untitled

— Ah, Rupert, a răspuns Murtagh scărpinându-și gânditor obrazul cu
țeava uneia din flinte. Trebuie să fi ajuns deja la Belladrum. Ar trebui să se
întoarcă până în zori, a adăugat el amabil, cu butoiașul de rom pe care crede
că l-ai trimis să ți-l aducă. Restul oamenilor încă dorm în Quinbrough.
Dougal a avut eleganța să râdă, fără tragere de inimă însă. S-a așezat din
nou, cu palmele pe genunchi, privind spre mine, apoi spre Murtagh și înapoi.
Pentru o clipă s-a lăsat tăcerea.
— Așa, a spus Dougal. Și acum ce facem?
Asta, mi-am dat seama, era o întrebare foarte bună. Surprinsă să îl găsesc
pe Dougal în locul lui Jamie, uluită de mărturisirile lui și înfuriată de
propunerile care urmaseră, nu avusesem timp să mă gândesc la ce ar trebui
să facem. Din fericire, Murtagh era mai bine pregătit. Dar mă rog, la urma
urmelor, el nu fusese nevoit să respingă avansuri imorale.
— Avem nevoie de bani, a spus el prompt. Și de oameni.
A măsurat din priviri boccelele stivuite lângă peretele cavernei.
— Nu, a spus el gânditor. Astea sunt pentru regele James. Dar o să luăm
ce ai la tine.
Ochii rotunzi și negri s-au întors la Dougal și capătul țevii flintei s-a
îndreptat încet spre geantă.
Un lucru care trebuie spus despre viața în Highlands este că, din câte se
pare, îți dă un soi de atitudine fatalistă. Cu un oftat, Dougal a băgat mâna în
geantă și a azvârlit un săculeț la picioarele mele.
— Douăzeci de bani de aur și treizeci și ceva de șilingi, a spus el, ridicând
o sprânceană în direcția mea. Ia-i și ești binevenită.
Văzându-mi expresia sceptică, a dat din cap.
— Nu, chiar ești binevenită. Gândește ce vrei despre mine. Jamie e băiatul
surorii mele și dacă voi credeți că îl puteți elibera, atunci Dumnezeu să fie cu
voi. Dar n-o să-l puteți elibera.
Tonul lui era hotărât. A privit spre Murtagh, care ținea încă pistolul
nemișcat îndreptat spre el.
— Cât despre oameni, nu. Dacă tu și cu femeia asta aveți de gând să vă
sinucideți, eu n-o să vă opresc. Ba chiar mă ofer să vă îngrop, unul de o parte
și celălalt de cealaltă parte a lui Jamie. Dar nu o să vă las să îmi luați oamenii
în iad cu voi, oricât m-ai amenința cu pistolul.
Și-a încrucișat brațele la piept și s-a rezemat cu spatele de peretele
peșterii, privindu-ne calm.
Mâinile lui Murtagh nu s-au clintit. Privirile i s-au îndreptat spre mine
însă. Voiam să tragă în el?
— Facem un târg, am spus eu.
Dougal a ridicat o sprânceană.
590