Cel mai probabil avea să ningă din
nou până la căderea nopții; ceața era groasă pe cerul dinspre est. Mai aveam
cam o oră de lumină.
Am început să urmez cursul gropii, nedorind să escaladez malurile
abrupte și bolovănoase până când nu ajungeam la capăt. Râpa se curba la
scurtă distanță de închisoare, îndepărtându-se de zidul acesteia, și părea să
ducă spre râu; probabil curgerea zăpezii topite îndepărta gunoaiele
închisorii. Eram aproape de colțul zidului abrupt când am auzit un zgomot
slab în spatele meu. M-am întors. Sunetul fusese făcut de o piatră care
căzuse de pe buza râpei, dislocată de piciorul unui lup mare și cenușiu.
Ca o variantă la mâncarea de sub zăpadă, eu aveam anumite caracteristici
dezirabile, din punctul de vedere al unui lup. Pe de o parte, eram mobilă, mai
greu de prins și puteam să opun rezistență. Pe de altă parte, eram înceată,
neîndemânatică și, mai presus de toate, nu eram înghețată bocnă, astfel
încât nu risca să își rupă dinții în mine. De asemenea, miroseam a sânge
proaspăt, tentant de caldă în această groapă de gunoi înghețată. Dacă aș fi
fost lup, mi-am spus, n-aș fi stat pe gânduri. Animalul a ajuns la o concluzie
în aceeași secundă în care eu însămi am luat o decizie în privința viitoarelor
noastre relații.
619