untitled

Am pus în grabă jos cutiuța smălțuită și am venit în spatele lui, privind
peste umărul său. Coridorul părea pustiu.
— Eu plec primul, a spus el. Dacă întâlnesc pe cineva, îl pun la pământ.
Numără până la treizeci, apoi vino după mine. Ne întâlnim în păduricea de la
miazănoapte.
A deschis ușa, s-a oprit și s-a întors.
— Dacă ești prinsă, ai grijă să arunci cheile.
Înainte să pot răspunde s-a strecurat pe ușă precum un țipar și s-a
îndepărtat pe coridor, mișcându-se tăcut ca o umbră.
•
Mi s-a părut că a trecut o eternitate până când am găsit aripa de vest a
clădirii, pitindu-mă prin coridoarele vechiului castel, trăgând cu ochiul pe
după colțuri și ascunzându-mă în spatele coloanelor. Am văzut însă doar un
soldat pe drum și am reușit să îl evit dându-mă înapoi după un colț, lipindumă
de zid cu inima bubuind până când a trecut.
Imediat cum am găsit aripa de vest, am știut cu siguranță că am ajuns
acolo unde trebuia. Erau trei uși mari de-a lungul coridorului, fiecare cu o
fereastră minusculă cu zăbrele prin care puteai abia arunca o privire
frustram de îngustă în camera din spatele ei.
— Ala-bala portocala, am murmurat și m-am îndreptat spre ușa din
centru.
Cheile de pe legătură nu erau etichetate, însă aveau diverse dimensiuni.
Evident, doar una din cele trei chei uriașe era de la lacătul din fața mea.
După cum era de așteptat, abia a treia s-a potrivit. Am tras adânc aer în piept
când lacătul a clicăit, apoi mi-am șters palmele transpirate de poala rochiei
și am împins ușa.
Am bâjbâit frenetic prin masa puturoasă de trupuri de bărbați din celulă,
pășind peste picioare și brațe întinse, împingând trupurile greoaie care se
dădeau din calea mea cu o încetineală înnebunitoare. Agitația produsă de
intrarea mea bruscă s-a răspândit; cei care dormiseră în mizeria de pe
podea au început să se ridice, treziți de murmurul de uluire. Unii prizonieri
erau legați de ziduri; lanțurile zornăiau și scrâșneau când bărbații se mișcau.
L-am apucat pe unul din cei care stăteau în picioare, un bărbat dintr-un clan
învelit într-un tartan zdrențăros cu galben și verde, cu barba castanie.
Oasele brațului său erau înspăimântător de aproape de piele; englezii nu
iroseau prea multă hrană pe prizonierii lor.
— James Fraser! Un bărbat înalt, roșcovan! E în celula asta? Unde e?
Se îndrepta deja spre ușa celulei cu ceilalți care nu erau prinși în lanțuri,
dar s-a oprit o clipă să îmi arunce o privire. Prizonierii începuseră de pe
602