untitled
— Ah, Rupert, a răspuns Murtagh scărpinându-și gânditor obrazul cu țeava uneia din flinte. Trebuie să fi ajuns deja la Belladrum. Ar trebui să se întoarcă până în zori, a adăugat el amabil, cu butoiașul de rom pe care crede că l-ai trimis să ți-l aducă. Restul oamenilor încă dorm în Quinbrough. Dougal a avut eleganța să râdă, fără tragere de inimă însă. S-a așezat din nou, cu palmele pe genunchi, privind spre mine, apoi spre Murtagh și înapoi. Pentru o clipă s-a lăsat tăcerea. — Așa, a spus Dougal. Și acum ce facem? Asta, mi-am dat seama, era o întrebare foarte bună. Surprinsă să îl găsesc pe Dougal în locul lui Jamie, uluită de mărturisirile lui și înfuriată de propunerile care urmaseră, nu avusesem timp să mă gândesc la ce ar trebui să facem. Din fericire, Murtagh era mai bine pregătit. Dar mă rog, la urma urmelor, el nu fusese nevoit să respingă avansuri imorale. — Avem nevoie de bani, a spus el prompt. Și de oameni. A măsurat din priviri boccelele stivuite lângă peretele cavernei. — Nu, a spus el gânditor. Astea sunt pentru regele James. Dar o să luăm ce ai la tine. Ochii rotunzi și negri s-au întors la Dougal și capătul țevii flintei s-a îndreptat încet spre geantă. Un lucru care trebuie spus despre viața în Highlands este că, din câte se pare, îți dă un soi de atitudine fatalistă. Cu un oftat, Dougal a băgat mâna în geantă și a azvârlit un săculeț la picioarele mele. — Douăzeci de bani de aur și treizeci și ceva de șilingi, a spus el, ridicând o sprânceană în direcția mea. Ia-i și ești binevenită. Văzându-mi expresia sceptică, a dat din cap. — Nu, chiar ești binevenită. Gândește ce vrei despre mine. Jamie e băiatul surorii mele și dacă voi credeți că îl puteți elibera, atunci Dumnezeu să fie cu voi. Dar n-o să-l puteți elibera. Tonul lui era hotărât. A privit spre Murtagh, care ținea încă pistolul nemișcat îndreptat spre el. — Cât despre oameni, nu. Dacă tu și cu femeia asta aveți de gând să vă sinucideți, eu n-o să vă opresc. Ba chiar mă ofer să vă îngrop, unul de o parte și celălalt de cealaltă parte a lui Jamie. Dar nu o să vă las să îmi luați oamenii în iad cu voi, oricât m-ai amenința cu pistolul. Și-a încrucișat brațele la piept și s-a rezemat cu spatele de peretele peșterii, privindu-ne calm. Mâinile lui Murtagh nu s-au clintit. Privirile i s-au îndreptat spre mine însă. Voiam să tragă în el? — Facem un târg, am spus eu. Dougal a ridicat o sprânceană. 590
— Dumneata ești într-o poziție mai bună să faci un târg decât sunt eu în acest moment, a spus el. Ce propui? — Lasă-mă să vorbesc cu oamenii dumitale, am spus eu. Și dacă vor să vină cu mine de bunăvoie, atunci lasă-i. Dacă nu, plecăm cum am venit – și îți înapoiem și banii, desigur. Un colț al gurii s-a ridicat într-un zâmbet strâmb. M-a măsurat atent din priviri, de parcă ar fi vrut să cântărească puterea mea de convingere și talentele mele de orator. Apoi s-a îndreptat de spate, cu mâinile pe genunchi. A încuviințat o dată din cap. — Mă învoiesc. • În cele din urmă, am părăsit valea peșterii cu punga de bani a lui Dougal și cinci bărbați, în afară de mine și de Murtagh: Rupert, John Whitlow, Willie MacMurtry și doi frați gemeni, Rufus și Geordie Coulter. Decizia lui Rupert a fost cea care i-a înduplecat pe ceilalți; încă mai vedeam în fața ochilor – cu un sentiment de satisfacție sumbră – expresia de pe chipul lui Dougal când locotenentul său rotofei, cu