untitled

drum să ia de jos ciocanul legat cu sfoară. L-a ținut legănându-se între două
degete înaintea lui, aparent fără intenția de a ataca.
Ciocanul a aterizat pe masă în fața mea, coada învârtindu-se cu suficientă
forță încât să împingă capul greu până aproape de marginea blatului. Zăcea
întunecat și greu pe masa de stejar, o unealtă solidă și grosolană. Un coș din
nuiele plin cu cuie de jumătate de penny care se potrivea cu unealta se afla
în grămada dezordonată de obiecte din colțul îndepărtat al mesei; probabil
dulgherii care mobilaseră camera le lăsaseră acolo. Mâna bună a lui Jamie,
degetele fine și drepte conturate în auriu în lumina torțelor, a prins cu
putere marginea mesei. Cu un efort pe care l-am intuit doar, s-a așezat încet
pe un scaun și deliberat și-a răsfirat degetele pe suprafața zgâriată a
lemnului, în apropierea ciocanului.
În timpul drumului dureros de-a lungul camerei privirea îi rămăsese
înlănțuită de a lui Randall și nu s-a clintit nici acum. A înclinat ușor capul în
direcția mea, fără a mă privi, și a spus:
— Dă-i drumul.
Mâna cu pumnalul a părut să se relaxeze ușor. Vocea lui Randall suna
amuzată și intrigată.
— De ce aș face-o?
Jamie părea acum cu totul stăpân pe sine, în ciuda palorii cadaverice și a
transpirației care îi curgea șiroaie pe obraji asemenea lacrimilor.
— Nu poți ține un pumnal îndreptat spre doi oameni în același timp. Dacă
omori femeia sau te miști de lângă ea, te ucid.
Vorbea cu voce blândă, o nuanță de oțel în spatele accentului scoțian.
— Și ce m-ar opri să vă ucid pe amândoi, pe rând?
Aș fi numit expresia de pe chipul lui Jamie zâmbet doar pentru că i se
vedeau dinții.
— Ce, și să nu mă mai spânzure? Ar fi cam greu de explicat mâinedimineață,
nu crezi?
A înclinat ușor capul spre namila leșinată de pe podea.
— Poate îți amintești că l-ai pus pe micul dumitale ajutor să mă lege cu o
frânghie înainte să îmi rupi mâna.
— Așa, și?
Pumnalul a rămas nemișcat lângă urechea mea.
— Micuțul n-o să-ți fie de mare folos o vreme.
Această afirmație era cât se poate de adevărată; soldatul monstruos zăcea
cu fața în pământ în colț, emițând niște sforăituri răgușite și greoaie.
Comoție gravă, mi-am spus în sinea mea, mecanic. Posibil hemoragie
cerebrală. Nu mi-ar fi păsat nici cât negru sub unghie dacă murea sub ochii
mei.
614