untitled
Chipul rotund al lui Rupert, pe jumătate ascuns de smocul de barbă deasă, era blând și grav, fără obișnuita-i strâmbătură comică. Am dat din cap și am tras adânc aer în piept. — Nu încă. După ce a ascultat povestea mea, Rupert s-a plimbat cu pași rari în jurul camerei, țuguindu-și buzele sau sugându-le, adâncit în gânduri. Murtagh stătea nemișcat, ca de obicei, fără niciun semn de tulburare pe chip. Ar fi un excelent jucător de poker, mi-am spus. Rupert s-a întors, lăsându-se pe marginea patului lângă mine, oftând. — Păi, e încă în viață și asta e foarte important. Dar să fiu al naibii dacă știu care e următorul pas. Nu avem nicio cale de a intra în închisoare. — Ba avem, a spus deodată Murtagh. Mulțumită gândului domniței să ceară scrisoarea. — Mmmhmm. Dar nu poate merge decât un singur om. Și doar până în biroul guvernatorului. Dar da, e un început. Rupert și-a scos jungherul și a început să își scarpine absent barba cu vârful tăișului. — E ditamai matahala de clădire în care să cauți. — Știu unde e Jamie, am spus, simțindu-mă mai bine făcând planuri și știind că tovarășii mei nu se dădeau bătuți, indiferent cât de disperată părea întreprinderea noastră. Cel puțin știu în ce aripă e. — Deci știi? Hmmm. A băgat pumnalul înapoi în teacă și și-a reluat plimbarea prin cameră, oprindu-se să întrebe: — Câți bani ai, domniță? Am bâjbâit în buzunarul rochiei. Aveam punga cu bani de la Dougal, banii pe care mi-i dăduse Jenny cu forța și șiragul de perle. Rupert nu a vrut perlele, în schimb a luat punga, răsturnând un șuvoi de monede în palma lui mare și încăpătoare. — Ăștia ajung, a spus el, zăngănindu-i gânditor. A căscat un ochi spre gemenii Coulter. — Voi, flăcăi, și Willie… haideți cu mine. John și Murtagh, voi rămâneți aici cu domnița. — Unde plecați? am întrebat eu. A vărsat monedele în geantă, păstrând doar una, pe care a aruncat-o meditativ în aer. — Ah, a spus el vag. Întâmplător, mai e un han, în celălalt capăt al orașului. Gardienii de la închisoare se duc acolo când sunt liberi, pentru că e mai aproape și berea e cu un penny mai ieftină. 598
A aruncat în aer banul cu degetul mare și, întorcându-și palma, l-a prins între două degete. L-am privit, pricepând ce intenționa să facă. — Adevărat? am spus. Și nu cumva acolo se joacă și cărți, ha? — Habar nu am, domniță, habar nu am, a răspuns el. A aruncat încă o dată banul în aer și l-a prins închizându-și palmele, apoi le-a desfăcut, dar bănuțul se evaporase. A zâmbit, dezvelindu-și dinții albi în barba întunecată. — Dar putem merge să vedem, nu? Și-a pocnit degetele și bănuțul a apărut din nou între ele. • A doua zi după-amiază, la puțin timp după ora unu, am trecut din nou pe sub grilajul greu care străjuia poarta de la Wentworth încă de la construcția ei la sfârșitul secolului al șaisprezecelea. Își pierduse foarte puțin din aerul respingător în următoarele două secole și, ca să îmi fac curaj, am atins pumnalul pe care îl țineam ascuns în buzunar. Sir Fletcher trebuia să fie acum vârât până la coate în masa de prânz, după informațiile pe care Rupert și spionii săi le obținuseră de la gardienii închisorii în timpul incursiunii lor de cu o seară înainte. Ajunseseră la han abia ținându-se pe picioare, cu ochii roșii și duhnind a bere, cu puțin timp înainte de ivirea zorilor. Tot ce îmi dezvăluise Rupert drept răspuns la întrebările mele fusese: — Ah, domniță, ca să câștigi ai nevoie doar de noroc, dar ca să pierzi ai nevoie de talent! Apoi se ghemuise într-un colț și adormise buștean, lăsându-mă să măsor camera în lung și în lat, cuprinsă de frustrare, așa cum făcusem întreaga noapte. Se trezise după un ceas, cu ochii limpezi și cu mintea clară și îmi prezentase în mare planul pe care eu acum trebuia să-l pun în aplicare. — Sir Fletcher nu permite ca cineva sau ceva să îi tulbure mesele, spusese el. Oricine vrea să discute cu el trebuie să aștepte până când termină de mâncat și de băut. Și după masa de prânz, are obiceiul de a se retrage în camerele sale pentru o mică siestă. Murtagh, în rolul valetului meu, ajunsese cu un sfert de oră mai devreme și fusese lăsat să intre fără nicio dificultate. Conform planului nostru, el urma să fie condus în biroul lui Sir Fletcher și rugat să aștepte. În timp ce era acolo, trebuia să caute prin birou, să găsească întâi un plan al aripii de vest, apoi, dacă mai avea timp, cheile de la celule. Am rămas puțin în urmă, ridicând privirea spre cer, pentru a calcula cât era ceasul. Dacă ajungeam înainte ca Sir Fletcher să se așeze, aș putea fi invitată să îi țin companie la 599
- Page 548 and 549: scumpe și fleacuri. M-am uitat nev
- Page 550 and 551: — Dar cum ai reușit? am întreba
- Page 552 and 553: — Încă nu am văzut până acum
