untitled

— Nu, mă simt destul de bine, am spus, încercând să par cât mai
convingătoare. Doar că… aerul e închis aici, cred. Nu, voi fi foarte bine.
Oricum, valetul meu mă așteaptă afară.
Forțându-mă să stau dreaptă în picioare și să zâmbesc, mi-a trecut un
gând prin minte. Poate nu avea să mă ajute, însă merita să încerc.
— Oh, Sir Fletcher…
Încă îngrijorat de paloarea mea, era tot numai amabilitate și atenție.
— Da, draga mea?
— M-am gândit… Cât de trist pentru un tânăr în această situație să fie
înstrăinat de familia lui. M-am gândit că, știu și eu… dacă ar dori să le scrie o
scrisoare de reconciliere, poate? Eu aș fi fericită să i-o duc… mamei lui.
— O idee extraordinară, draga mea.
Sir Fletcher era jovial, acum când se părea că scăpase de sarcina delicată
de a mă culege de pe covorul din biroul său.
— Sigur că da. Voi da dispoziție. Unde stai în oraș, draga mea? Dacă
primesc o scrisoare, ți-o voi trimite îndată.
— Păi… Am reușit să schițez un zâmbet, deși mi se părea lipit pe buze. Nu
știu încă în acest moment unde voi sta. Am câteva rude și cunoștințe
apropiate în oraș, la care mă tem că va trebui să locuiesc pe rând, pentru a
nu supăra pe nimeni, înțelegi, am râs ușor. Așadar, dacă nu te deranjează
foarte tare, poate valetul meu ar putea veni să întrebe de scrisoare?
— Desigur, desigur. Excelent, draga mea, excelent!
Și cu o privire rapidă spre carafa sa de vin, m-a luat de braț pentru a mă
escorta spre poartă.
•
— Mai bine, domniță?
Rupert a împins într-o parte perdeaua de păr dinaintea ochilor mei
pentru a-mi privi chipul.
— Arăți ca o burtă de porc prost afumată. Ia de aici încă o gură.
Am dat din cap la vederea sticlei de whisky întinsă sub nasul meu și m-
am ridicat, ștergându-mă cu cârpa udă pe care mi-o trântise pe față.
— Nu, sunt bine acum.
Escortată de Murtagh, care se dădea drept valetul meu, abia ne
îndepărtasem la o distanță rezonabilă de închisoare, alunecasem jos din șa și
vomasem în zăpadă. Și acolo rămăsesem, plângând, cu cutia lui Jamie
strânsă la piept, până când Murtagh mă luase pe sus, mă forțase să urc pe cal
și mă condusese la un han micuț din oraș unde Rupert ne găsise gazdă.
Acum ne aflam într-o cameră la etaj de unde clădirea mare a închisorii abia
se zărea în aerul întunecat al apusului care se apropia cu pași iuți.
— Deci a murit flăcăul?
597