untitled

03.01.2019 Views

Chipul rotund al lui Rupert, pe jumătate ascuns de smocul de barbă deasă, era blând și grav, fără obișnuita-i strâmbătură comică. Am dat din cap și am tras adânc aer în piept. — Nu încă. După ce a ascultat povestea mea, Rupert s-a plimbat cu pași rari în jurul camerei, țuguindu-și buzele sau sugându-le, adâncit în gânduri. Murtagh stătea nemișcat, ca de obicei, fără niciun semn de tulburare pe chip. Ar fi un excelent jucător de poker, mi-am spus. Rupert s-a întors, lăsându-se pe marginea patului lângă mine, oftând. — Păi, e încă în viață și asta e foarte important. Dar să fiu al naibii dacă știu care e următorul pas. Nu avem nicio cale de a intra în închisoare. — Ba avem, a spus deodată Murtagh. Mulțumită gândului domniței să ceară scrisoarea. — Mmmhmm. Dar nu poate merge decât un singur om. Și doar până în biroul guvernatorului. Dar da, e un început. Rupert și-a scos jungherul și a început să își scarpine absent barba cu vârful tăișului. — E ditamai matahala de clădire în care să cauți. — Știu unde e Jamie, am spus, simțindu-mă mai bine făcând planuri și știind că tovarășii mei nu se dădeau bătuți, indiferent cât de disperată părea întreprinderea noastră. Cel puțin știu în ce aripă e. — Deci știi? Hmmm. A băgat pumnalul înapoi în teacă și și-a reluat plimbarea prin cameră, oprindu-se să întrebe: — Câți bani ai, domniță? Am bâjbâit în buzunarul rochiei. Aveam punga cu bani de la Dougal, banii pe care mi-i dăduse Jenny cu forța și șiragul de perle. Rupert nu a vrut perlele, în schimb a luat punga, răsturnând un șuvoi de monede în palma lui mare și încăpătoare. — Ăștia ajung, a spus el, zăngănindu-i gânditor. A căscat un ochi spre gemenii Coulter. — Voi, flăcăi, și Willie… haideți cu mine. John și Murtagh, voi rămâneți aici cu domnița. — Unde plecați? am întrebat eu. A vărsat monedele în geantă, păstrând doar una, pe care a aruncat-o meditativ în aer. — Ah, a spus el vag. Întâmplător, mai e un han, în celălalt capăt al orașului. Gardienii de la închisoare se duc acolo când sunt liberi, pentru că e mai aproape și berea e cu un penny mai ieftină. 598

A aruncat în aer banul cu degetul mare și, întorcându-și palma, l-a prins între două degete. L-am privit, pricepând ce intenționa să facă. — Adevărat? am spus. Și nu cumva acolo se joacă și cărți, ha? — Habar nu am, domniță, habar nu am, a răspuns el. A aruncat încă o dată banul în aer și l-a prins închizându-și palmele, apoi le-a desfăcut, dar bănuțul se evaporase. A zâmbit, dezvelindu-și dinții albi în barba întunecată. — Dar putem merge să vedem, nu? Și-a pocnit degetele și bănuțul a apărut din nou între ele. • A doua zi după-amiază, la puțin timp după ora unu, am trecut din nou pe sub grilajul greu care străjuia poarta de la Wentworth încă de la construcția ei la sfârșitul secolului al șaisprezecelea. Își pierduse foarte puțin din aerul respingător în următoarele două secole și, ca să îmi fac curaj, am atins pumnalul pe care îl țineam ascuns în buzunar. Sir Fletcher trebuia să fie acum vârât până la coate în masa de prânz, după informațiile pe care Rupert și spionii săi le obținuseră de la gardienii închisorii în timpul incursiunii lor de cu o seară înainte. Ajunseseră la han abia ținându-se pe picioare, cu ochii roșii și duhnind a bere, cu puțin timp înainte de ivirea zorilor. Tot ce îmi dezvăluise Rupert drept răspuns la întrebările mele fusese: — Ah, domniță, ca să câștigi ai nevoie doar de noroc, dar ca să pierzi ai nevoie de talent! Apoi se ghemuise într-un colț și adormise buștean, lăsându-mă să măsor camera în lung și în lat, cuprinsă de frustrare, așa cum făcusem întreaga noapte. Se trezise după un ceas, cu ochii limpezi și cu mintea clară și îmi prezentase în mare planul pe care eu acum trebuia să-l pun în aplicare. — Sir Fletcher nu permite ca cineva sau ceva să îi tulbure mesele, spusese el. Oricine vrea să discute cu el trebuie să aștepte până când termină de mâncat și de băut. Și după masa de prânz, are obiceiul de a se retrage în camerele sale pentru o mică siestă. Murtagh, în rolul valetului meu, ajunsese cu un sfert de oră mai devreme și fusese lăsat să intre fără nicio dificultate. Conform planului nostru, el urma să fie condus în biroul lui Sir Fletcher și rugat să aștepte. În timp ce era acolo, trebuia să caute prin birou, să găsească întâi un plan al aripii de vest, apoi, dacă mai avea timp, cheile de la celule. Am rămas puțin în urmă, ridicând privirea spre cer, pentru a calcula cât era ceasul. Dacă ajungeam înainte ca Sir Fletcher să se așeze, aș putea fi invitată să îi țin companie la 599