- Page 554 and 555: — Cămașa ta e nițel murdară,
- Page 556 and 557: se să-i șoptească în ureche, sp
- Page 558 and 559: 558 32. TRAVALIUL Câteva zile mai
- Page 560 and 561: — Niciodată nu știi. Jamie cel
- Page 562 and 563: greu la sfârșitul fiecărei contr
- Page 564 and 565: Zâmbetul larg de încântare cu ca
- Page 566 and 567: 566 — Pot îndura propria mea dur
- Page 568 and 569: Ian se rezema greu de umărul meu
- Page 570 and 571: Alunecând din șa, a luat hățuri
- Page 572 and 573: — Da, însă se poate mișca, a r
- Page 574 and 575: Murtagh și-a ridicat brațele, dâ
- Page 576 and 577: — Cât de mulți poți. Acum nu s
- Page 578 and 579: Bărbatul uscățiv a ridicat din u
- Page 580 and 581: Chiar și țiganii arătau la fel:
- Page 582 and 583: Gerul nopții cobora iute în aceas
- Page 584 and 585: În loc să îmi răspundă, Dougal
- Page 586 and 587: — A fost unul din cei trei bărba
- Page 588 and 589: — L-am trimis la o familie cumsec
- Page 590 and 591: — Ah, Rupert, a răspuns Murtagh
- Page 592 and 593: — Ce a spus? Dougal a făcut o pa
- Page 594 and 595: 594 • PARTEA A ȘAPTEA • REFUGI
- Page 596 and 597: Sir Fletcher a glisat capacul desch
- Page 600 and 601: masa de prânz, lucru deloc indicat
- Page 602 and 603: Am pus în grabă jos cutiuța smă
- Page 604 and 605: distanței spre gât, apoi, cu o pr
- Page 606 and 607: Ușa era descuiată. Am împins-o u
- Page 608 and 609: Jamie se lupta să vorbească; îș
- Page 610 and 611: M-a privit de parcă în minte îi
- Page 612 and 613: — Aș putea avea nevoie de Marley
- Page 614 and 615: drum să ia de jos ciocanul legat c
- Page 616 and 617: Indiferent ce statut avea Jamie ca
- Page 618 and 619: Era pentru prima dată când Randal
- Page 620 and 621: La spitalul Pembroke avusesem un pa
- Page 622 and 623: zid, însă nu suficient de puterni
- Page 624 and 625: 624 Apucând o piatră pe jumătate
- Page 626 and 627: — Ești rănită? Doar nițel zg
- Page 628 and 629: — Acum ceva timp, așa spun și e
- Page 630 and 631: — Absalom, băiatule, te-am trimi
- Page 632 and 633: înaintea ochilor mei în timp ce
- Page 634 and 635: Ignorând privirile uluite ale celo
- Page 636 and 637: delicate de vrăbiuță, Lady Annab
- Page 638 and 639: zărit zeci de urme semicirculare
- Page 640 and 641: — Nu se știe niciodată, nu-i a
- Page 642 and 643: Asta ar cere mai multă forță dec
- Page 644 and 645: Bătrânul soldat a ridicat pătura
- Page 646 and 647: Sir Marcus a așezat jos cuțitul d
Chipul rotund al lui Rupert, pe jumătate ascuns de smocul de barbă deasă,<br />
era blând și grav, fără obișnuita-i strâmbătură comică.<br />
Am dat din cap și am tras adânc aer în piept.<br />
— Nu încă.<br />
După ce a ascultat povestea mea, Rupert s-a plimbat cu pași rari în jurul<br />
camerei, țuguindu-și buzele sau sugându-le, adâncit în gânduri. Murtagh<br />
stătea nemișcat, ca de obicei, fără niciun semn de tulburare pe chip. Ar fi un<br />
excelent jucător de poker, mi-am spus.<br />
Rupert s-a întors, lăsându-se pe marginea patului lângă mine, oftând.<br />
— Păi, e încă în viață și asta e foarte important. Dar să fiu al naibii dacă<br />
știu care e următorul pas. Nu avem nicio cale de a intra în închisoare.<br />
— Ba avem, a spus deodată Murtagh. Mulțumită gândului domniței să<br />
ceară scrisoarea.<br />
— Mmmhmm. Dar nu poate merge decât un singur om. Și doar până în<br />
biroul guvernatorului. Dar da, e un început.<br />
Rupert și-a scos jungherul și a început să își scarpine absent barba cu<br />
vârful tăișului.<br />
— E ditamai matahala de clădire în care să cauți.<br />
— Știu unde e Jamie, am spus, simțindu-mă mai bine făcând planuri și<br />
știind că tovarășii mei nu se dădeau bătuți, indiferent cât de disperată părea<br />
întreprinderea noastră. Cel puțin știu în ce aripă e.<br />
— Deci știi? Hmmm.<br />
A băgat pumnalul înapoi în teacă și și-a reluat plimbarea prin cameră,<br />
oprindu-se să întrebe:<br />
— Câți bani ai, domniță?<br />
Am bâjbâit în buzunarul rochiei. Aveam punga cu bani de la Dougal, banii<br />
pe care mi-i dăduse Jenny cu forța și șiragul de perle. Rupert nu a vrut<br />
perlele, în schimb a luat punga, răsturnând un șuvoi de monede în palma lui<br />
mare și încăpătoare.<br />
— Ăștia ajung, a spus el, zăngănindu-i gânditor.<br />
A căscat un ochi spre gemenii Coulter.<br />
— Voi, flăcăi, și Willie… haideți cu mine. John și Murtagh, voi rămâneți<br />
aici cu domnița.<br />
— Unde plecați? am întrebat eu.<br />
A vărsat monedele în geantă, păstrând doar una, pe care a aruncat-o<br />
meditativ în aer.<br />
— Ah, a spus el vag. Întâmplător, mai e un han, în celălalt capăt al<br />
orașului. Gardienii de la închisoare se duc acolo când sunt liberi, pentru că e<br />
mai aproape și berea e cu un penny mai ieftină.<br />
598