barba neagră și stufoasă, m-a măsurat din priviri meditativ, apoi și-a bătut pumnalele de la curea și a zis: — Bine, domniță, de ce nu? Închisoarea Wentworth era la o depărtare de cincizeci și cinci de kilometri. O jumătate de oră cu o mașină rapidă pe o șosea bună. Două zile de mărșăluit prin noroiul pe jumătate înghețat călare. Nu foarte mult. Cuvintele lui Dougal îmi răsunau în urechi și m-au ținut în șa multă vreme după care ar fi trebuit să cad de oboseală. Trupul meu era împins la limită să rămână în șa pe parcursul lungilor și obositorilor kilometri, însă mintea îmi era liberă să își facă griji. Ca să îmi abat gândurile de la Jamie, mi-am petrecut timpul amintindu-mi discuția pe care o purtasem în cavernă cu Dougal. Și ultimul lucru pe care mi-l spusese. Stând la intrarea micii peșteri, așteptându-i pe Rupert și tovarășii lui să își scoată caii din ascunzătoare de undeva din vale, Dougal se întorsese deodată spre mine. — Am un mesaj pentru dumneata, spusese el. De la vrăjitoare. — De la Geilie? Dacă aș spune că am fost surprinsă, ar fi prea puțin. Nu îi puteam distinge chipul în întuneric, însă i-am văzut capul plecându-se, confirmând. — Am văzut-o o dată, a spus el blând, când am fost să iau copilul. În alte împrejurări poate aș fi simțit compasiune pentru el, luându-și adio de la amanta care era condamnată să ardă pe rug, ținând în brațe copilul pe care îl făcuseră, un fiu pe care el niciodată nu îl va putea recunoaște. Dar acum, vocea îmi era înghețată. 591
- Page 540 and 541: — Și desigur ești mare și eșt
- Page 542 and 543: 542 Mâinile lui s-au ridicat spre
- Page 544 and 545: groasă, a ascuns vârfurile dedesu
- Page 546 and 547: — Ah, asta. Nu e numele englezesc
- Page 548 and 549: scumpe și fleacuri. M-am uitat nev
- Page 550 and 551: — Dar cum ai reușit? am întreba
- Page 552 and 553: — Încă nu am văzut până acum
- Page 554 and 555: — Cămașa ta e nițel murdară,
- Page 556 and 557: se să-i șoptească în ureche, sp
- Page 558 and 559: 558 32. TRAVALIUL Câteva zile mai
- Page 560 and 561: — Niciodată nu știi. Jamie cel
- Page 562 and 563: greu la sfârșitul fiecărei contr
- Page 564 and 565: Zâmbetul larg de încântare cu ca
- Page 566 and 567: 566 — Pot îndura propria mea dur
- Page 568 and 569: Ian se rezema greu de umărul meu
- Page 570 and 571: Alunecând din șa, a luat hățuri
- Page 572 and 573: — Da, însă se poate mișca, a r
- Page 574 and 575: Murtagh și-a ridicat brațele, dâ
- Page 576 and 577: — Cât de mulți poți. Acum nu s
- Page 578 and 579: Bărbatul uscățiv a ridicat din u
- Page 580 and 581: Chiar și țiganii arătau la fel:
- Page 582 and 583: Gerul nopții cobora iute în aceas
- Page 584 and 585: În loc să îmi răspundă, Dougal
- Page 586 and 587: — A fost unul din cei trei bărba
- Page 588 and 589: — L-am trimis la o familie cumsec
- Page 592 and 593: — Ce a spus? Dougal a făcut o pa
- Page 594 and 595: 594 • PARTEA A ȘAPTEA • REFUGI
- Page 596 and 597: Sir Fletcher a glisat capacul desch
- Page 598 and 599: Chipul rotund al lui Rupert, pe jum
- Page 600 and 601: masa de prânz, lucru deloc indicat
- Page 602 and 603: Am pus în grabă jos cutiuța smă
- Page 604 and 605: distanței spre gât, apoi, cu o pr
- Page 606 and 607: Ușa era descuiată. Am împins-o u
- Page 608 and 609: Jamie se lupta să vorbească; îș
- Page 610 and 611: M-a privit de parcă în minte îi
- Page 612 and 613: — Aș putea avea nevoie de Marley
