untitled

acum să prindă ideea și se îndreptau cu toții spre ușa deschisă, într-un șuvoi
tremurător, privind în jur și vorbindu-și în șoaptă.
— Cine? Fraser? Ah, l-au luat azi-dimineață.
Bărbatul s-a scuturat și mi-a împins mâinile, încercând să scape de mine.
L-am prins de curea cu o putere care l-a oprit brusc.
— Unde l-au dus? Cine l-a luat?
— Nu știu unde. Căpitanul Randall l-a luat, lighioana aia cu obrajii supți.
Cu o smucitură enervată, s-a eliberat din strânsoarea mea și s-a îndreptat
spre ușă cu un pas născut dintr-o determinare hrănită îndelung.
Randall. Am rămas năucită o clipă, îmbrâncită de bărbații care evadau,
surzi la strigătele celor înlănțuiți. În cele din urmă mi-am revenit din
stupoare și am încercat să judec. Geordie stătuse cu ochii pe castel încă de la
răsărit. Nimeni nu ieșise de dimineață cu excepția câtorva slugi de la
bucătărie care plecaseră să cumpere provizii. Așadar încă erau în castel, pe
undeva.
Randall era căpitan; cel mai probabil nimeni nu avea grad mai mare decât
al lui în garnizoana închisorii, cu excepția lui Sir Fletcher. Probabil că
Randall putea astfel dispune de resursele castelului pentru a-și face rost de
un colț potrivit în care să tortureze un prizonier după pofta inimii.
Și avea sigur să-l tortureze. Chiar dacă Jamie urma să sfârșească în
ștreang, bărbatul pe care îl văzusem la Fort William era prin natura lui o
pisică. Nu putea rezista tentației de a se juca cu acest șoricel cum nu își
putea schimba înălțimea sau culoarea ochilor.
Am tras adânc aer în piept, alungând hotărâtă toate gândurile care îmi
treceau prin minte despre ce s-ar fi putut întâmpla de dimineață și m-am
îndreptat spre ușă, izbindu-mă cu toată forța de un veston roșu care tocmai
intra în fugă. Bărbatul s-a dat în spate cu pași mărunți împleticiți pentru a-și
menține echilibrul. Dezechilibrată la rândul meu, m-am izbit cu putere de
tocul ușii, amorțindu-mi partea stângă a trupului și lovindu-mă la cap. Am
strâns între degete cadrul ușii, șuieratul din urechi răsunând cu ecourile
vocii lui Rupert: Ai un moment de surpriză, domniță. Profită de el!
Era încă neclar care dintre noi era mai surprins, mi-am spus. Am bâjbâit
frenetic după buzunarul în care țineam pumnalul, blestemându-mi prostia
de a nu fi intrat în celulă cu el scos deja.
Soldatul englez își recăpătase echilibrul și mă privea cu gura căscată, dar
simțeam că momentul meu prețios de surpriză se scurgea cu repeziciune.
Abandonând buzunarul de negăsit, m-am aplecat și am tras jungherul de la
ciorap cu o mișcare fluidă cu toată forța de care eram capabilă. Vârful
cuțitului l-a străpuns pe soldatul care venea spre mine chiar sub bărbie în
timp ce întindea mâna la centură. Mâinile i s-au ridicat până la jumătatea
603