untitled

Ușa era descuiată. Am împins-o ușor, deschizând-o doar o idee și am
aruncat precaută o privire înăuntru. Jamie era acolo, stând pe jos, sprijinit
de zid, ghemuit în sine, cu capul între genunchi. Era singur.
Camera era mică, însă bine luminată, cu un mangal cu un aer familiar în
care ardea un foc vesel. Pentru o carceră, era remarcabil de confortabilă;
lespezile de piatră erau aproape curate și un mic pat de campanie se
sprijinea de un perete. Camera mai avea două scaune și o masă pe care erau
așezate câteva obiecte, inclusiv o carafă mare din cositor și cupe din os de
corn. Era o priveliște uluitoare, după viziunile mele cu pereți umezi și
șobolani alergând de colo colo. Mi-a trecut prin minte că poate ofițerii
garnizoanei amenajaseră un asemenea iatac ca refugiu în care să petreacă
momente agreabile în compania unor femei pe care le puteau convinge să îi
viziteze la pușcărie; în mod clar avea avantajul intimității față de barăcile
obișnuite.
— Jamie! am strigat în șoaptă.
Nu și-a ridicat fruntea și nu mi-a răspuns și am simțit un fior de spaimă.
Oprindu-mă cât să închid ușa în urma mea, am traversat repede camera și l-
am atins pe umăr.
— Jamie!
Atunci și-a ridicat privirea; chipul îi era cadaveric, neras și strălucind cu o
transpirație rece care îi udase părul și cămașa. Camera duhnea a groază și a
vomă.
— Claire! a spus, cu glas răgușit printre buzele crăpate de uscăciune. Cum
ai… trebuie să ieși imediat de aici. Se va întoarce curând.
— Nu fi ridicol.
Analizam situația cât de rapid puteam, sperând că atenția toată
îndreptată spre sarcina imediată îmi va slăbi senzația de greață și mă va
ajuta să topesc bulgărele mare de gheață pe care îl simțeam în coșul
pieptului.
Era legat doar de gleznă cu un lanț prins într-un piron în zid. Colacul de
frânghie din grămada de obiecte de pe masă fusese folosit, căci lăsase urme
sângerii pe încheieturi și pe coate.
Eram nedumerită de starea în care se afla. Era clar amețit și fiecare fibră a
trupului său era întinsă de durere, însă nu puteam vedea nicio urmă
evidentă de violență. Nu era nicio picătură de sânge și nicio rană vizibilă. M-
am lăsat în genunchi și am început metodic să încerc cheile din legătură pe
cătușa din jurul gleznei.
— Ce ți-a făcut? am întrebat, păstrându-mi glasul coborât de teamă că
Randall s-ar putea întoarce.
606