- Page 614 and 615: drum să ia de jos ciocanul legat c
- Page 616 and 617: Indiferent ce statut avea Jamie ca
- Page 618 and 619: Era pentru prima dată când Randal
- Page 620 and 621: La spitalul Pembroke avusesem un pa
- Page 622 and 623: zid, însă nu suficient de puterni
- Page 624 and 625: 624 Apucând o piatră pe jumătate
- Page 626 and 627: — Ești rănită? Doar nițel zg
- Page 628 and 629: — Acum ceva timp, așa spun și e
- Page 630 and 631: — Absalom, băiatule, te-am trimi
- Page 632 and 633: înaintea ochilor mei în timp ce
- Page 634 and 635: Ignorând privirile uluite ale celo
- Page 636 and 637: delicate de vrăbiuță, Lady Annab
- Page 638 and 639: zărit zeci de urme semicirculare
— Dumneata ești într-o poziție mai bună să faci un târg decât sunt eu în<br />
acest moment, a spus el. Ce propui?<br />
— Lasă-mă să vorbesc cu oamenii dumitale, am spus eu. Și dacă vor să<br />
vină cu mine de bunăvoie, atunci lasă-i. Dacă nu, plecăm cum am venit – și îți<br />
înapoiem și banii, desigur.<br />
Un colț al gurii s-a ridicat într-un zâmbet strâmb. M-a măsurat atent din<br />
priviri, de parcă ar fi vrut să cântărească puterea mea de convingere și<br />
talentele mele de orator. Apoi s-a îndreptat de spate, cu mâinile pe genunchi.<br />
A încuviințat o dată din cap.<br />
— Mă învoiesc.<br />
•<br />
În cele din urmă, am părăsit valea peșterii cu punga de bani a lui Dougal<br />
și cinci bărbați, în afară de mine și de Murtagh: Rupert, John Whitlow, Willie<br />
MacMurtry și doi frați gemeni, Rufus și Geordie Coulter. Decizia lui Rupert a<br />
fost cea care i-a înduplecat pe ceilalți; încă mai vedeam în fața ochilor – cu<br />
un sentiment de satisfacție sumbră – expresia de pe chipul lui Dougal când<br />
locotenentul său rotofei, cu barba neagră și stufoasă, m-a măsurat din priviri<br />
meditativ, apoi și-a bătut pumnalele de la curea și a zis:<br />
— Bine, domniță, de ce nu?<br />
Închisoarea Wentworth era la o depărtare de cincizeci și cinci de<br />
kilometri. O jumătate de oră cu o mașină rapidă pe o șosea bună. Două zile<br />
de mărșăluit prin noroiul pe jumătate înghețat călare. Nu foarte mult.<br />
Cuvintele lui Dougal îmi răsunau în urechi și m-au ținut în șa multă vreme<br />
după care ar fi trebuit să cad de oboseală.<br />
Trupul meu era împins la limită să rămână în șa pe parcursul lungilor și<br />
obositorilor kilometri, însă mintea îmi era liberă să își facă griji. Ca să îmi<br />
abat gândurile de la Jamie, mi-am petrecut timpul amintindu-mi discuția pe<br />
care o purtasem în cavernă cu Dougal. Și ultimul lucru pe care mi-l spusese.<br />
Stând la intrarea micii peșteri, așteptându-i pe Rupert și tovarășii lui să își<br />
scoată caii din ascunzătoare de undeva din vale, Dougal se întorsese deodată<br />
spre mine.<br />
— Am un mesaj pentru dumneata, spusese el. De la vrăjitoare.<br />
— De la Geilie?<br />
Dacă aș spune că am fost surprinsă, ar fi prea puțin. Nu îi puteam distinge<br />
chipul în întuneric, însă i-am văzut capul plecându-se, confirmând.<br />
— Am văzut-o o dată, a spus el blând, când am fost să iau copilul.<br />
În alte împrejurări poate aș fi simțit compasiune pentru el, luându-și adio<br />
de la amanta care era condamnată să ardă pe rug, ținând în brațe copilul pe<br />
care îl făcuseră, un fiu pe care el niciodată nu îl va putea recunoaște. Dar<br />
acum, vocea îmi era înghețată.<br />
591