untitled

găsirea celulei sale; în această vizuină de iepure, șansele de a-l găsi fără o
îndrumare erau aproape nule.
Sir Fletcher s-a încruntat, gândindu-se. Evident considera această cerere
de la o cunoștință a familiei drept o bătaie de cap, însă nu era un om lipsit de
considerație. În cele din urmă a dat din cap fără tragere de inimă.
— Nu, draga mea. Mi-e teamă că nu pot îngădui o asemenea vizită. În
acest moment suntem destul de aglomerați și nu avem suficiente facilități
pentru a permite discuții private. Și omul este ținut în…, a consultat din nou
maldărul de hârtii… într-una din celulele mari din blocul de vest, cu alți
câțiva tovarăși condamnați. Ar fi extrem de periculos pentru dumneata să îl
vizitezi acolo… sau oriunde altundeva. Bărbatul este un prizonier
primejdios, dacă mă înțelegi; văd aici că l-am ținut în lanțuri de când a sosit.
Mi-am strâns din nou săculețul în mâini, de data aceasta pentru a mă
împiedica să îl lovesc.
A dat din nou din cap, pieptul gras ridicându-i-se și coborându-i-se cu
respirația greoaie.
— Nu, dacă ai fi un membru apropiat al familiei, poate…
A ridicat privirea, clipind. Mi-am încleștat maxilarele, hotărâtă să nu spun
nimic. Desigur, puțină agitație din partea mea ar fi rezonabilă, în aceste
împrejurări.
— Dar poate, draga mea…
A părut lovit de o inspirație neașteptată. S-a ridicat greoi în picioare și s-a
îndreptat spre o ușă interioară, unde stătea de strajă un soldat în uniformă.
A murmurat ceva spre bărbat, care a încuviințat o dată din cap și s-a făcut
nevăzut.
Sir Fletcher s-a întors la biroul său, oprindu-se pe drum pentru a extrage
de deasupra unui cabinet o carafă și niște pahare. Am acceptat oferta sa de a
bea un pahar de vin roșu, aveam mare nevoie.
Eram amândoi la jumătatea celui de al doilea pahar când s-a întors
soldatul. A mărșăluit înăuntru fără a cere permisiunea și a așezat o cutie de
lemn pe birou lângă cotul lui Sir Fletcher, apoi s-a întors pentru a părăsi
biroul. I-am surprins privirea furișându-se asupra mea și mi-am coborât
modest privirea. Purtam o rochie împrumutată de la o doamnă, o cunoștință
a lui Rupert dintr-un oraș din apropiere și aveam o idee destul de limpede
cam care era profesia doamnei respective. Speram doar ca gardianul să nu
recunoască ținuta.
Golindu-și paharul, Sir Fletcher l-a așezat pe birou și a tras cutia spre el.
Era o cutie pătrată, obișnuită, din lemn nebăițuit, cu un capac care glisa întro
parte. Pe capac erau scrise cu creta niște litere. Le puteam citi, chiar și
invers. FRASER.
595