Chipul rotund al lui Rupert, pe jumătate ascuns de smocul de barbă deasă,<br />

era blând și grav, fără obișnuita-i strâmbătură comică.<br />

Am dat din cap și am tras adânc aer în piept.<br />

— Nu încă.<br />

După ce a ascultat povestea mea, Rupert s-a plimbat cu pași rari în jurul<br />

camerei, țuguindu-și buzele sau sugându-le, adâncit în gânduri. Murtagh<br />

stătea nemișcat, ca de obicei, fără niciun semn de tulburare pe chip. Ar fi un<br />

excelent jucător de poker, mi-am spus.<br />

Rupert s-a întors, lăsându-se pe marginea patului lângă mine, oftând.<br />

— Păi, e încă în viață și asta e foarte important. Dar să fiu al naibii dacă<br />

știu care e următorul pas. Nu avem nicio cale de a intra în închisoare.<br />

— Ba avem, a spus deodată Murtagh. Mulțumită gândului domniței să<br />

ceară scrisoarea.<br />

— Mmmhmm. Dar nu poate merge decât un singur om. Și doar până în<br />

biroul guvernatorului. Dar da, e un început.<br />

Rupert și-a scos jungherul și a început să își scarpine absent barba cu<br />

vârful tăișului.<br />

— E ditamai matahala de clădire în care să cauți.<br />

— Știu unde e Jamie, am spus, simțindu-mă mai bine făcând planuri și<br />

știind că tovarășii mei nu se dădeau bătuți, indiferent cât de disperată părea<br />

întreprinderea noastră. Cel puțin știu în ce aripă e.<br />

— Deci știi? Hmmm.<br />

A băgat pumnalul înapoi în teacă și și-a reluat plimbarea prin cameră,<br />

oprindu-se să întrebe:<br />

— Câți bani ai, domniță?<br />

Am bâjbâit în buzunarul rochiei. Aveam punga cu bani de la Dougal, banii<br />

pe care mi-i dăduse Jenny cu forța și șiragul de perle. Rupert nu a vrut<br />

perlele, în schimb a luat punga, răsturnând un șuvoi de monede în palma lui<br />

mare și încăpătoare.<br />

— Ăștia ajung, a spus el, zăngănindu-i gânditor.<br />

A căscat un ochi spre gemenii Coulter.<br />

— Voi, flăcăi, și Willie… haideți cu mine. John și Murtagh, voi rămâneți<br />

aici cu domnița.<br />

— Unde plecați? am întrebat eu.<br />

A vărsat monedele în geantă, păstrând doar una, pe care a aruncat-o<br />

meditativ în aer.<br />

— Ah, a spus el vag. Întâmplător, mai e un han, în celălalt capăt al<br />

orașului. Gardienii de la închisoare se duc acolo când sunt liberi, pentru că e<br />

mai aproape și berea e cu un penny mai ieftină.<br />

598

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!